Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Operațiunea «Curățenia» la «Braicar»

* toate cele 80 de autobuze, precum și tramvaiele aflate pe traseu vor fi igienizate și dezinfectate integral, din dispoziția conducerii companiei de transport public de călători * acțiunea vizează și combaterea răspândirii virusului SARS CoV-2, chiar dacă autovehiculele sunt dezinfectate la fiecare ieșire din garaj sau depou, precum și la capetele de linie * curățenia generală este programată a se desfășura de două ori pe an, cu mijloace și personal propriu * din păcate, eforturile celor 250 de șoferi și vatmani aflați pe traseu, precum și ale celorlalți angajați "Braicar" sunt zădărnicite de indivizi certați cu legea, care distrug sau murdăresc tramvaiele și autobuzele

 

Până la finele verii, parcul de mijloace de transport în comun aparținând companiei de transport a municipiului va arăta ca nou. Cele aproximativ 80 de autobuze și microbuze și peste 10 tramvaie ale SC "Braicar" SA vor fi igienizate și dezinfectate integral, atât la interior, cât și la exterior, curățenia generală fiind programată a se desfășura de două ori pe an, la Depoul Vidin, unde există condiții optime pentru așa ceva. Până la începerea anul școlar 2021-2022, când ne vom confrunta și cu presupusul val 4 al pandemiei de coronavirus, toate mijloacele de transport în comun ar trebui să strălucească de curățenie.

"Conducerea SC "Braicar" SA a inițiat o campanie de igienizare și cosmetizare a autobuzelor și tramvaielor care aparțin parcului propriu, punându-se accent pe elementele de tapițerie și capitonare, într-un cuvânt, interiorul autovehiculelor. Pe lângă faptul că această acțiune se efectuează în mod regulat, putem spune că vizează și combaterea răspândirii virusului SARS CoV-2, chiar dacă autovehiculele sunt dezinfectate la fiecare ieșire din garaj sau depou, precum și la capetele de linie, cu personal instruit și cu materiale dezinfectante certificate. Precizăm că această acticvitate se desfășoară cu personal propriu și se execută suplimentar față de activitatea de curățenie zilnică în mijloacele de transport, efectuată de către firma de curățenie aflată sub contract cu SC "Braicar" SA", ne-a precizat directorul companiei de transport public de călători, ing. Cristian Domnițeanu. 

"Facem eforturi deosebite în vara aceasta ca să le spălăm. Avem 80 de miloace de transport în comun auto (autobuze și microbuze - n.r.) plus tramvaiele. Vor intra de câte două ori la spălat, pentru dezinfectarea tapițeriei, pentru interior și exterior. Ne dorim să avem mijloace de transport frumoase, pentru că lucrăm cu ele și vrem să arate bine și în oraș. Cetățenii Brăilei trebuie să aprecieze munca noastră și să încerce, pe cât posibil, să ne respecte", ne-a spus un reprezentant al SC "Braicar" SA, care coordona, zilele acestea, curățenia generală aflată în plină desfășurare la Depoul Vidin. Întrebat de câte ori se face curățenie în autobuze și tramvaie, acesta a precizat că "un vehicul intră de două ori pe săptămână la spălătorie, iar curățenia generală o facem de două ori pe an". În plus, autobuzele și tramvaiele companiei de transport public de călători sunt, în continuare, dezinfectate de mai multe ori pe zi, la capetele de linie, de către personalul specializat, după cum a precizat conducerea societății.

"Încă de la începutul pandemiei, în toate mijloacele de transport în comun din municipiu au fost amplasate dispensere (dispozitive pentru dezinfectarea mâinilor), puse la dispoziția călătorilor. De asemenea, la capătul liniilor de autobuz - zona Soroli Cola, capătul liniei 2 Vidin, Promenada Mall - dar și la Depoul Radu Negru, unde întorc tramvaiele, există personal specializat care execută dezinfecția autobuzelor și a tramvaielor aflate pe traseu, după fiecare cursă. Sunt vizate, cu precădere, scaunele, ușile de acces și barele de care se prind călătorii la urcarea în autobuz sau în timpul transportului", ne-a precizat, zilele trecute, directorul SC "Braicar" SA, ing. Cristian Domnițeanu.

Mai mult, pe toată perioada pandemiei, societatea le-a asigurat celor aproximativ 250 de șoferi și vatmani, angajați ai companiei aflați pe traseu, măști de protecție și substanțe dezinfectante.

La ora actuală, pe toate traseele SC "Braicar" SA circulă, zilnic, în jur de 60-70 de autobuze, două microbuze care merg la "Selgros" și circa 10 tramvaie. Altfel vor sta lucrurile după achiziționarea tramvaielor noi și a autobuzelor electrice, despre care am amintit în articolele precedente. În viitorul apropiat, urmează să fie înlocuite șinele de tramvai din zona Radu Negru - Parc Monument, Calea Galați și B-dul Independenței, cu modernizarea arterelor de circulație și amplasarea pistelor pentru bicicliști, iar acest lucru va schimba în bine transportul urban din Brăila. Totodată, cel mai mare bulevard al Brăilei, ale căror șine de tramvai au fost reparate de atâtea ori, va fi complet reabilitat.

 

Indivizi certați cu legea au vandalizat autobuzele și tramvaiele aflate pe traseu

Odată cu modernizarea parcului auto al companiei, însă, din primăvara acestui an, s-au înmulțit și actele de huliganism din mijloacele transport ale SC Braicar SA. Nu mai spunem că se consumă alcool la greu în tramvaie și autobuze, unii dintre cheflii fiind filmați sau fotografiați cu picioarele așezate pe scaune, fără pic de rușine.

Astfel, începând cu jumătatea lunii martie a.c., indivizi certați cu legea și cu bunul simț au spart geamuri, au distrus scaune, au incendiat recipienții cu soluții dezinfectante și au murdărit cu grafitti mai multe autobuze și tramvaie aflate pe traseu.

Mai mulți minori au fost surprinși, în luna martie a.c., în timp ce tăiau cu cuțitele tapițeria nouă de la scaunele mijloacelor de transport în comun. Actele de vandalism ne-au fost confirmate, încă din primăvară, de directorul SC "Braicar" SA, ing. Cristian Domnițeanu. 

Au fost, de asemnea, semnalate cazuri în care răufăcătorii au incendiat dispenserele cu soluții dezinfectante aflate la dispoziția călătorilor, punând, astfel, în pericol siguranța oamenilor. Toate aceste acte de vandalism au culminat cu agresarea fizică a unui vatman aflat pe traseu, în seara zilei de 9 aprilie, ora 19.00, în zona cartierului Vidin. Potrivit unor surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, în momentul agresiunii, vatmanul care conducea tramvaiul se retrăgea spre depou.

"Mijloacele de transport în comun sunt bunuri puse la dispoziția călătorilor și sunt utilizate de întreaga populație a municipiului. Actele de vandalism au generat blocări ale vehiculelor pe perioada reparațiilor, costuri suplimentare cu efectuarea înlocuirii subansamblelor deteriorate și, totodată, disconfort călătorilor prin neasigurarea numărului necesar de vehicule - conform programului de transport - și, implicit, a frecvenței de circulație", a mai precizat directorul SC "Braicar" SA.

Concluzia care se trage este aceea că putem avea autobuze și tramvaie curate precum și condiții optime de transport dacă n-am fi la discreția răufăcătorilor.

COAUTOR ARTICOL: 



Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii