Mergi la conţinutul principal

42.000 de contracte înregistrate de la intrarea în vigoare a Codului Muncii

Boc, care asigură interimatul la conducerea Ministerului Muncii după demisia lui Ioan Botiş, a precizat că, în urma controalelor efectuate în ţară tot după intrarea în vigoare a noului Cod, au fost aplicate amenzi în valoare de 8,2 miliarde lei vechi.

Premierul a subliniat că acţiunile de control vor continua şi că prevederile noului Cod al Muncii au în vedere creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi descurajarea muncii la negru. De asemenea, Boc a avertizat încă o dată firmele să nu mai angajeze "la negru", deoarece vor suporta rigorile legii.

Noul Cod al Muncii - adoptat prin asumarea răspunderii, în ciuda criticilor venite din direcţia sindicatelor - a intrat în vigoare luni, 2 mai, şi prevede sancţiuni severe împotriva muncii la negru, după cum a subliniat şi premierul.

Primirea la muncă a până la cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 de lei la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată, potrivit noului Cod al Muncii. Până acum, amenzile în acest caz erau cuprinse între 3.000 de lei şi 4.000 de lei pentru fiecare persoană identificată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro