• brăilenii care au treabă la Finanţe insistă să ajungă cu maşinile până la treptele instituţiei, iar mulţi dintre ei constată că au intrat într-o adevărată capcană, fiindu-le imposibil să înainteze sau să se întoarcă
Este de pomină ce se întâmplă zilnic în zona ANAF, când numărul mare de maşini al celor care vin să-şi plătească dările se transformă rapid într-un blocaj aproape fără ieşire. Practic, nimeni numai poate intra, nimeni numai poate ieşi; şi încep claxoanele, nerăbdarea se transformă în nervi sau insulte. Până când cineva cedează, face calea întoarsă spre hexagoane sau o persoană începe să-i dirijeze/scoată din blocaj pe cei mai puţin obişnuiţi cu manevrele de întoarcere în spaţii foarte mici; unde există riscul, cum s-a mai întâmplat, al “amestecului de vopseluri auto”.
Se ajunge la astfel de situaţii mai ales din cauza comodităţii celor care vin cu maşinile chiar până în treptele ANAF, a autovehiculelor personalului parcate toată ziua printre cele ale riveranilor. Când, firesc şi normal, ar trebui folosită noua parcare din curtea interioară de la Romarta Nouă, realizată de Primărie şi SUPAGL. Sens în care e necesar şi un indicator în dreptul cabinetelor medicale, cum se vine dinspre Călăraşi/Griviţei.