Mergi la conţinutul principal

Rezultate foarte bune pentru CSM Brăila la judo și sambo în 2020

* la judo, Paul Scurtu a obținut primul titlu național pentru clubul brăilean, după 25 de ani * CSM-ul și-a trecut în cont 14 medalii la naționalele de sambo * vedeta delegației a fost Andreea Marinescu * campioni naționali la cadeți au devenit Maria Naidin și Bogdan Stanciu

 

Cu toate că a fost un an dificil din cauza restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus, CSM Brăila a avut rezultate foarte bune la judo și sambo în 2020.

“A fost un an greu pentru noi deoarece foarte târziu am reușit să revenim la antrenamentele din sală. Pandemia de coronavirus ne-a dat multe bătăi de cap dar se pare că strategia noastră a dat roade iar rezultatele din 2020 au fost foarte bune. Ne dorim să bifăm cel puțin aceleași performanțe și în acest an. Iar prima competiție din 2021 se va desfășura în luna februarie. Ne pregătim intens și sperăm să debutăm cu dreptul în acest sezon competițional”, ne-a declarat antrenoarea Carmen Constantin.

La prima competiție oficială din 2020, Campionatul Național de judo rezervat categoriei de vârstă U18, de la Deva, CSM Brăila a cucerit un titlu național prin Paul Scurtu. Sportivul pregătit de antrenoarea Carmen Constantin a cucerit medalia de aur la categoria 66 kg, într-o grupă cu 33 de sportivi la start. Astfel că, după 25 de ani, secția de judo de la CSM Brăila a reușit să-și treacă în cont o nouă medalie de aur la băieți.

“Un titlu național la băieți, după 25 de ani, este o realizare pentru clubul nostru. Pot spune că secția de judo a început cu dreptul anul competițional 2020”, afirma la acea vreme antrenoarea Carmen Constantin.

Următoarea competiție de judo din 2020 a fost Campionatul Național rezervat categoriei de vârstă U21, care s-a desfășurat în octombrie, la Poiana Brașov. Maria Naidin, încă junioară III, a devenit vicecampioană națională la categoria 44 kg. Campion național de juniori II în luna februarie, Paul Scurtu, nu a mai putut concura la categoria lui, 66 kg, ci la una superioară, 73 kg, și a fost învins încă din primul meci. Andreea Marinescu s-a clasat pe locul al 5-lea. Începător, Bogdan Stanciu, junior III, a pierdut greu în fața unui adversar cu o mai mare experiență competițională.

 

Medalii la toate categoriile de vârstă la sambo

La Campionatul Național de sambo care a avut loc în noiembrie, la Izvorani, sportivii de la CSM Brăila au cucerit 14 medalii, vedeta delegației clubului brăilean fiind Andreea Marinescu. Aceasta și-a trecut în palmares un titlu național la juniori, un argint la tineret și o medalie de bronz la seniori.

La cadeți, CSM Brăila a obținut două titluri naționale, prin Maria Naidin la categoria 44 kg și Bogdan Stanciu la 64 kg și o medalie de argint prin Alexandru Poetașu la 64 kg. Clubul brăilean a obținut cinci medalii la juniori. Andreea Marinescu și-a îndeplinit obiectivul și a cucerit titlul de campioană națională la categoria 50 kg, iar Teodora Naidin la 54 kg și Bogdan Stanciu la 64 de kg, au devenit vicecampioni naționali. Maria Naidin, la categoria 50 kg și Alexandru Poetașu la 64 kg și-au trecut în cont medaliile de bronz. Marinescu și-a continuat prestațiile foarte bune și a reușit să obțină argintul la tineret, la categoria 50 kg, aceeași performanță fiind realizată la categoria 59 kg de Teodora Naidin. Tot la tineret, Maria Naidin, la 50 kg și Alexandru Poetașu, la 64 kg, au obținut medaliile de bronz. La seniori, CSM Brăila a cucerit două medalii de bronz prin Andreea Marinescu la categoria 50 kg și Teodora Naidin la 59 kg.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

 
 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu