Social Media

Social

«Copiii de până la şapte ani nu vor mai putea fi instituţionalizaţi»

Timp de citire: 3 minute

• asta a precizat, recent, deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă, în cadrul unui comunicat de presă, prin care a anunţat o completare la Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care a fost aprobată în Parlament • pe scurt,  toţi copiii rămaşi fără părinţi sau abandonaţi vor sta în familia extinsă sau la un asistent maternal până la cel puţin şapte ani, vârstă până la care plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial este interzis
 
Deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă a anunţat faptul că, în urma unui proiect pe care l-a iniţiat alături de alte femei parlamentar, copiii de până la şapte ani nu vor mai putea fi instituţionalizaţi de acum înainte. Mai exact, Ioniţă a subliniat în cadrul unui comunicat de presă, că în urma acestui demers, toţi copiii rămaşi fără părinţi sau abandonaţi vor sta în familia extinsă sau la un asistent maternal până la cel puţin şapte ani, vârstă până la care plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial este interzis. Această nouă prevedere completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, prin care era prevăzut ca minorii fără părinţi să fie instituţionalizaţi de la vârsta de patru ani. Ioniţă susţine că România este ţara din Uniunea Europeană cu una dintre cele mai mari rate de copii aflaţi în centrele de plasament, iar recomandările UNICEF sunt ca cei mici să crească în alt mediu decât cel al centrelor mari de plasament.
“Creşterea de la patru la şapte ani a vârstei până la care copiii fără părinţi sau abandonaţi nu vor mai putea fi instituţionalizaţi are şi o latură simbolică, a celor şapte ani de acasă. Este foarte important pentru viitorul adult ca în această etapă a formării sale să beneficieze de un cadru familial, de căldura unui cămin, de atenţie şi grijă. Mai ales că vorbim despre copiii care şi aşa pleacă în viaţă cu handicapul psihologic al lipsei părinţilor naturali. Practic, până la şapte ani, toţi cei aflaţi într-o astfel de situaţie vor fi crescuţi numai în familia extinsă, substitutivă sau de un asistent maternal”, a explicat Ioniţă.
Parlamentarul a dorit să sublinieze că, în acest moment, în România există peste 19.000 de copii aflaţi în centrele de plasament de tip rezidenţial şi se urmăreşte ca, până în 2020, acestea să fie desfiinţate şi înlocuite cu centre mici, de tip parental, în care să existe asistenţi sociali specializaţi, şi cu plasamentul la asistenţi maternali.
“Interesant este că această modificare legislativă, prin care s-a interzis instituţionalizarea copiilor până în şapte ani, a fost iniţiativa unui grup de parlamentari femei, din toate formaţiunile politice, iar legea a fost adoptată cu unanimitate de voturi”, a conchis Ioniţă.
 

Social

Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie

Publicat

în

Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie

Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care câștigă cel mult 4.000 de lei net pe lună, ar putea primi de la stat bani pentru chirie. Un proiect de lege depus în Parlament propune acordarea unui sprijin lunar de până la 600 de lei, în funcție de orașul în care se află locuința închiriată.

Pentru tinerii care locuiesc în Brăila, ajutorul propus ar putea ajunge la 400 de lei pe lună, dacă inițiativa legislativă va fi adoptată și va intra în vigoare.

Proiectul îi vizează pe tinerii angajați cu vârste între 18 și 29 de ani, care au un venit salarial net lunar de cel mult 4.000 de lei.

Până la 600 de lei pentru chirie

Valoarea sprijinului ar urma să fie stabilită în funcție de localitatea în care se află locuința închiriată.

Astfel, proiectul prevede:

  • 600 de lei pe lună pentru chiriașii din București și Cluj-Napoca;
  • 500 de lei pe lună pentru cei din Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea;
  • 400 de lei pe lună pentru locuințele din celelalte localități, categorie în care intră și municipiul Brăila.

Pentru a beneficia de acest sprijin, tinerii ar trebui să aibă un contract de închiriere încheiat pentru cel puțin șase luni și înregistrat conform prevederilor legale. De asemenea, beneficiarul ar trebui să aibă domiciliul sau reședința în locuința închiriată.

Ce alte condiții ar trebui îndeplinite

Potrivit proiectului, beneficiarii nu ar trebui să dețină o locuință în proprietate și nu ar putea locui într-o locuință socială, de serviciu sau destinată tinerilor.

De asemenea, locuința nu ar putea fi închiriată de la soț, soție sau de la rude, inclusiv rude prin alianță, până la gradul al IV-lea.

Inițiativa prevede și o reducere de 50% pentru transportul public local, metropolitan și integrat, precum și pentru abonamentele feroviare nominale de navetă. În anumite condiții, de aceste facilități ar putea beneficia și tinerii care lucrează part-time și urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate.

Măsurile ar putea fi acordate pentru o perioadă cumulată de cel mult 36 de luni.

Deocamdată, însă, este vorba doar despre un proiect de lege depus în Parlament. Tinerii nu pot solicita în prezent aceste ajutoare, deoarece inițiativa trebuie să parcurgă procedura parlamentară și să fie adoptată înainte de a putea intra în vigoare.

Citește articolul complet

Social

Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare

Publicat

în

Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare

Un proiect de lege depus în Parlament de patru parlamentari PNL propune majorarea stimulentului de inserție acordat părinților care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului. Dacă inițiativa va fi adoptată, aceștia ar putea primi un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului pe care ar fi încasat-o dacă rămâneau în concediu.

În prezent, părinții care revin la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească șase luni beneficiază de un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Cei care se întorc ulterior primesc 650 de lei, în condițiile în care indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei.

Inițiatorii proiectului consideră că diferența dintre cele două sume îi determină pe mulți părinți să amâne revenirea în activitate, chiar dacă și-ar dori să se întoarcă mai devreme la muncă.

Ce prevede proiectul de lege

Propunerea legislativă urmărește modificarea articolului 7 din OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Astfel, părinții care obțin venituri impozabile în perioada în care ar fi avut dreptul la concediul de creștere a copilului ar urma să primească un stimulent de inserție egal cu indemnizația lunară.

Proiectul mai prevede menținerea stimulentului de 650 de lei după împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități. Plata ar continua până când copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani în cazul celor cu dizabilități.

Inițiativa a fost depusă de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan, Robert Sighiartău și Ionel Bogdan.

Când ar putea intra în vigoare noile prevederi

Inițiatorii susțin că măsura ar putea încuraja revenirea părinților pe piața muncii și ar reduce perioada în care aceștia întrerup activitatea profesională pentru a-și crește copiii.

Potrivit comunicatului PNL, România se confruntă cu o scădere accentuată a natalității. În 2025 s-au născut 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent.

Proiectul prevede că noile reguli ar urma să se aplice începând cu anul următor publicării legii în Monitorul Oficial. Până atunci, părinții beneficiază de stimulentele stabilite de legislația actuală.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧