Adaugă ca sursă preferată în Google

• apreciază regizorul Radu Nichifor
 
La finalul lui 2017, cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi a trecerii în noul an, Teatrul “Maria Filotti” pregăteşte două premiere, spectacole care vor fi oferite brăilenilor la începutul lunii ianuarie 2018. Este vorba despre piesa “Demonstraţia” de David Auburn, în regia lui Radu Nichifor, şi “Bădăranii”, de Carlo Goldoni, în regia lui Petru Vutcărău. Între două repetiţii, am schimbat câteva împresii cu regizorul Radu Nichifor, într-un scurt interviu.
– În momentul de faţă, Teatrul “Maria Filotti” pregăteşte două premiere. Pentru una dintre acestea, regia este semnată de dv. După ce am citit că textul respectiv a câştigat Premiul Pulitzer în anul 2001, după ce piesa a avut o mie de reprezentaţii pe Broadway şi o ecranizare cu o distribuţie de excepţie în 2005, aş dori să vă întreb ce înseamnă spectacolul “Demonstraţia”, de David Auburn pentru dv. şi pentru trupa actorilor brăileni?
– Da, este un text important, jucat cu succes pe Broadway, un film interesant, cu  Anthony Hopkins, o piesă care se va juca la Sala Studio. Eu sunt îndrăgostit de Sala Studio. Acum, de când poartă numele Domnului Bujor Măcrin…
– Acum sunteţi şi mai îndrăgostit…
– Da, aşa este! Când m-am angajat în teatrul din Brăila am debutat la Sala Studio, am multe spectacole de suflet. Mi se pare una dintre cele mai bune săli studio din ţară. Este teatrul meu de suflet, este sala de care mă leagă foarte multe amintiri intereante. Este o distribuţie foarte interesantă la acest spectacol: sunt doi actori ai trupei din Brăila, doi actori ai trupei din Galaţi. Sunt ani de zile de când eu încerc să scurtez distanţa dintre Brăila şi Galaţi şi sper ca, prin acest spectacol, să scurtez cei 16 km între cele două oraşe. Sunt doi actori buni şi extrem de interesanţi din Brăila. Este vorba despre Valentin Terente, care joacă rolul tatălui şi Narcisa Novac. După părerea mea, Narcisa Novac  este una dintre cele mai bune actriţe din ţară la ora actuală. De la Galaţi, sunt doi actori tineri, la fel de puternici şi interesanţi, Vlad Volf şi Flavia Călin. Cu fiecare dintre aceşti patru actori nu suntem la prima colaborare între noi, dar nu am mai întâlnit de mult o asemenea coeziune, ca între aceşti patru oameni.
– Este vorba despre o coeziune şi între generaţii de actori, dar şi între cele două teatre…
– Da, da, este o întâlnire de bun augur, sper. Este un text puternic, un text tragi-comic, o poveste de dragoste între părinţi, copii şi are în centru un personaj feminin şi  extraordinara relaţie pe care această fată o are cu tatăl ei. Nici cu scenografa Sorana Ţopa nu sunt la prima colaborare. Am lucrat împreună şi în teatrul din Brăila şi în teatrul din Galaţi, suntem la al doilea spectacol împreună la Sala Studio şi spaţiile ei minimaliste sunt foarte plăcute şi de actori, dar şi de mine, pentru că sunt nişte spaţii funcţionale.   
– Spuneaţi că de Sala Studio vă leagă foarte multe amintiri, foarte multe lucruri. Dar, din câte ştiu, vă leagă foarte multe şi de personalitatea celui care a fost Bujor Măcrin, cel care v-a ghidat primii paşi în teatru. Ce ne puteţi spune în acest sens?
– Mache (n.r. Bujor Măcrin) a fost primul om care mi-a deschis uşa acestui teatru şi sunt absolut sigur că lui i-ar fi plăcut spectacolul ăsta. Mache a fost pentru acest teatru un personaj providenţial. Într-o perioadă foarte grea, el a fost omul  de care teatrul avea nevoie….La intrarea actorilor în Teatru, sunt două cariatide masculine, care acum sunt crăpate. Pentru mine, crăpăturile respective au apărut la dispariţia lui Cornel Cimpoae şi cealaltă,  la plecarea lui Mache. Se spune că niciun om nu este de neînlocuit, dar ei chiar sunt de neînlocuit.
– Dumneavoastră faceţi parte din generaţia sau valul de actori produs de Facultatea de Teatru din Brăila, facultate care a dat nume sonore, care acum se regăsesc în alte teatre din ţară.
– Da, aşa este, Facultatea de Teatru din Brăila a dat nume sonore. Mulţi dintre foştii mei colegi de atunci au cariere în ţară, trupa din Brăila a exportat oameni importanţi, ceea ce este foarte bine pentru ei, dar nu este bine pentru publicul de aici  care nu îi mai vede şi pentru faptul că nu s-a reuşit să fie păstraţi aici, să aibă proiecte interesante, să fie motivaţi să rămână. Da, Teatrul din Brăila se bazează în continuare pe acel moment de nebunie sau de geniu pe care l-au avut la acea vreme George Motoi şi Bujor Măcrin…
– Vă referiţi la momentul… romantic, de înfiinţare a unei facultăţi de teatru la Brăila…
– Da, a fost un moment romantic. Eu am tot spus că, dacă atunci nu era Mache în teatru şi Motoi director, povestea teatrului din Brăila s-ar fi oprit undeva, în 1992-1993. În acea perioadă, la teatrul din Brăila rămăseseră foarte puţini actori, nu erau bani, era o perioadă ciudată şi, din aproape nimic, s-a făcut atunci o trupă. Dar,Teatrul din Brăila a avut actori mari dintotdeauna şi, din câte ştiu, o mare parte a actorilor de aici au clădit Teatrul Masca, sau alte teatre din ţară.
– Cum a apărut pentru dumneavoastră povestea cu teatrul şi cu regia?
– Povestea cu regia a apărut mai târziu. Din liceu, am venit la teatru împreună cu un coleg, Ciprian Nicolăeasa, am luat la Teatru amândoi,  l-am cunoscut pe Mache…
– De ce aţi ales regia şi nu aţi rămas în lumina reflectoarelor?
– La mine a fost o întoarcere specială. Director al Teatrului la vremea aceea era fosta mea directoare de la liceul Iorga, adică Doamna Dobrin şi, atât  doamna Dobrin, cât şi Mache, sunt…Mache …era… doi oameni pe care greu puteai să-i refuzi… Dar, a fost o plăcere să mă întorc acasă, pentru că, după teatrul din Oradea, cel din Brăila cred că este teatrul pe care îl iubesc cel mai mult; şi acum este teatrul din Galaţi, de care sunt legat. Cred că Sala Studio are o energie specială, cere ea nişte proiecte de suflet, mai stranii, mai dureroase, obligă scenografii şi regizorii să caute proiecte speciale. Cred că Teatrul din Brăila este privilegiat; şi Sala mare permite un contact foarte special cu publicul, este o sală intimă, actorii nu sunt nevoiţi să urle, să acopere hectare de scenă, pot juca foarte aproape, de aceea şi gradul de actorie este ridicat aici, se crează un contact special.
– Ce număr poartă acest spectacol în panoplia pieselor regizate de dv. până acum?
– Nu le-am numărat niciodată, dar cred că sunt peste 30 de spectacole regizate în Brăila şi în ţară.
 – Ce aveţi în vedere când regizaţi un spectacol nou? Vă gândiţi la premii sau la publicul care va fi în sală?
– Nu mă gândesc niciodată la premii, deşi am obţinut câteva premii la festivalurile de teatru. Mă gândesc la actorii pe care îi am în faţă în proiectul respectiv şi încerc să distribui foarte atent oamenii, mă gândesc la cum va primi publicul spectacolul. Sper că acest spectacol va fi bine primit de publicul brăilean, care este extrem de pretenţios şi nu gustă orice. Brăila se vede că este oraşul lui Mihail Sebastian, are o aplecare către poveştile de suflet, mai dureroase, mai romantice.
– Când va avea loc premiera piesei “Demonstraţia”?
– Premiera pentru spectacol va fi în luna ianuarie, mai exact pe 6 ianuarie, după sărbători. În această perioadă  eu şi colegii mei lucrăm în paralel şi cu un regizor interesant, Petru Vutcărău, care regizează o altă premieră pentru Teatrul “Maria Filotti”, iar actorii de la Brăila şi de la Galaţi şi-au întins mâna prin aceste piese şi îmi doresc mult ca acest lucru să se întâmple cât mai des. Sper să existe şi pe viitor o colaborare între cele două teatre, cât şi proiecte interesante pentru  actorii din Brăila şi Galaţi.
– Vă mulţumesc şi vă doresc succes în tot ce faceţi!  (A consemnat Tudoriţa TARNIŢĂ)