Mergi la conţinutul principal

Poeziile lui Gellu Naum, într-un volum lansat de Polirom

Volumul, îngrijit şi prefaţat de Simona Popescu, reuneşte, în ordine cronologică, toate cărţile de poezie suprarealistă ale autorului, de la debutul cu "Drumeţul incendiar" (1936) până la postuma "Calea şearpelui" (2002). Reprezentanţii editurii spun că nu sunt reluate volumele din anii '50, cuprinzând literatură pentru copii sau texte conjuncturale.

În seria Gellu Naum, vor urma alte trei volume: unul de proză, al doilea de teatru şi un al treilea cu manifeste, texte scrise în colaborare, corespondenţă etc.

"Gellu Naum a fost oracolul unei mari religii. Ca numele uneia dintre scrierile lui, el a fost Medium. Prin el a vorbit suprarealismul, mai limpede ca oricînd, mai de neînţeles ca oricând. Poezia sa este asemenea uneia dintre acele fisuri neliniştitoare şi de neexplicat survenite în zidul iluzoriu al cunoaşterii", spune Mircea Cărtărescu despre cel căruia îi este dedicată această serie de autor.

Gellu Naum (1915-2001) este considerat exponentul autohton al curentului suprarealist şi unul dintre cei mai importanţi din Europa. În 2000, Naum a fost propus pentru Premiul Nobel. Poezia sa, proza şi piesele de teatru au fost traduse în engleză (şi publicate atât în SUA, cât şi în Marea Britanie), franceză, germană, spaniolă, maghiară, sârbă şi letonă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro