Mergi la conţinutul principal
Eveniment caritabil la sediul Comunității Elene

"Ajutăm poporul grec!"

* șase artiști plastici, precum și membrii Cercului de Pictură al Comunității Elene din Brăila au donat lucrări în scop caritabil, pentru ajutorarea celor care au avut de suferit de pe urma incendiilor din Grecia * expoziția cu vânzare are loc sâmbătă, la sediul Comunității Elene, din Strada Malului, nr. 1 * Muzeul Brăilei s-a alăturat campaniei, oferind donatorilor tichete de acces gratuit la toate expozițiile instituției, precum și cărți apărute la Editura "Istros"

 

Expoziție cu vânzare în scop caritabil, organizată în acest weekend la Brăila, pentru ajutorarea poporului elen.

Comunitatea Elenă Brăila, în colaborare cu Muzeul Brăilei "Carol I", Uniunea Elenă din România, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Brăila organizează sâmbătă, 4 septembrie, ora 18.00, la sediul din Strada Malului nr. 1 al Comunității, un eveniment caritabil în cadrul campaniei umanitare "Ajutăm poporul grec!", inițiată de Uniunea Elenă din România, în urma catastrofalelor incendii care au devastat pădurile, insulele, siturile arheologice, orașele și satele grecești.

Potrivit reprezentanților Comunității Elene Brăila, este vorba de o Expoziție cu vânzare în scop caritabil, în cadrul căreia vor fi expuse 11 lucrări de artă donate de artiști plastici brăileni consacrați, de origine greacă: Jana Andreescu, Gheorghe Andreescu, Marilena Ioanid, Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, Dennis Teodorescu și Traian Tsamuris. Vor mai fi expuse, de asemenea, lucrări de artă decorativă (handmade) realizate la Cercul de Pictură al Comunității Elene Brăila, coordonat de prof. Elena Salomeeea Kaloxilos Moraru. În cadrul manifestării, va fi prezentat un inedit moment artistic de dansuri grecești, de către talentații membri ai Ansamblului "Parnassos" al Comunității Elene.

Aflat în strânsă colaborare cu membrii Comunității Elene, reprezentanții muzeului brăilean au dat publicității o declarație de presă prin intermediul căreia anunță că se alătură demersului umanitar, îndemnându-i, totodată, pe brăileni să participe la această campanie.   

"Muzeul Brăilei "Carol I" sprijină campania umanitară "Ajutăm poprul grec!", inițiată de Uniunea Elenă din România. Toate persoanele care vor achiziționa lucrări de artă sau obiecte handmade, precum și toți cei care vor contribui cu donații în bani vor primi un tichet de acces gratuit pentru două persoane valabil în toate expozițiile permanente și temporare deschise la Muzeul Brăilei "Carol I". De asemenea, persoana care va achiziționa cu suma cea mai mare o lucrare de artă va primi și cărți apărute la Editura "Istros" a Muzeului Brăilei "Carol I", se precizează în comunicatul instituției brăilene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro