Un nou manager la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un nou manager la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila

* surse din administrație spun că este vorba despre un angajat al unității spitalicești * este economist de profesie și are 48 de ani * noul manager va fi numit la conducerea spitalului ca interimar, pentru o perioadă de trei luni, în locul medicului Delia Râșnoveanu

 

 

 

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila va avea un nou manager, începând de luni, 27 noiembrie. Este vorba despre șefa Serviciului Managementul Calității Serviciilor de Sănătate din cadrul unității spitalicești, Crintea V. Didi, conform unor surse din administrație. Aceasta are 48 de ani și de 11 ani lucrează la Spitalul Județean. Este economist de profesie și potrivit profilului său de Linkedin, este absolventă a Facultății de Management Marketing în Afaceri Economice Brăila, din cadrul Universității ”Constantin Brâncoveanu”. De asemenea, s-a specializat ca auditor, în cadrul asociației Mișcarea Română pentru Calitate, dar și ca evaluator, urmând cursurile Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, București.

Crintea Didi va fi numită de către președintele Consiliului Județean Brăila, ca manager interimar, pentru o perioadă de trei luni, funcție ocupată până astăzi, 24 noiembrie, tot ca interimar, de către medicul Delia Râșnoveanu.

Amintim că decizia de schimbare a managerului SCJU Brăila vine ca urmare a tragicului eveniment petrecut la unitatea spitalicească, în luna octombrie a.c. , când un pacient, în vârstă de 53 de ani, a plecat din spital, fiind găsit fără suflare lângă gardul unității.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro