Mergi la conţinutul principal

Liceul cu Program Sportiv Brăila, în proiecte europene

Încă o dată, Liceul cu Program Sportiv se remarcă în peisajul colaborărilor europene prin participarea la proiectul de parteneriat strategic pentru susținerea schimbului de bune practici în domeniul școlar, schimb interșcolarERASMUS+, nr. de referință 2020-1-TR01-KA229-092152_5 Together to a better technology, în care sunt implicate echipaje din Turcia, Serbia, Italia și Grecia. Coordonatorul proiectului este doamna Liliana Canciu, profesor de geografie în cadrul liceului. Proiectul vizează utilizarea conștientă a tehnologiei și a internetului, în special în condițiile pandemiei pe care o traversăm.

În perioada 22-28 august 2021a avut loc prima mobilitate în Serbia, la Srednjaskola za informacionetehnologije Belgrad. Din echipajul Liceului cu Program Sportiv au făcut parte următorii profesori: Adina Oancea, profesor de limba engleză, Oana Mirică, profesor de muzică, directorul liceului – profesor de istorie Carmen Toma și Veronica Bănică, profesor de limba și literatura română.

În cele șapte zile ale mobilității, profesorii brăileni au participat la workshopuri legate de adaptarea învățământului la condițiile pandemiei pe care o traversăm. Astfel, s-a discutat despre metode și practici adecvate învățământului online, despre metode interactive specifice predării limbilor moderne, despre posibilități de integrare și abordare corespunzătoare copiilor cu nevoi speciale. De asemenea, echipajul Liceului cu Program Sportiv a luat contact cu elemente de interculturalitate prin activitățile propuse de școala gazdă.

Proiectul ERASMUS+ aflat în derulare permite cadrelor didactice să învețe mijloace moderne de învățământ și să cunoască tehnologii adecvate derulării procesului de predare-învățare-evaluare în context european, tehnologii necesare în condițiile actuale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro