Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Salariile brăilenilor, la coada clasamentului pe țară

* ultimele raportări indică un salariu mediu net de 2.696 lei la nivelul județului Brăila * cele mai mari salarii au fost înregistrate în București-Ilfov, Cluj și Timiș, cu salarii medii nete de 4.500 respectiv 3.500 lei * cele mai mici salarii din România sunt în județele Vrancea, Vaslui și Dolj, care au înregistrat puțin peste 2.500 lei net 

 

Brăilenii se situează la coada clasamentului, în ceea ce privește veniturile provenite din salarii. Că este așa o dovedesc ultimele raportări întocmite de specialiștii Direcției Regionale de Statistică Brăila (DRS). 

Astfel, potrivit DRS Brăila, câștigul salarial mediu nominal brut realizat în luna aprilie 2021, la Brăila, a fost de 4.469 lei, iar cel net de 2.696 lei. În aceeași perioadă (aprilie 2021), la nivel național, câștigul salarial mediu nominal brut realizat a fost de 5.804 lei, iar cel net de 3.561 lei.

"În agricultură, silvicultură și pescuit, câștigul salarial mediu nominal brut al brăilenilor a fost de 4.568 lei, cu 0,2% mai mare decât cel realizat la nivel național (4.557 lei). În industrie și construcții, câștigul mediu nominal brut a fost de 4.059 lei, cu 20,4% mai mic decât cel realizat la nivel național (5099 lei)", precizează surse din cadrul direcției.

Potrivit specialiștilor, zona București-Ilfov se află în continuare pe primul loc în topul celor mai bine plătite regiuni ale țării, cu un venit mediu lunar de 4.500 lei net, în timp ce județele Timiș și Cluj vin puternic din urmă, cu salarii medii nete de 3.500 lei. Aflate la pol opus, Vrancea, Vaslui și Dolj sunt județele cu cele mai mici salarii medii din România, acestea depășind ușor 2.500 lei net. Cu un salariu mediu net de 2.696 lei, județul Brăila se află și el undeva, la coada clasamentului.

Mai trebuie precizat faptul că județele cu cele mai mari venituri salariale sunt și cele în care candidații manifestă cel mai mare interes pentru salarii transparente, în timp ce locuitorii județelor Mehedinți, Teleorman și Giurgiu sunt cel mai puțin interesați de a afla câștigurile pieței.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii