Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Proteste faţă de arestarea lui Mladici şi ciocniri cu poliţia la Novi Sad, soldate cu doi răniţi

Două persoane au fost rănite joi seara la Novi Sad, în Voivodina, în ciocniri cu poliţia care au avut loc în timpul unor manifestaţii de protest faţă de arestarea lui Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, căutat de justiţia internaţională pentru genocid şi crime de război.

Aproape 500 de oameni au ieşit pe străzile din Novi Sad pentru a protesta faţă de arestarea lui Mladici, care, pentru mulţi în Serbia, rămâne un erou naţional.

Protestatarii au încercat să forţeze intrarea în clădirea Radio-Televiziunii din Voivodina, dar au fost împiedicaţi de un număr mare de poliţişti echipaţi pentru lupte de stradă.

Demonstranţii au aruncat cu pietre în sediul local al Partidului Democratic, care se află la putere. Şi aici, poliţia a dispersat mulţimea. Doi protestatari au rămas însă întinşi pe jos, fiind răniţi. Ceilalţi au fugit în grupuri mici, dar s-au adunat din nou în piaţa centrală a oraşului, relatează cotidianul Blic.

Manifestanţii au strigat insulte la adresa preşedintelui Boris Tadici şi a ministrului de interne, Iviţa Dacici, pe care i-au numit "ustaşi", referire la naziştii din Croaţia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Protestatarii au răsturnat containere cu gunoi şi au scandat "Cuţit, sârmă, Srebreniţa" - aluzie la masacrul de la Srebreniţa. Ei au chemat la "răscoală" în Serbia.

Şi la Belgrad poliţia a intervenit de mai multe ori împotriva unor grupuri restrânse de tineri care se adunaseră pentru a-şi exprima solidaritatea cu Ratko Mladici. Protestatarii au aprins torţe şi au strigat "Mulţumim, Ratko" şi "Salvează Serbia şi omoară-te, Boris" (Tadici - n.r.), sfătuindu-i totodată pe poliţişti să "meargă în Kosovo".

Ministerul de Interne a trimis jandarmi pentru a consolida securitatea în jurul Guvernului şi al Parlamentului, precum şi la Consiliul Local, Preşedinţie, şi radio-televiziunea de stat, RTS.

Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, în vârstă de 69 de ani, a fost arestat joi dimineaţă într-un sat din Voivodina, în apropierea graniţei cu România. Considerat principalul vinovat pentru asedierea Sarajevo şi pentru masacrul de la Srebreniţa, el era căutat de 15 ani ca să fie judecat de Tribunalul ONU pentru fosta Iugoslavie pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Procedura de extrădare către tribunalul de la Haga este în curs de desfăşurare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro