Mergi la conţinutul principal

MOZAIC: România şi Moldova s-au calificat în finala Eurovision 2011

Melodiile care reprezintă România şi Republica Moldova la Eurovision 2011, cântate de trupele Hotel FM şi, respectiv, Zdob şi Zdub, s-au calificat în finala competiţei, în urma semifinalei desfăşurate joi seară în oraşul german Düsseldorf.

Hotel FM participă la concurs cu piesa "Change", iar Zdob şi Zdub, cu "So Lucky".

Din semifinale s-au calificat melodiile care au primit cele mai mari note de la juriu şi de la telespectatori. Publicul a dat note marţi şi joi, în timpul transmisiei TV a semifinalelor, iar juriul competiţiei, luni şi miercuri, la ultimele repetiţii.

Trupa Hotel FM (foto) este formată din David Bryan (voce), Gabriel Băruţă (pian şi backing vocals) şi Alex Szus (tobe). Piesa "Change" este compusă de Băruţă.

Finala Eurovision 2011, la care vor participa 25 de melodii dintre cele 43 intrate în concurs, va avea loc sâmbătă şi va fi transmisă în direct de TVR.

Anul trecut, România a fost reprezentată la Eurovision de duetul Paula Seling-Ovidiu Cernăuţeanu, care s-a clasat pe locul 3 cu melodia "Playing With Fire".

Concursul Eurovision 2010 a fost câştigat de Germania, care, potrivit tradiţiei, organizează ediţia de anul acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro