Skip to main content

Urmărit naţional, prins în Gara CFR

este vorba despre un bărbat de 47 de ani, condamnat pentru furt, care a fost săltat de poliţişti

 

Un bărbat care ar fi trebuit să fie la închisoare, se plimba liber. Poliţiştii i-au tăiat, însă, calea şi l-au dus unde-i e locul. Vineri dimineaţă, la ora 5.15, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Brăila l-au depistat, în holul caselor de bilete din Staţia CF Brăila, pe brăileanul de 47 de ani, din satul Unirea. Acesta figura ca fiind urmărit la nivel naţional, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, din data de 06 februarie a.c., pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Cel depistat a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

 
 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

Director general: Monica Paraschiv

Director: Silvia Preda

Şef departament publicitate: Sorin Preda

Redactor Şef: Florentin Coman

Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu