Social
Concurs de icoane în toate parohiile brăilene
* în prima duminică din Postul Mare, conform tradiției, mii de elevi au pictat icoane și le-au adus în bisericile din Arhiepiscopia Dunării de Jos, fiind răsplătiți cu diplome și daruri * ierarhul Dunării de Jos s-a rugat pentru românii de pretutindeni, fii iubitori de Biserică și de Neam, păstoriți de slujitori vrednici
În duminica întâia din Postul Mare, numită și Duminica Ortodoxiei – cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian – în toate parohiile din județele Brăila și Galați au fost organizate ample activități misionare, liturgice și culturale prilejuite de cinstirea sfintelor icoane. Îndrumați de dascălii lor și ajutați de preoți, elevii au realizat lucrări iconografice închinate Duminicii Ortodoxiei, pe care le-au prezentat, fiecare, în bisericile parohiale, la slujbă. Au fost răsplătiți, mai apoi, cu diplome și daruri.
Așa a fost, spre exemplu, în Parohia Viziru de Jos, județul Brăila, unde zeci de copii au pictat icoane și le-au expus la biserică. Cu acest prilej, Corul Nectar, dirijat de Virgil Burcuș, din aceeași localitate, a pregătit un program artistic dedicat Duminicii Ortodoxiei, în cadrul concursului catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”. Parohia Viziru de Jos este înfrățită cu o parohie românească din Spania.
Potrivit părintelui consilier Rareș Bucur, în Duminica Ortodoxiei, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați a fost oficiată Sfânta Liturghie, de către ÎPS Casian, înconjurat de preoți și diaconi. În afară de credincioși, au fost prezenți copii cu icoane pictate de ei, mulți fiind îmbrăcați în frumoase costume naționale.
„La momentul liturgic cuvenit, tinerii iconari și mulți credincioși au fost împărtășiți cu Sfintele Taine. În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Ioan, a prezentat conținutul Pastoralei Sfântului Sinod la această duminică și a evidențiat importanța icoanei în viața creștinilor. După Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Dunării de Jos a rostit rugăciuni de mulțumire către Milostivul Dumnezeu pentru Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, întrucât la Duminica Ortodoxiei Preafericirea Sa a fost hirotonit întru arhiereu. Ierarhul s-a rugat pentru românii de pretutindeni, fii iubitori de Biserică și de Neam, păstoriți de slujitori vrednici și jertfitori”, a precizat pr. Rareș Bucur.
Tinerii iconari prezenți la slujbă au participat apoi la cea de a XXI-a ediție a Expoziției de icoane realizate de elevi, amenajată, de data aceasta, în Catedrala Arhiepiscopală, cu respectarea regulilor impuse de pandemie. Potrivit părintelui consilier, anul acesta, prin implicarea cadrelor didactice, a inspectorilor de la disciplina Religie din județele Brăila și Galați și a preoților de la parohii foarte mulți elevi s-au înscris și au participat la Concursul de icoane organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos (prin Sectorul învățământ și activități cu tineretul din cadrul Centrului Eparhial).
Ca semn al aprecierii pentru talentul și pasiunea lor, tinerii iconari de la Catedrala Arhiepiscopală au primit diploma „Icoana – frumusețe a Ortodoxiei”, precum și importante premii care au constat în icoane autentice, seturi de acuarele și pensule, cărți de rugăciune, ustensile specifice picturii, precum și alte daruri. Asemenea lor, toți elevii din Eparhia Dunării de Jos care au realizat lucrări iconografice la Duminica Ortodoxiei au primit diplome și daruri.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















