Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Bătrână salvată dintr-un incendiu de un jandarm aflat în timpul liber

* subofițerul locuiește în același bloc cu bătrâna * observând fumul care ieșea din apartamentul acesteia, a intervenit imediat, reușind să o evacueze în timp util pe femeia de 80 de ani care, în loc să iasă afară, încerca cu disperare să își salveze câteva bunuri

 

Un incendiu izbucnit, marți, 20 iulie, în jurul orei 14.00, într-un apartament la etajul I al unui bloc de pe strada Industriei, s-ar fi putut sfârși tragic dacă un jandarm aflat în timpul liber, locatar în blocul respectiv, nu ar fi sărit imediat în ajutorul vecinei sale octogenare. Concret, plutonier adjutant Adrian Beraru a observat fumul care ieșea din apartamentul bătrânei și, fără să stea pe gânduri, a acționat în sprijinul acesteia. Panicată, octogenara încerca cu disperare să își salveze câteva bunuri din apartament, existând pericolul real ca aceasta să sfârșească tragic, din cauza flăcărilor și a fumului dens.  ”Colegul nostru, plutonier adjutant Beraru Adrian, locuiește în același bloc, iar în momentul declanșării incendiului, acesta se afla în apropiere, împreună cu copiii săi. La un moment dat, a observat cum iese fum dintr-un apartament situat la etajul 1. Și-a dat seama imediat că proprietara imobilului, o femeie în vârstă de 80 ani, este în pericol. Flerul dobândit în cei peste 10 ani de când poartă uniforma militară l-a determinat să intervină la timp, pentru a împiedica un posibil final nefericit. Din spusele colegului nostru, octogenara intrase în panică și încerca să-și salveze cât mai multe bunuri, lăsând în plan secund siguranța și sănătatea ei. Totodată, plutonier adjutant Beraru Adrian a apelat imediat 112, anunțând incendiul”, a informat Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila.

Potrivit pompierilor, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit produs la o cafetieră. A ars mobila de bucătărie și s-au degradat pereții apartamentului. Pentru lichidarea incendiului s-a intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă. La fața locului au mai fost deplasate o autoscară și o autospecială SMURD.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii