Mergi la conţinutul principal

Seceraţi de caniculă

Brăilenii au suportat cu greu zăpuşeala de la orele amiezei, astfel că mulţi dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale. Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila (SAJ) a înregistrat, de duminică, după ora 13, până luni la ora 14, circa 120 de solicitări, peste media zilnică obişnuită, care este de 90 de apeluri. Printre situaţiile în care a fost solicitată intervenţia echipejelor de pe Ambulanţă se numără şi şapte chemări în loc public, pentru cazuri de insolaţie sau pentru lipotimii. Pacienţii care au avut nevoie de acordarea primului ajutor după ce au leşinat în stradă au fost atât persoane în vârstă, bolnavi cardiaci, dar şi tineri, după cum ne-au precizat surse din cadrul SAJ Brăila. Aceste cazuri se adaugă celor 11 înregistrate în week-end, în care brăilenii au căzut seceraţi de caniculă pe stradă.
Medicii recomandă deplasările în primele ore ale dimineaţii sau seara, haine lejere, subţiri şi deschise la culoare, consumul de lichide, fructe, legume sau iaurt. De asemenea, este recomandată evitarea alcoolului, a alimentelor cu un conţinut mare de grăsimi şi a băuturilor care conţin cofeină sau zahăr.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro