Social Media

Local

Condamnat pentru că a dat ţepe de 65.000 lei prin metoda “Accidentul”

Timp de citire: 2 minute

• Ionel Duţan a primit o pedeapsă de 1 an şi 10 luni de închisoare, cu executare, pentru că a înşelat patru brăilence cu vârste între 65 şi 79 de ani • el mai era cercetat pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
 
Trimis în judecată în urmă cu aproape doi ani, recidivistul Ionel Duţan, în vârstă de 29 de ani, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni de închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în perioada iunie-noiembrie 2017, Duţan a reuşit să păcălească patru bătrâne cu vârste între 65 şi 79 de ani, de la care a primit, culmea, suma totală de 65.000 lei şi 1.000 euro. La data finalizării dosarului penal, Ionel Duţan mai era cercetat pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce, în luna noiembrie 2017, când i-a fost percheziţionat apartamentul luat cu chirie, poliţiştii au găsit un pistol Walher cu 3.000 de proiectile din plastic şi şase tuburi cu gaze comprimate. Procurorii au pus sechestru pe asigurător asupra sumei de 2.123 lei găsită în locuinţa suspectului şi asupra mai multor bijuterii (peste 20 grame aur) despre a căror provenienţă acesta nu a putut da explicaţii rezonabile.
Ionel Duţan a fost arestat pe data de 9 noiembrie 2017, după ce anterior fusese reţinut pe ordonanţă.     
 

Local

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici

Publicat

în

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.

La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.

”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.

În cadrul activităților desfășurate au fost  purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.

Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.

Citește articolul complet

Local

Lt. col. Beatrice-Elena Turiac de la Comandamentul Flotilei, speaker la „Women – Reporting for Duty”

• conferința tematică a avut loc pe 4 noiembrie la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future” • au participat femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională

Publicat

în

Lt. col. Beatrice-Elena Turiac de la Comandamentul Flotilei, speaker la „Women - Reporting for Duty”
Femeile în uniformă - leadership și profesionalism

Pe 4 noiembrie 2026, locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac, din cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, a participat la Conferința tematică „Women – Reporting for Duty”, desfășurată la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future.

Potrivit Grupului de Presă MediaUno, evenimentul a reunit femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență privind leadershipul feminin, responsabilitatea, curajul și provocările carierei în domenii în care profesionalismul și capacitatea de decizie sunt esențiale.

Printre temele abordate s-au numărat: rolul femeilor în structurile de securitate, depășirea stereotipurilor, egalitatea de șanse și importanța mentoratului în dezvoltarea profesională.

„Participarea la acest eveniment reconfirmă faptul că profesionalismul, competența și vocația de a servi nu au gen, iar femeile în uniformă au o contribuție valoroasă la îndeplinirea misiunilor și la consolidarea capacității instituționale”, a precizat sursa citată.

Locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac își desfășoară activitatea în cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila începând din anul 2016. ”În această perioadă, a demonstrat dedicare, responsabilitate și profesionalism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Prin seriozitatea, implicarea și perseverența de care dă dovadă, lt.-col. Beatrice-Elena Turiac contribuie constant la buna desfășurare a activităților instituției, fiind un exemplu de echilibru între exigențele profesionale și vocația de a servi în uniforma militară.

Felicitări doamnei locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac pentru participare și pentru reprezentarea Flotilei Fluviale în cadrul acestui eveniment! O carieră în uniformă înseamnă vocație, responsabilitate și dedicare”, a mai precizat sursa citată.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧