Social
Cristina, adolescenta din Brăila cu tetrapareză spastică, a fost operată cu succes
• Cristina-Oana Păroiu, adolescenta de 14 ani din satul Scorţaru Vechi, a trecut cu bine peste operaţia care îi poate reda şansa la o viaţă independentă • intervenţia chirurgicală s-a desfăşurat la o clinică din Germania, a durat 8 ore şi a fost efectuată de o echipă de medici români • pentru Cristina urmează un drum lung până la recuperare, de aceea, orice donaţie este bine-venită
La începutul acestui an, pe 15 ianuarie, o adolescentă din Brăila pleca spre Germania cu speranţa că se va întoarce acasă cu un pas mai aproape de o viaţă normală. Vorbim despre Cristina-Oana Păroiu, adolescenta de 14 ani din satul Scorţaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, pentru care Asociaţia “Pentru Adevăr” şi cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei” au organizat în decembrie anul trecut o campanie de strângere de fonduri. Cristina suferă de tetrapareză spastică, o boală care, în timp, s-a multiplicat şi s-a transformat într-o insuficienţă motorie de cauză centrală, scolioză neurologică, genu flexum bilateral, picior plat valg secundar şi cot stâng flectat şi pronat, iar analize medicale efectuate înaintea plecării în străinătate aratau că situaţia s-a agravat. După ce de-a lungul anilor adolescenta a suferit mai multe operaţii, pe 17 ianuarie, Cristina a fost supusă unei noi intervenţii chirurgicale la clinica SRH Karlsbad din Germania. Fata a fost operată de o echipă de medici români, iar intervenţia chirurgicală care a durat opt ore a fost un succes, după cum ne-a povestit mama acesteia.
Au urmat apoi trei săptămâni de recuperări, timp în care adolescentei nu i-a fost deloc uşor, însă ieri Cristina şi mama ei s-au întors acasă, la Brăila. Costurile operaţiei au fost acoperite integral prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar din donaţiile făcute de oameni s-au putut plăti costurile de spitalizare pentru ca mama să îi fie alături.
Drumul fetei spre o viaţă independentă nu se opreşte însă aici. Cristina trebuie să urmeze multe şedinţe de kinetoterapie, să meargă periodic la analize şi controale, iar pentru toate acestea are nevoie de bani. Din veniturile familiei nu se pot acoperi toate aceste cheltuieli, de aceea, vă îndemnăm să o sprijiniţi pe Cristina cu o donaţie, cât de mică,în contul mamei acesteia, Păroiu Gica, deschis la CEC Bank:
RO68CECEC001946207788411
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















