Mergi la conţinutul principal

După argintul de la ONSS, handbalistele junioare III de la LPS vor să câştige aurul Campionatului Naţional

După ce au cucerit în urmă cu puţin timp medaliile de argint în competiţia organizată de ONSS, elevele profesorului Viorel Alexandru s-au calificat în ultimul act al Campionatului Naţional tot de pe primul loc al clasamentului, la încheierea turneului semifinal.

LPS Brăila a învins în prima zi a semifinalelor cu 32-25 pe CSS nr. 5 Bucureşti, după care a trecut, tot la scor, 36-24, şi de echipa Gr. Şc. 1 Mai Ploieşti.
A doua zi au urmat alte două succese, 37-21, cu LPS Vaslui şi 43-19 cu CSS Bacău, la capătul unui meci în care golgetera brăilencelor, Diana Axinte, a marcat 20 de goluri. Duminică, LPS Brăila a dispus cu 40-18 de LPS Slatina şi cu maximum de puncte s-a calificat la turneul final. Pentru faza finală şi-au asigurat biletele şi ploieştencele.
"Le felicit pe fete că au rămas la fel de motivate după succesul de la ONSS, că au luptat cu ambiţie şi ne-am calificat la faza finală. Sperăm să reedităm evoluţiile bune de până acum şi să ne batem pentru medaliile de aur", a declarat profesorul Viorel Alexandru.
Lotul echipei brăilene a avut următoarea componenţă: Diana Axinte, Alexandra Bălţat, Monica Vodă, Bianca Chipciu, Carmen Grigoraş, Roxana Manole, Andreea Mocanu, Monica Dobrilă, Anamaria Ştefan, Ionela Vasile, Simona Boguş, Florentina Irimia, Mirela Oprea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro