Social
Comunităţile etnice din Brăila, 2.329 lei şi 150 euro pentru Cristi
• banii au fost donaţi de artiştii şi spectatorii care au participat la evenimentul “Brăila multietnică. O mie de poveşti, o singură inimă”, un spectacol caritabil desfăşurat duminică seara la Palatul LYRA pentru susţinerea lui Cristian Filip • banii au fost oferiţi bunicii lui Cristi, pentru a fi depuşi în contul adolescentului care se află internat la o clinică privată din Germania
Duminică seara, de la ora 17.30, în ciuda ploii care a pus stăpânire pe oraş, la sala Palatului LYRA au fost prezenţi mulţi brăileni cu suflet mare, care au dorit să participe la spectacolul caritabil pentru Cristian Filip. După cum v-am informat, la iniţiativa lui Constantin Haraga, coordonatorul Ansamblului de dansuri PANDORA şi membru fondator al Asociaţiei Culturale Filo-Elenă “Eleftheria”, comunităţile etnice din Brăila şi-au dat mâna şi şi-au unit forţele pentru un scop nobil, concretizat într-un spectacol de caritate. Este vorba de susţinerea financiară pentru Cristi, adolescentul care în prezent este internat la o clinică privată din Dusseldorf, Germania, specializată în terapii imunologice şi genetice pentru tratarea cancerului, unde se folosesc metode inovative de tratament care depăşesc posibilităţile familiei.
La spectacolul caritabil “Brăila multietnică. O mie de poveşti, o singură inimă”, de ziua lor, minorităţile etnice din Brăila şi-au unit forţele şi inimile pentru a-l asigura pe Cristian Filip că nu este singur în această poveste care trebuie să aibă un final fericit şi, rând pe rând, au urcat pe scena Palatului LYRA. Spectacolul a început cu un recital al tinerei Georgiana Ciutacu, reprezentantă a etniei turce, a continuat cu mesajul transmis de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, prin Nadia Ustinescu, preşedinte al comunităţii din Brăila şi corul MACABI, cu dansurile Comunităţii Ruşilor-Lipoveni şi ale celor din Partida Romilor Pro Europa. Pe scenă au mai evoluat copiii şi tinerii de la Comunitatea Elenă Brăila şi Asociaţia Culturală Filo-Elenă “Eleftheria”, care au încântat publicul spectator prin frumuseţea dansurilor oferite. Spectacolul a fost încheiat de Ansamblul “Grâuşor” din comuna Unirea şi de colindele cântate de preotul şi dascălul din această localitate.
Pe toată durata spectacolului, pe scenă s-a aflat o urnă în care participanţii la acest spectacol de caritate au donat sume apreciabile. La eveniment a fost prezentă şi bunica lui Cristi, care a mulţumit tuturor cu ochii în lacrimi, pentru gestul făcut.
Seara târziu, când spectatorii au părăsit sala LYRA, organizatorul acestei manifestări, Constantin Haraga şi soţia sa, Laura, au deschis urna şi au numărat 2.329 lei şi 150 euro, bani care au fost oferiţi bunicii lui Cristi pentru a fi depuşi în contul lui, din partea celor care au fost alături de el duminică seara, la spectacolul caritabil “Brăila multietnică. O mie de poveşti, o singură inimă”.
Social
Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie
Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care câștigă cel mult 4.000 de lei net pe lună, ar putea primi de la stat bani pentru chirie. Un proiect de lege depus în Parlament propune acordarea unui sprijin lunar de până la 600 de lei, în funcție de orașul în care se află locuința închiriată.
Pentru tinerii care locuiesc în Brăila, ajutorul propus ar putea ajunge la 400 de lei pe lună, dacă inițiativa legislativă va fi adoptată și va intra în vigoare.
Proiectul îi vizează pe tinerii angajați cu vârste între 18 și 29 de ani, care au un venit salarial net lunar de cel mult 4.000 de lei.
Până la 600 de lei pentru chirie
Valoarea sprijinului ar urma să fie stabilită în funcție de localitatea în care se află locuința închiriată.
Astfel, proiectul prevede:
- 600 de lei pe lună pentru chiriașii din București și Cluj-Napoca;
- 500 de lei pe lună pentru cei din Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea;
- 400 de lei pe lună pentru locuințele din celelalte localități, categorie în care intră și municipiul Brăila.
Pentru a beneficia de acest sprijin, tinerii ar trebui să aibă un contract de închiriere încheiat pentru cel puțin șase luni și înregistrat conform prevederilor legale. De asemenea, beneficiarul ar trebui să aibă domiciliul sau reședința în locuința închiriată.
Ce alte condiții ar trebui îndeplinite
Potrivit proiectului, beneficiarii nu ar trebui să dețină o locuință în proprietate și nu ar putea locui într-o locuință socială, de serviciu sau destinată tinerilor.
De asemenea, locuința nu ar putea fi închiriată de la soț, soție sau de la rude, inclusiv rude prin alianță, până la gradul al IV-lea.
Inițiativa prevede și o reducere de 50% pentru transportul public local, metropolitan și integrat, precum și pentru abonamentele feroviare nominale de navetă. În anumite condiții, de aceste facilități ar putea beneficia și tinerii care lucrează part-time și urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate.
Măsurile ar putea fi acordate pentru o perioadă cumulată de cel mult 36 de luni.
Deocamdată, însă, este vorba doar despre un proiect de lege depus în Parlament. Tinerii nu pot solicita în prezent aceste ajutoare, deoarece inițiativa trebuie să parcurgă procedura parlamentară și să fie adoptată înainte de a putea intra în vigoare.
Social
Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare
Un proiect de lege depus în Parlament de patru parlamentari PNL propune majorarea stimulentului de inserție acordat părinților care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului. Dacă inițiativa va fi adoptată, aceștia ar putea primi un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului pe care ar fi încasat-o dacă rămâneau în concediu.
În prezent, părinții care revin la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească șase luni beneficiază de un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Cei care se întorc ulterior primesc 650 de lei, în condițiile în care indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei.
Inițiatorii proiectului consideră că diferența dintre cele două sume îi determină pe mulți părinți să amâne revenirea în activitate, chiar dacă și-ar dori să se întoarcă mai devreme la muncă.
Ce prevede proiectul de lege
Propunerea legislativă urmărește modificarea articolului 7 din OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.
Astfel, părinții care obțin venituri impozabile în perioada în care ar fi avut dreptul la concediul de creștere a copilului ar urma să primească un stimulent de inserție egal cu indemnizația lunară.
Proiectul mai prevede menținerea stimulentului de 650 de lei după împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități. Plata ar continua până când copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani în cazul celor cu dizabilități.
Inițiativa a fost depusă de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan, Robert Sighiartău și Ionel Bogdan.
Când ar putea intra în vigoare noile prevederi
Inițiatorii susțin că măsura ar putea încuraja revenirea părinților pe piața muncii și ar reduce perioada în care aceștia întrerup activitatea profesională pentru a-și crește copiii.
Potrivit comunicatului PNL, România se confruntă cu o scădere accentuată a natalității. În 2025 s-au născut 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent.
Proiectul prevede că noile reguli ar urma să se aplice începând cu anul următor publicării legii în Monitorul Oficial. Până atunci, părinții beneficiază de stimulentele stabilite de legislația actuală.






















