Social Media

Editorial

Corupţia ucide! Fără penali în funcţii publice

Timp de citire: 5 minute

Poate mulţi gândesc că degeaba au ieşit în stradă, că degeaba se agită societatea civilă, că degeaba încearcă partidele din Opoziţie, cu defectele lor, să oprească tăvălugul PSD – ALDE, comisia Iordache “Altă întrebare” îşi vede de treabă. Câinii latră, caravana trece, iar Liviu Dragnea cu penalii lui scapă şi “la revedere”. Nu, asistăm în ultimii ani la o trezire a conştiinţei românilor care-şi vedeau de munca lor, de familia lor, de prietenii lor şi nu mergeau la vot pe considerentul că toţi sunt o apă şi-un pământ, că s-au săturat să voteze răul cel mai mic şi că odată intraţi în NATO şi UE, traiectoria ţării noastre nu mai poate fi schimbată, indiferent cine vine la putere. Să ne aducem aminte ce devenise societatea civilă înainte de tragedia de la “Colectiv”. Şefii marilor sindicate cumpăraţi, mânjiţi şi impotenţi în a strânge măcar câteva mii de oameni, proteste “spontane”, orchestrate de partide politice prin intermediul unor televiziuni toxice, ong-uri care-şi făceau agenda în funcţie de propriul interes şi nu de interesul public. Moartea celor 65 de tineri minunaţi în tragedia de la “Colectiv”, care a scos la iveală faţa hâdă a statului român, cu toţi politicienii ăia, în frunte cu ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi mult-iubitul Raed Arafat care garantau că au tot ce le trebuie, că s-a intervenit ireproşabil, minciuni dovedite ulterior, a scos oamenii în stradă. Până şi în Brăila s-au mişcat oamenii atunci. Românii care gândesc, românii care muncesc, românii care-au ales să rămână în ţara lor au înţeles că nu se pot ascunde cu capul în nisipul indiferenţei pentru că ORICÂND pot deveni victime, ORICÂND pot muri cu zile din cauza incompetenţei şi corupţiei celor care ne conduc. Aşa a ieşit din mulţimea străzii sloganul “Corupţia ucide”. Adevărul morţii tragice, dar şi al supravieţuirii pline de suferinţe a sutelor de tineri adunaţi în “Colectiv” pentru un concert, au făcut ca acest slogan să-şi păstreze esenţa. Mai ales că nu este săptămână să nu mai aflăm de vreun caz strigător la cer petrecut în spitalele din România. Tânărul de 29 de ani, Călin Farcaş, este o nouă victimă pe altarul birocraţiei, al lipsei de empatie, al incompetenţei în a găsi soluţii pentru a salva viaţa unui om, de care Guvernul României şi toate instituţiile statului transformate în sinecuri politice, ne oferă dovezi pe bandă rulantă. Da, corupţia ucide! Şi în acest context, după ce nici n-a câştigat bine alegerile, după ce alegători de stânga sau de dreapta aşteptau să vadă implementat programul de guvernare al PSD, ce-a ieşit la începutul anului 2017? Celebra OUG 13! Să ajungi la putere păcălind oamenii cu acel convingător “Nu ne jucăm” şi-apoi primul obiectiv şi cel mai important să fie cum să scapi tu şi clienţii tăi politici de dosare penale, este monstruos, de-a dreptul! Într-o ţară în care mor cu zile copii, tineri, bătrâni în nişte spitale vechi, pline de bacterii ucigaşe, cu aparatură de milioane de euro care zace nefolosită, dar şpăgile s-au luat, un sistem sanitar în care până şi apa oxigenată a devenit un lux, PSD- ALDE moare de grija infractorilor şi a puşcăriaşilor. Revolta a scos în stradă sute de mii de oameni la începutul anului 2017. Asta după ce, a câta oară în ultimii 20 de ani, la alegerile generale din 2016, ca şi la cele locale, prezenţa la vot a fost mică. “Plictisiţii” n-au învăţat nimic din lecţia “Colectiv”, astfel că acum trăim cu toţii un coşmar. Coşmarul reîntoarcerii la un stat autocratic, iar situaţia internaţională arată îngrijorător din acest punct de vedere. Liderii care se vor nişte “putinei” sunt deranjaţi de justiţie şi în ţările lor o lovesc la temelie. În acest context nefavorabil, dacă societatea civilă era moartă ca înainte de “Colectiv” vă daţi seama ce simplu i-ar fi fost lui Dragnea şi-ai lui? Sigur, strada nu poate ţine pasul cu tenacitatea din Parlament al unora ca Florin Iordache, Şerban Nicolae, Eugen Nicolicea, susţinuţi de tandemul Dragnea -Tăriceanu, şi îngăduiţi prin laşitate de ceilalţi lideri PSD care votează, ruşine lor!, tot ce le bagă sub nas “partidul”. Ei bine, toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă în funcţii publice nu aveam inşi cu probleme penale. Aşa s-a născut, tot din stradă, sloganul “Fără penali în funcţii publice”.  Orice om cu puţin creier şi bun simţ ar trebui să semneze pentru prima iniţiativă cetăţenească de schimbare a Constituţiei în favoarea, până la urmă, a unui stat drept şi corect care are grijă de cetăţenii cinstiţi, iar celorlalţi, infractorilor, le acordă şansa la un proces echitabil şi la condiţii omeneşti de ispăşire a pedepselor. Ce-avem acum, după dorinţa şi putinţa alianţei PSD-ALDE? Avem prăbuşirea dosarului Colectiv, alături de mii de alte cauze penale! Ce pot face oamenii responsabili? Semnaţi petiţia “Fără penali în funcţii publice” şi votaţi la viitoarele alegeri. “Nu pot ei fura, cât putem noi vota!”, a fost sloganul lui Băsescu. Bun slogan, păcat că fostul preşedinte şi-a uitat propriile vorbe după ce a plecat de la Cotroceni.

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧