Mergi la conţinutul principal

Carla Bruni confirmă sarcina

Carla Bruni a refuzat în repetate ocazii să comenteze zvonurile apărute în ultimele luni în presa internaţională potrivit cărora este însărcinată, chiar şi atunci când a fost fotografiată în mai multe ocazii purtând rochii ample, care îi mascau sarcina.
După multe luni de speculaţii şi numeroase fotografii elocvente, prima doamnă a Franţei a confirmat în mod oficial faptul că aşteaptă primul ei copil cu preşedintele francez, declarând pentru publicaţia Nice-Matin că sarcina ei este "neaşteptată şi nesperată".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro