Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Şobolani într-un avion al companiei Qantas, descoperiţi chiar înainte de decolare

Cinci pui de şobolan au fost descoperiţi la bordul unui avion al companiei australiene Qantas chiar înainte de îmbarcarea pasagerilor pentru o cursă Sydney-Brisbane, relatează presa australiană de joi.

Un membru al echipajului care verifica starea cabinei a descoperit rozătoarele marţi după-amiază, în compartimentul în care este ţinut echipamentul medical.

Avionul, un Boeing 767, a fost consemnat la sol pentru cel puţin o zi, a anunţat o purtătoare de cuvânt, care a spus că incidentul este "cel puţin neobişnuit".

Un reprezentant al sindicatului din transporturi a declarat joi că incidentul îngrijorează în ceea ce priveşte igiena şi măsurile sanitare la bordul curselor companiei naţionale Qantas, care în ultimele luni s-a confruntat cu o serie de alte incidente, inclusiv o explozie la motor şi aterizări forţate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro