Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Reabilitarea „drumului mării” DJ203R, exasperant de lentă

* consilierul județean PNL Brăila Alexandru Bucălău a solicitat câteva lămuriri de la șeful Consiliului Județean în legătură cu stadiul de realizare al Drumului Județean 203R * acesta s-a plâns privind un anumit sector din orașul Ianca, dar și de alte segmente problematice de drum din județ * președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a explicat că experții decid modul în care avansează această lucrare realizată pe bani europeni

 

Drumul Județean 203 R care se află în plin proces de reabilitare a fost subiect de dezbateri în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Județean Brăila. Pe scurt, consilierii au avut la mapă un proiect de hotărâre privind aprobarea unui act adițional la Acordul de parteneriat între Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare (ADR) Sud-Est și Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila, ce a fost aprobat inițial printr-o hotărâre din august 2020. Potrivit raportului proiectului respectiv, în baza acordului de parteneriat a fost depusă cererea de finanțare în vederea obținerii sprijinului financiar nerambursabil pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice din domeniul infrastructura rutieră de interes județean pentru proiectul ”Reabilitare drum județean DJ 203R”, care asigură tranzitarea județului Brăila dinspre Moldova spre județul Ialomița. Concret, pe această rută se circulă spre litoralul Mării Negre. În luna iunie 2021, ADR a comunicat aprobarea cererii de finanțare, cu mențiunea că este necesară revizuirea Acordului de parteneriat prin includerea obligațiilor ce revin Agenției și partenerilor cu privire la monitorizarea aspectelor care țin de posibilele riscuri identificate în procesul de evaluare și selecție a fișelor de proiect și completarea valorii totale eligibile alocate fiecărui partener. Din actul adițional aflăm că pentru documentațiile tehnico-economice la acest proiect, ADR are o valoare totală eligibilă alocată de 854.030,20 lei, în timp ce CJ Brăila - 2.866.660,44 lei.

Revenind la ședință, consilierul județean PNL Brăila Alexandru Bucălău a solicitat câteva lămuriri la acest proiect. Liberalul a dorit să știe cât va mai dura realizarea acestui drum, precizând că pe un anumit sector care intră și în orașul Ianca, oamenii se plâng de disconfortul creat, dar și că ar fi apărut anumite probleme în alte zone din județ.

”Domnule președinte, înțeleg că acest proiect de hotărâre face referire la Drumul Județean 203, da? Pentru modernizarea acestuia, noi, consilierii PNL, suntem de acord cu faptul că trebuie să mai dăm bani. Dar ne puteți spune și nouă cât trebuie să mai dureze și cât trebuie să mai plătim pentru ca acest drum să fie finalizat? Cel puțin în orașul Ianca, pe strada Sărățeni, locuitorii sunt exasperați de praful și de situația în care se află, după două luni de zile, acel tronson de drum. Am înțeles că sunt probleme și pe tronsoanele Șuțu și Ianca. Ar fi fost greșit proiectul. La fel și pe Corbeni și Gulianca. Spuneți-ne și nouă când va fi gata? Și condițiile în care lucrează constructorul pe segmentul Oprișenești - Bordei Verde - Viziru. Înțeleg că sunt unele precare, care pot pune în pericol siguranța circulației în acea zonă. Consider că ar trebui cumva, nu știu, să avem un diriginte de șantier, sau cineva care să vadă exact stadiul lucrării și cum anume lucrează constructorul acolo”, a declarat Bucălău.

 

Președintele CJ Brăila susține că toate lucrările sunt făcute de experți

Șeful Consiliului Județean, Francisk Chriac, l-a întrebat ironic pe liberal dacă are idee ce înseamnă un proiect european, care sunt etapele premergătoare ale acestuia și câte persoane sunt angrenate într-un asemenea demers. Cum Bucălău a răspuns afirmativ, Chiriac a continuat explicând că lucrările sunt în grafic și că orice intervenție este făcută de specialiști și verificată de alți specialiști. De asemenea, acesta a ținut să precizeze că la iarnă nu vor mai fi probleme pe acel segment de drum, așa cum s-a întâmplat anul trecut.

”Sunt etape premergătoare până la finalizarea proiectului. S-au făcut faze. Dirigintele de șantier, împreună cu echipa de proiect, împreună cu constructorii sunt acolo. A plouat. S-au luat anumite decizii. Că nu facem drumul așa de dragul de a-l face. În momentul când toată lumea semnează și toată lumea a estimat, atunci putem să purcedem. Pentru că sunt specialiști, trebuie să avem încredere în ei. Din câte știu eu - informațiile pe care le am -, știu că dumneavoastră aveți acolo un cabinet notarial la Ianca, știu că faceți traseul. Astăzi (n.r. 22 iulie) și sper că până sâmbătă (n.r. 24 iulie) - așa a spus constructorul, va fi finalizat sectorul din Sărățeni. De luni (n.r - 26 iulie) urmează Șuțu. În momentul când se va face faza pe piatră se va începe și pe partea de Gulianca spre Racovița. Se va lucra și pe tronsonul de la Bordei Verde - Viziru. Deci lucrurile sunt fazate și trebuie respectate anumite termene și anumite decizii. Eu nu sunt inginer constructor. Pe mine mă interesează ca acest drum să fie finalizat în termen. Să își asume oamenii, specialiști, toate deciziile pe care le iau și să își ia toate măsurile, astfel încât acest drum să fie proiectat și făcut corespunzător caietului de sarcini și să avem un drum foarte bun așa cum am scris proiectul, pentru că sunt bani europeni și nu ne jucăm”, a explicat la momentul respectiv Chiriac.

Cum liberalul a insistat cu întrebări în legătură cu stadiul lucrărilor pe segmentul Șuțești - Ianca în momentul sezonului rece, șeful CJ și-a exprimat speranța ca drumul să fie gata până atunci.

”Eu sper ca anul acesta să fie gata. Între Șuțu și Ianca sunt avansate foarte mult lucrările și sperăm ca într-un termen cât mai scurt să realizăm lucrarea la gata. Domnule consilier, se lucrează pe toate drumurile. Sunt anumite etape. Pus piatră, se udă, se pune nisip. Sunt specialiști care știu. Se iau carote din drum. Sunt tot felul de proceduri care trebuiesc respectate. Și noi trebuie să le respectăm”, a conchis Chiriac.

Proiectul privind actul adițional la parteneriatul cu ADR Sud-Est a fost votat în cele din urmă. Consilierul județean PSD Mirela Chivu nu a participat la vot, însă toți ceilalți consilieri prezenți la ședință au votat ”pentru”.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii