SĂNĂTATE
Consiliul Judeţean preia secţia de Cardiologie. Se reziliază contractul cu «Vamed»
• aceasta este decizia finală la care a ajuns şeful CJ Brăila, Francisk Chiriac, la întâlnirea pe care a avut-o, marţi, cu avocaţii, alături de consilierul judeţean PNL Alexandru Dănăilă la iniţiativa acestuia • Consiliul Judeţean va informa firma privind rezilierea contractului, iar “Vamed” are 15 zile la dispoziţie să ofere un răspuns • cât despre modalitatea de preluare a clădirii, şeful judeţului şi liderul PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, încă par să aibă opinii diferite
Preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, s-a hotărât să rezilieze contractul cu firma “Vamed”, cea care a realizat lucrările la secţia de Cardiologie – Pediatrie a Spitalului Judeţean Brăila. Asta după ce a avut, marţi, alături de consilierul judeţean PNL Alexandru Dănăilă, o discuţie cu avocaţii bucureşteni care reprezintă CJ Brăila în litigiul cu “Vamed”. Chiar şi aşa, trebuie precizat că Dănăilă şi Chiriac par să aibă viziuni diferite asupra modului în care poate fi preluată clădirea nou construită. Pe scurt, Dănăilă vorbeşte despre câteva prevederi modificate ale Hotărârii de Guvern 273 prin care imobilul ar putea fi recepţionat şi inventariat, însă Chiriac susţine că totul se va realiza standard, prin proces verbal de preluare – primire, şi asta în funcţie de răspunsul “Vamed”.
Totuşi, decizia privind hotărârea de reziliere a contractului este clară, iar anunţul a fost făcut, ieri dimineaţă, prima dată de către preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a susţinut că în urma discuţiei purtate cu firma de avocatură s-a stabilit demararea procedurilor de încheiere a contractului, printr-o notificare de reziliere unilaterală.
“Este o chestiune pe care am propus-o acum mai bine de trei săptămâni. În final, s-a dovedit că propunerea mea avea posibilitate de a fi pusă în aplicare mai devreme. Urmează după această notificare să facem şi preluarea clădirii printr-un proces verbal. O să vedem exact care va fi componenţa comisiei care va participa la această recepţie, dar cel mai important este că într-un timp relativ scurt – raportându-ne la tot ceea ce s-a întâmplat până astăzi -, vom putea să avem clădirea în posesia, în proprietatea şi în grija Consiliului Judeţean. Astfel o să putem să începem să funcţionăm. Până când se va realiza coridorul de comunicare între cele două corpuri de clădire, cel principal şi secţia de Cardiologie despre care vorbim, aceasta, chiar dacă nu va funcţiona la capacitate maximă, o va putea face în nişte limite rezonabile. Va trebui să luăm şi avizul de la ISU, DSP şi restul instituţiilor statului. Dar acolo se pot salva vieţi omeneşti şi asta este principalul aspect. Când am discutat ieri (n.r. marţi) despre cuantificarea despăgubirilor pe care ar trebui să le plătească cei de la «Vamed» pentru că ne-au adus în situaţia asta cu spitalul, s-a ajuns şi la ideea aceasta legată de pierderi de vieţi omeneşti. Cum vom putea noi cuantifica toate vieţile care nu au putut fi salvate din momentul la care au ajuns la spital, din cauza lipsei posibilităţii de a folosi această secţie?!”, a afirmat Dănăilă.
Sursa citată a mai explicat că odată reziliat contractul, se va face o achiziţie separată pentru realizarea coridorului care va uni cele două corpuri de clădire de la Spital. De asemenea, se vor mai achiziţiona paturi şi mobilier.
Cât despre investiţiile deja făcute în aparatura care a ieşit din garanţie, Dănăilă a afirmat că în cazul în care aceasta se va strica, firma “Vamed” ar trebui acţionată în judecată pentru că nu a permis accesul în clădire.
“Îmi pare rău că s-a întârziat atât de mult. Asta este supărarea principală. Dar acum avem un alt avantaj pentru că Hotărârea de Guvern 273 care ne permitea preluarea clădirii de la investitor va fi modificată (…) începând cu data de 29 a acestei luni, astfel că vom putea să preluăm şi părţi din clădire, ceea ce până acum nu se putea face. Acum vom putea să le recepţionăm efectiv şi să treacă în proprietatea noastră. Vom face o expertiză să vedem cât mai este de executat. Şi la câţi bani s-au cheltuit, nu cred că o sumă de 3 – 5 miliarde lei vechi va mai fi o problemă pentru conectarea celor două corpuri de clădire”, a conchis Dănăilă.
Chiriac, de acord cu preluarea clădirii, dar precaut
Contactat de redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei”, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac a confirmat informaţia privind decizia de a rezilia contractul cu firma “Vamed”. Interesant este că, şeful judeţului dă vina pe liberali pentru toată această situaţie şi susţine că lucrurile puteau fi tranşate încă din 2014 când preşedintele CJ Brăila a fost liberalul Ovidiu Nechita. Nu trebuie însă trecut cu vederea nici boicotul PSD-iştilor în toată acea perioadă şi nici faptul că după Nechita au urmat la conducerea instituţiei doi social-democraţi, Viorel Mortu şi Ionel Epureanu.
“Ieri (n.r. – marţi) a fost doar o discuţie cu toţi cei îndreptăţiţi, ca să găsim soluţia mai rapidă pentru a debloca situaţia de la Cardiologie – Pediatrie. Aşteptăm de la avocaţi să facem o adresă către «Vamed» pentru rezilierea contractului. O să o trimitem astfel încât să putem să preluăm clădirea. Am discutat, dar nu merge acea propunere a lui Dănăilă pe Hotărârea 273, pentru că în momentul de faţă noi avem nişte procese pe rol cu «Vamed» şi ne asumăm foarte multe riscuri. Am ajuns la concluzia că soluţia cea mai bună este una pe care trebuia să o facă ei de foarte mult timp, de pe vremea când Ovidiu Nechita era preşedintele Consiliului Judeţean. Vorbesc despre rezilierea contractului. Şi nu mai pierdeam timpul! Noi, Consiliul Judeţean i-am notificat în nenumărate ori pe cei de la «Vamed» să îşi continue contractul şi execuţia conform proiectului asumat, însă nu au făcut lucrul ăsta. Suntem în momentul în care facem ultima, zic eu, încercare de reziliere a contractului. Această adresă. Dacă ei refuză, o să încercăm şi alte proceduri astfel încât clădirea să poată fi gestionată doar de Consiliul Judeţean”, a afirmat Chiriac, cu precizarea că după aceea ar trebui expertizată clădirea de către un expert independent.
Sursa citată a mai precizat că apoi ar putea urma consolidarea clădirii – soluţie recomandată de “Vamed” -, pentru ca apoi să se spargă peretele de legătură, sau realizarea unui coridor exterior.
“Facem consolidarea, sau realizăm o clădire separată care va uni cele două corpuri: cardiologia cu spitalul mare. Încercăm această soluţie şi vedem ce iese. O să fie o altă licitaţie, dar o să fie o construcţie mai uşoară şi presupun că se va finaliza mai repede. Dar în momentul acesta e clar. Am hotărât rezilierea contractului! Se face notificare şi aşteptăm. Această reziliere se va încheia cu un proces verbal de predare – primire a clădirii între «Vamed» şi Consiliul Judeţean, la valoarea de inventar, cu toate lucrurile care s-au făcut acolo. E un prim pas. Să vedem cum va reacţiona «Vamed», asta e foarte important”, a mai adăugat Chiriac.
Preşedintele CJ Brăila a afirmat că răspunsul constructorului ar trebui să vină în 15 zile de la primirea adresei. Potrivit acestuia, pentru preluarea clădirii nu va fi nevoie de o hotărâre a Consiliului Judeţean.
SĂNĂTATE
Caravana Screening TB la Brăila – Investigații gratuite de depistare precoce a tuberculozei și a altor afecțiuni pulmonare și cardiace
• tuberculoza poate fi depistată înainte ca boala să devină o amenințare serioasă • din 20 octombrie, o caravană medicală va străbate județul Brăila și va oferi gratuit screening pentru tuberculoză, dar și investigații care pot identifica alte boli pulmonare și cardiace
Începând cu 20 octombrie 2026, Caravana Screening TB dotată cu aparatură de ultimă generație va ajunge în 20 de localități din județul Brăila, în cadrul unei campanii gratuite de depistare precoce a tuberculozei și a altor afecțiuni pulmonare și cardiace.
Caravana Screening TB pornește la drum în județul Brăila cu scopul de a aduce serviciile medicale mai aproape de persoanele care, din motive sociale sau economice, ajung mai greu la investigații de specialitate.
Campania se desfășoară în cadrul proiectului ”SCREENING TB – Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă” (COD MYSMIS: 324871), cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Sănătate. Proiectul este coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică, Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate (CPSS) și Fundația Romanian Angel Appeal. La nivelul județului Brăila, acțiunea beneficiază de sprijinul Direcției Județene de Sănătate Publică.
Investigații cu ajutorul inteligenței artificiale
Caravana este, practic, un cabinet medical mobil echipat cu aparatură radiologică performantă. Tehnologia utilizată permite identificarea nu doar a tuberculozei, ci și a unor alte probleme de sănătate care pot apărea la nivel pulmonar sau cardiac.Printre afecțiunile care pot fi depistate se numără pneumoniile, cardiomegalia, edemul pulmonar, pneumotoraxul, precum și diferite leziuni și opacități pulmonare.
Un element important al investigațiilor îl reprezintă utilizarea unor sisteme bazate pe inteligență artificială, care sprijină analiza imaginilor medicale. Radiografiile sunt realizate de o echipă de tehnicieni, iar imaginile obținute sunt evaluate ulterior de specialiști medicali.
Cine poate beneficia de testare gratuită
Programul se adresează în special persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate sau care se confruntă cu dificultăți socio-economice. În categoria persoanelor eligibile se regăsesc, printre altele, persoanele cu dizabilități, cele cu probleme de sănătate mintală, persoane din comunități etnice defavorizate, mame minore, migranți și refugiați, persoane dependente de droguri, persoane infectate cu HIV/SIDA sau persoane care suferă de etilism cronic.
De asemenea, sunt vizate persoanele aflate în detenție sau în arest preventiv, cele internate pe termen lung în unități de psihiatrie, precum și persoanele care locuiesc în cămine de bătrâni sau cămine-spital.
Campania se adresează și persoanelor neasigurate medical, beneficiarilor de venit minim de incluziune, persoanelor fără adăpost, celor care locuiesc în gospodării supraaglomerate sau în locuințe fără facilități sanitare.În atenția echipelor medicale vor fi și comunitățile considerate cu grad ridicat de vulnerabilitate socio-economică.
Unde ajunge Caravana Screening TB
Caravana va avea un traseu bine stabilit în județul Brăila, urmând să rămână în fiecare localitate una sau mai multe zile, în funcție de numărul estimat al persoanelor eligibile.
Calendarul anunțat este următorul:
- Frecăței – 20 octombrie 2026
- Mărașu – 21 octombrie
- Bertești (Berteștii de Jos) – 22 și 23 octombrie
- Victoria – 26 și 27 octombrie
- Bărăganu – 28 octombrie
- Roșiori – 29 octombrie
- Ciocile – 3 noiembrie
- Însurăței – 4, 5 și 6 noiembrie
- Zăvoaia – 9 și 10 noiembrie
- Ulmu – 11 și 12 noiembrie
- Ianca – 17 și 18 noiembrie
- Surdila-Găiseanca – 19 noiembrie
- Vișani – 20 noiembrie
- Jirlău – 23 noiembrie
- Galbenu – 24 și 25 noiembrie
- Grădiștea – 26 noiembrie
- Suțești – 8 și 9 decembrie
- Movila Miresei – 10 și 11 decembrie
- acovița – 14 și 15 decembrie
- Măxineni – 16 și 17 decembrie
Instituția Prefectului Brăila face apel către administrațiile locale din comunitățile incluse în program să sprijine organizarea campaniei.
Primăriile sunt încurajate să contribuie atât la stabilirea condițiilor necesare pentru amplasarea caravanei, cât și la informarea și mobilizarea persoanelor eligibile.
Prin această campanie, investigațiile medicale ajung direct în comunitățile în care accesul la servicii de sănătate poate fi mai dificil, oferind persoanelor vulnerabile șansa de a descoperi din timp eventuale probleme de sănătate și de a primi îndrumarea medicală necesară.
SĂNĂTATE
Tratamente medicale în străinătate decontate de stat
• 22 de pacienți au obținut aprobarea Casei de Asigurări de Sănătate Brăila pentru tratamente medicale planificate în spitale din șase state ale Uniunii Europene, în perioada 2021–august 2026 • costurile decontate au ajuns la peste 2,73 milioane de lei, iar procedura poate fi accesată și de alți asigurați, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege
Pacienții români pot beneficia de tratamente medicale în străinătate decontate de stat. Procedura presupune însă respectarea unor condiții stricte, iar în anumite situații este obligatorie obținerea unei aprobări înainte de plecarea din țară.
În județul Brăila, 22 de cereri pentru tratament medical planificat în străinătate au fost aprobate în perioada 2021– 25 august 2026, iar suma decontată a depășit 2,73 milioane de lei. Accesul la servicii medicale în străinătate reprezintă o soluție pentru pacienții care au nevoie de tratamente ce nu pot fi acordate în România într-un interval de timp justificat din punct de vedere medical.
Legislația europeană permite, în anumite condiții, decontarea acestor servicii prin sistemul public de asigurări de sănătate, însă procedurile diferă în funcție de tipul de asistență medicală solicitat. Potrivit informațiilor transmise de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Brăila, pacienții asigurați pot beneficia de tratamente planificate în alte state europene prin intermediul formularului portabil S2, cunoscut anterior sub denumirea E112. Documentul permite accesul la tratament în străinătate în condițiile prevăzute de legislația europeană și națională.
Formularul S2, necesar pentru tratamentele planificate în străinătate
Una dintre principalele condiții pentru obținerea decontării prin formularul S2 este ca tratamentul solicitat să facă parte din pachetul de servicii medicale de bază decontate de sistemul public de sănătate din România. În același timp, pacientul trebuie să demonstreze că tratamentul nu poate fi acordat în România într-un interval de timp rezonabil, raportat la starea sa de sănătate și la evoluția probabilă a bolii.
Pentru obținerea formularului S2, pacientul trebuie să depună o cerere la casa de asigurări de sănătate la care este înregistrat, împreună cu o copie a actului de identitate sau, după caz, a certificatului de naștere și dosarul medical.
Documentația trebuie să includă un raport medical care să precizeze diagnosticul, tratamentul recomandat și motivele pentru care acesta nu poate fi acordat în România într-un interval justificat medical.
Raportul trebuie întocmit de un medic dintr-un spital clinic universitar sau județean aflat în contract cu o casă de asigurări de sănătate din România.
Medicul trebuie să explice de ce tratamentul nu poate fi realizat în timp util în nicio unitate sanitară din țară și să indice perioada maximă în care acesta ar trebui administrat. Dosarul trebuie să conțină și confirmarea scrisă a spitalului din străinătate care urmează să efectueze tratamentul.
Unitatea medicală trebuie să confirme că poate acorda serviciul solicitat în baza formularului S2 și în perioada indicată de medicul curant. Toate documentele medicale trebuie să fie datate, semnate și ștampilate.
În cât timp se aprobă cererea și ce cheltuieli sunt acoperite
Conform informațiilor furnizate de CAS Brăila, termenul maxim de soluționare a cererii pentru eliberarea formularului S2 este de cinci zile lucrătoare. Decizia finală de aprobare este luată de persoanele desemnate din cadrul Serviciului medical și de directorul general al instituției.
Formularul trebuie eliberat, de regulă, înainte de plecarea pacientului în străinătate.
Există însă o excepție pentru situațiile de forță majoră, când documentul poate fi emis și ulterior, dacă nu a putut fi obținut în prealabil. În astfel de cazuri, casa de asigurări trebuie să întocmească un referat care să justifice circumstanțele extraordinare, imprevizibile și inevitabile care au împiedicat eliberarea documentului la timp.
Pot fi luate în considerare inclusiv împrejurări de natură medicală. Există însă o condiție importantă: formularul S2 nu mai poate produce efectele juridice urmărite dacă pacientul a achitat deja contravaloarea serviciilor medicale pentru care solicită documentul.
De asemenea, aprobarea tratamentului nu înseamnă că toate cheltuielile deplasării vor fi suportate de statul român. Formularul S2 nu acoperă transportul, cazarea sau eventualele coplăți impuse în statul în care se desfășoară tratamentul, potrivit legislației locale.
Peste 2,73 milioane de lei, decontați de CAS Brăila
Datele transmise de Casa de Asigurări de Sănătate Brăila arată că, în perioada 2021–2026, instituția a aprobat 22 de cereri pentru efectuarea unor tratamente medicale planificate în străinătate prin formularul S2.
Pacienții au beneficiat de servicii medicale în unități spitalicești din șase state membre ale Uniunii Europene: Spania, Germania, Italia, Franța, Belgia și Austria. Valoarea totală a tratamentelor decontate până la data de 25 august 2026 a fost de 2.738.081,74 lei.
Decontarea a fost realizată de CAS Brăila prin intermediul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Reprezentanții instituției precizează că aprobarea unei solicitări depinde de îndeplinirea condițiilor legale și de analiza documentelor medicale depuse.
Astfel, dacă în urma verificărilor se constată că solicitantul nu este asigurat în sistemul public de sănătate, cererea pentru eliberarea formularului S2 nu este aprobată, iar solicitantul este informat în scris.
O altă etapă esențială este verificarea dosarului medical, pentru a stabili dacă tratamentul face parte din serviciile decontate în România și dacă există motive medicale care justifică efectuarea lui în străinătate. Pentru pacienții din județul Brăila, primul pas este contactarea unei unități sanitare aflate în contract cu o casă de asigurări de sănătate, în vederea obținerii documentelor medicale necesare.
Tratament în străinătate cu bani proprii. Când pot fi recuperate cheltuielile
Există și situații în care pacienții aleg să achite din fonduri proprii tratamentele efectuate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, urmând să solicite ulterior rambursarea cheltuielilor.
În acest caz, trebuie făcută diferența între asistența medicală transfrontalieră planificată și serviciile medicale devenite necesare în timpul unei șederi temporare în străinătate. Cele două situații sunt reglementate prin mecanisme diferite, iar rambursarea nu este automată.
În situația asistența medicală transfrontalieră pacienții asigurați în România se pot deplasa într-un alt stat membru al Uniunii Europene pentru a beneficia de servicii medicale și pot solicita ulterior rambursarea cheltuielilor, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.
Serviciile, medicamentele și dispozitivele medicale trebuie să se regăsească printre prestațiile la care persoana are dreptul potrivit legislației românești și să fie eligibile pentru decontare din fondul asigurărilor sociale de sănătate.
În anumite situații, legislația impune și obținerea unei autorizații prealabile. Potrivit informațiilor CAS Brăila, această cerință se aplică, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare, pentru investigațiile PET-CT în regim ambulatoriu și pentru anumite servicii spitalicești acordate în regim de spitalizare continuă.
În cazul investigațiilor PET-CT, este necesar un bilet de trimitere, însoțit de decizia de aprobare emisă de comisia de experți de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Pentru anumite intervenții și tratamente spitalicești, printre care implantarea sau înlocuirea unui defibrilator cardiac, unele proceduri de artroplastie, implanturile segmentare de coloană vertebrală, bypassul coronarian și nașterea, documentația include un raport medical întocmit de un medic dintr-un spital clinic sau județean aflat în contract cu o casă de asigurări de sănătate.
Un aspect esențial pentru pacienți este că rambursarea nu acoperă neapărat întreaga sumă achitată spitalului din străinătate. Decontarea se face în limita tarifelor pe care sistemul public de sănătate din România le-ar fi suportat pentru serviciul medical respectiv, fără a depăși costul efectiv al tratamentului achitat și dovedit prin documente.
Cheltuielile de transport și cazare nu sunt rambursate prin acest mecanism. De asemenea, pot rămâne în sarcina pacientului diferențele dintre costul efectiv al tratamentului și suma eligibilă pentru rambursare.
O altă situație este cea a persoanelor care se îmbolnăvesc în timpul unei călătorii într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European și trebuie să primească asistență medicală pe durata șederii.
În anumite cazuri, pacienții ajung să achite serviciile medicale din fonduri proprii deoarece nu au prezentat cardul european de asigurări sociale de sănătate sau certificatul provizoriu de înlocuire a acestuia, ori documentul nu a fost recunoscut de furnizorul de servicii medicale. Pentru aceste situații, CAS Brăila poate iniția procedura de stabilire a tarifelor prin formularul E126, transmis instituției competente din statul în care a fost acordată asistența medicală.
Instituția respectivă comunică suma care ar fi fost rambursată pacientului dacă acesta ar fi solicitat decontarea în timpul șederii. În baza răspunsului primit, casa de asigurări din România poate efectua rambursarea, în condițiile aplicabile. Suma recuperată depinde de informațiile transmise de instituția din statul respectiv, iar rambursarea nu poate depăși cheltuielile suportate de asigurat.
Cardul european nu acoperă tratamentele planificate în străinătate
Una dintre cele mai importante precizări transmise de CAS Brăila vizează utilizarea cardului european de asigurări sociale de sănătate.
Acest document permite accesul la asistența medicală care devine necesară în timpul unei șederi temporare într-un alt stat participant la sistem, în condițiile legislației aplicabile. El nu este destinat acoperirii tratamentelor pentru care pacientul se deplasează în străinătate în mod special.
Prin urmare, persoanele care intenționează să efectueze o intervenție chirurgicală programată sau un alt tratament planificat în afara României trebuie să verifice în prealabil care dintre mecanismele legale li se aplică. În funcție de situație, poate fi necesară obținerea formularului S2 sau parcurgerea procedurii de autorizare și rambursare pentru asistența medicală transfrontalieră.
Ce trebuie să știe pacienții înainte de a pleca la tratament
Informațiile furnizate de CAS Brăila evidențiază importanța documentării și a verificării condițiilor de decontare înainte de efectuarea unui tratament în străinătate. Pacienții trebuie să se asigure că sunt asigurați în sistemul public de sănătate, că serviciul medical solicitat este eligibil pentru decontare și că au obținut toate documentele sau aprobările necesare.
De asemenea, este important să solicite spitalului din străinătate informații clare despre costurile tratamentului și să verifice ce cheltuieli vor rămâne în sarcina lor. În cazul tratamentelor planificate, obținerea acordului prealabil, atunci când acesta este obligatoriu, poate face diferența între un serviciu medical decontat în condițiile legii și unul pentru care pacientul va suporta integral sau parțial costurile.
CAS Brăila dorește să vină în sprijinul pacienților prin clarificarea procedurilor și a condițiilor în care pot beneficia de tratamente medicale în străinătate, astfel încât aceștia să își cunoască drepturile și să poată lua decizii informate cu privire la propria sănătate.
























