Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cazurile Covid, în creștere accentuată și la Brăila

* din păcate, evoluția covid din județul nostru arată o creștere mare a numărului de cazuri, în doar două zile, fiind confirmate 25 de cazuri și două decese * 17 cazuri luni, pe 7 septembrie a.c. și 8 marți * 8 pacienți sunt la ATI

 

Crește alarmant numărul cazurilor confirmate cu coronovirus! 25 de cazuri în doar două zile, respectiv pe 7 și 8 septembrie, dintr-un total de 139 de teste efectuate. Potrivit informațiilor centralizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, tot de la începutul acestei săptămâni au fost înregistrate și două decese din cauze asociate COVID-19, un caz fiind din satul Vărsătura și unul din municipiul Brăila. Din păcate, și numărul spitalizărilor a crescut, ajungând la 29 de cazuri covid internate, dintre care 8 sunt pe secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI). Numărul total al persoanelor confirmate oficial la Brăila, de la începutul pandemiei, a ajuns la aproape 13.000, dintre care 324 de cazuri au fost din alte județe.

Conform centralizărilor de la nivel județean, a crescut mult și numărul celor aflați în carantină la domiciliu, respectiv 455 de persoane, alte 24 de persoane fiind în izolare la domiciliu.

În paralel cu creșterea cazurilor de îmbolnăviri, scade numărul persoanelor care trec zilnic pragul centrelor de vaccinare din Brăila. Ultima situație privind evoluția inoculărilor, prezentată de ISU pentru data de 7 septembrie, arată că doar 110 persoane au decis să se vaccineze, în Brăila, împotriva Covid-19, centrele care mai prezintă interes fiind cele de la mall-ul din Vărsătura și cel de la Liceul Anghel Saligny, plus cabinetele medicilor de familie. Aici sunt disponibile serurile de la Pfizer și Johnson & Johnson, cel cu doză unică.

Datele furnizate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, arată că la Brăila au fost inoculate împotriva COVID-19, cu cel puțin o doză de ser, 100.778 de persoane, din care 53.917 de persoane cu schema completă de vaccinare.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii