Social Media

Local

Contrabandiştii cu motorină pe Dunăre petrec vara în arest la domiciliu

Timp de citire: 6 minute

• la sfârşitul lunii mai, magistraţii Tribunalului Brăila au prelungit măsura preventivă, astfel că 8 dintre cei 13 inculpaţi în dosar vor sta în arest la domiciliu până la sfârşitul lunii iulie • alţi inculpaţi sunt cercetaţi sub control judiciar • în octombrie anul trecut, procurorii DIICOT le-au organizat un flagrant membrilor grupării lui Vasilică Puia, din Gropeni, inculpaţii fiind acuzaţi că au introdus în România în mod ilegal, de la o navă aflată sub pavilion sârbesc, cantitatea de 4.000 de litri de motorină • dosarul este în curs de judecată la Tribunalul Brăila
 
Mai mulţi inculpaţi din dosarul «Contrabandă cu motorină pe Dunăre» au “încasat” două luni de arest la domiciliu. În urma deciziei recente a instanţei, opt bărbaţi au primit vestea că vor petrece vara în arest la domiciliu. Inculpaţii din dosar vor sta acasă până la sfârşitul lunii iulie, timp în care trebuie să ţină cont de anumite reguli impuse, pentru a nu risca să ajungă în spatele gratiilor. Alţi inculpaţi din dosar sunt cercetaţui sub control judiciar. În octombrie, procurorii DIICOT le-au organizat un flagrant membrilor grupării lui Vasilică Puia, din Gropeni, inculpaţii fiind acuzaţi că au introdus în România în mod ilegal, de la o navă aflată sub pavilion sârbesc, cantitatea de 4.000 de litri de motorină. Dosarul este înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 10 iulie.
Decizia privind prelungirea arestului la domiciliu pe o perioadă de 60 de zile, faţă de inculpaţi, s-a luat la sfârşitul lunii mai, de către Tribunalul Brăila. După cum se arată pe site-ul instanţei, judecătorii au dispus menţinerea măsurii preventive faţă de opt inculpaţi. În lista celor acuzaţi sunt următorii: Alexandru Tudorel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată, în formă continuată; Andrei Angheluţă, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la contrabandă calificată, în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice; Creţu Iulian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată, în formă continuată; Dumbravă Dănuţ, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată, în formă continuată; Fluturaş Ionel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată, în formă continuată; Lefter Marius-Cătălin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată, în formă continuată; Puia Vasilică, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată, în formă continuată, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice; Vlad Sorin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat,  contrabandă calificată, în formă continuată.
În plus, instanţa a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de alţi doi inculpaţi, respectiv Fluturaş Daniel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată, în formă continuată, şi Ţiripa Marcel, cercetat pentru infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată, în formă continuată.
Magistraţii au impus inculpaţilor Fluturaş Daniel şi Ţiripa Marcel respectarea mai multor obligaţii, pe durata măsurii. Ei nu au voie să plece din ţară şi trebuie să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, precum şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila – Biroul Supraveghere Judiciară, conform programului de supraveghere. Inculpaţii din dosar nu au voie să comunice între ei. În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.
 
Judecată în curs, după o pauză din cauza stării de urgenţă
 
Dosarul în care sunt judecaţi 13 inculpaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat a fost înregistrat pe rolul instanţei, asta după ce au fost respinse excepţiile invocate şi s-a constatat legalitatea rechizitoriului procurorilor S-a stabilit primul termen pentru 24 aprilie, numai că pandemia Covid a dus la amânarea cauzei şi suspendarea procesului. Între timp, situaţia proceselor a revenit la normal.
Reamintim că, în noaptea de 2 spre 3 octombrie, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Brăila le-a organizat un flagrant membrilor grupării lui Vasilică Puia, din Gropeni, în zona kilometrului fluvial 194 al Dunării. Inculpaţii preluaseră şi introduseseră în România în mod ilegal, de la o navă aflată sub pavilion sârbesc şi care se deplasa pe ruta Izmail (Ucraina) – tranzit România-Serbia, cantitatea de 4.000 de litri de motorină într-un număr de 20 de butoaie metalice, potrivit comunicatului de presă emis de DIICOT. Poliţiştii au fost nevoiţi să utilizeze armamentul din dotare, pentru că indivizii nu s-au supus somaţiilor. Apoi, în cursul zilei de 3 octombrie, au fost puse în executare un număr de 21 de mandate de percheziţie atât la domiciliile inculpaţilor, cât şi la persoanele care cumpărau motorina provenită din contrabandă. Procurorii au stabilit că grupul şi-a început activitatea infracţională din luna mai, anul trecut, pe raza judeţului Brăila, iar pe timpul tranzacţiilor ilegale digul de la Gropeni era închis cu o barieră şi cu lacăt, aceasta fiind una dintre măsurile pe care şi le luau indivizii pentru a nu fi prinşi în flagrant. Scopul principal era obţinerea unor importante foloase materiale prin preluarea de la navele care circulau pe fluviul Dunărea, introducerea în ţară în mod ilegal, transportul, depozitarea şi valorificarea unor importante cantităţi de carburanţi. Motorina era vândută către terţe persoane, majoritatea agricultori şi posesori de autovehicule sau TIR-uri, cu circa 4 lei per litru. Ulterior, banii erau împărţiţi între persoanele implicate. Au fost aduse la audieri 46 de persoane, dintre care 6 au fost reţinute pentru 24 de ore.
În urma anchetei de amploare, dosarul contrabandei cu motorină pe Dunăre a ajuns la 8 inculpaţi, toţi ajungând în spatele gratiilor, în arest preventiv. La începutul lunii martie, Tribunalul Brăila a înlocuit măsura arestului preventiv faţă de cei 8 inculpaţi, cu arest la domiciliu.
 

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧