Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

La joacă, printre mârlani

Cinci inși, cu vârste între 16 și 48 de ani, prinși fumând în parcuri de joacă pentru copii, au fost amendați cu 100 sau 50 de lei, de polițiștii locali. Un altul, în vârstă de 16 ani, a primit o sancțiune  de 500 lei, pentru că se urcase cu picioarele pe o bancă dintr-un astfel de parc, având un comportament sfidător, inclusiv la adresa agenților de ordine. Este bilanțul acțiunilor făcute de Poliția Locală în parcurile pentru copii de pe raza municipiului Brăila, pentru intervalul 13 - 20 iulie. O fi mult, o fi puțin? Din câte se pare, este extrem de puțin. Cel puțin asta reiese din comentariile cititorilor noștri la știrea pe această temă publicată pe site-ul cotidianului ”Obiectiv”. Pornind de la situația fumătorilor înrăiți care nu vor să renunțe la viciul lor nici când se află în preajma copiilor de grădiniță, zeci de brăileni s-au plâns despre situația scăpată de sub control din parcurile de joacă, invadate efectiv de grupuri de adolescenți cu comportament obraznic. Dincolo de teribilismul specific vârstei, aceștia  găsesc o distracție, greu de înțeles pentru oamenii cu o fărâmă de bun simț, din a distruge instalațiile de joacă sau băncile pe care le iau în stăpânire, fumând și consumând alcool până la ore târzii în noapte. Spațiile destinate copiilor aflați la vârsta inocenței devin astfel un fel de regat al șmecherașilor de cartier, rumegători de semințe de floarea soarelui și campioni la înjurături. Și nu vorbim neapărat de adolescenți ci și de tineri de 20 sau chiar trecuți de 30 de ani, care încă nu și-au găsit alt țel în viață decât să se măsoare în șmecherie și tupeu cu alți indivizi de teapa lor.

Ce se întâmplă în parcurile de joacă și de fapt nu doar acolo ci prin tot orașul - în autobuzele sau tramvaiele vandalizate permanent, în fața blocurilor unde se adună până noaptea târziu grupuri de scandalagii consumatori de alcool și mari amatori de manele date la maximum, pe bulevarde și pe faleză, unde cojile de semințe și deșeurile de ambalaje aruncate pe jos fac parte permanent din peisaj - reprezintă oglinda societății actuale. O societate în care educația se face mai degrabă pe maidanul internetului și a televiziunilor de scandal decât în sălile de clasă, iar copiii ajunși la vârsta adolescenței își iau ca model interlopi îmbogățiți din afaceri ilegale, nu oameni împliniți în viață prin muncă cinstită și corectitudine. O societate în care legile sunt date în sprijinul infractorilor, iar regulile mai sunt respectate doar de ”fraieri”.

Așa că, revenind de unde am plecat, cele câteva amenzi date pe săptămână în parcurile de joacă de Poliția Locală brăileană sunt fix frecție la picior de lemn. Nesimțirea a devenit deja un fenomen și va rămâne așa pe vecie dacă nu se iau măsuri pe cât de drastice pe atât de inteligente pentru atragerea mârlanilor pe calea civilizării. Ușor de zis, greu de făcut! România Educată, proiectul lui Iohannis, încă e o formă fără fond deși se vorbește de vreo 5 ani de el. România Civilizată, ca proiect de țară, nici măcar n-a fost luat în discuție încă...




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii