Mergi la conţinutul principal

Lady Gaga s-a instalat pe primul loc şi în topurile din SUA

În prima săptămână de la lansare, discul a înregistrat 1.108.000 de copii vândute, devenind cel mai bine vândut album din ultimii şase ani.
Singura artistă care a mai reuşit să depăşească un milion de exemplare vândute în prima săptămână a fost cântăreaţa americană de country Taylor Swift. Albumul "Speak Now", lansat de Swift în noiembrie 2010, s-a fost vândut în 1.047.000 de exemplare în primele şapte zile.
Lady Gaga este pe primul loc şi în topul vânzărilor din Marea Britanie.

Performanţa americancei a stârnit însă numeroase controverse. Lady Gaga a fost acuzată că s-a folosit de metode lipsite de corectitudine pentru a ajunge cu noul său album pe primul loc în topurile alcătuite în funcţie de numărul exemplarelor vândute.

Mai multe voci din industria muzicală au spus despre Lady Gaga că a practicat preţuri mici, chiar infime, pentru ca albumul să se vândă în cât mai multe exemplare şi să ajungă astfel primul în topuri. Mai mult decât atât, un site de vânzări ar fi oferit albumul gratuit, la fiecare descărcare prin intermediul unui smart phone.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro