Inspectorii de muncă la raport: amenzi de peste 91.000 de lei în luna decembrie 2023 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Inspectorii de muncă la raport: amenzi de peste 91.000 de lei în luna decembrie 2023

• cele mai consistente amenzi, însumând 60.000 de lei, au fost aplicate pentru muncă la negru • alte nereguli au vizat: nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară și a timpului de muncă efectuat de salariați, neutilizarea echipamentului de protecție și neefectuarea examenului medical periodic

 

Bilanț al inspectorilor de muncă în luna decembrie 2023. După cum informează inspectorul șef al Inspectoratuilui Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, Liviu Arhire, în luna decembrie 2023, inspectorii de muncă au desfășurat un număr de 162 de controale la tot atâția angajatori din municipiu și județ (99 acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și 63 în domeniul securității și sănătății în muncă), în urma cărora au aplicat amenzi în valoare totală de 91.500 lei. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate, pe de o parte, pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă (RM), cât și al securității și sănătății în muncă (SSM).

„Menționăm că, în luna decembrie, la un număr de trei angajatori brăileni, au fost depistate trei persoane care desfășurau muncă nedeclarată, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 60.000 de lei. Cele trei persoane identificate nu aveau contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, prestând activitate în următoarele domenii de activitate: fabricarea altor articole de îmbrăcăminte; baruri și alte activități de servire a băuturilor”, precizează Liviu Arhire.

Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila au vizat: primirea la muncă a unei persoane fără a avea forme legale de încadrare; nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară; nerespectarea prevederilor HG 905/2017; neevidențierea timpului de muncă efectuat de salariați; neutilizarea EIP din dotare, corespunzător activității desfășurate; semnalizarea riscurilor de accidentare necorespunzătoare; neaducerea la cunoștință a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție; neefectuarea examenului medical periodic.

Pentru deficiențele constatate, inspectorii de muncă au dispus măsuri de remediere cu termene de raportare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro