Administrație
Comunicare filtrată la Centru privind situația județeană a pandemiei de coronavirus
* este vorba despre un ordin emis recent de Ministerul Afacerilor Interne prin care li se interzice Prefecturilor din țară să mai comunice numărul pacienților confirmați cu COVID-19 în plan local, dar și numărul de teste efectuate * prefectul Brăilei Cătălin Boboc susține că sunt doar reguli de comunicare, deoarece situația este în continuă schimbare, însă dă asigurări că nu se va opri comunicarea publică * o poziție similară au avut și deputații PNL Brăila, iar Vasile Varga chiar a punctat că prefectul nu are niciun fel de interdicție să vorbească, astfel că poate oferi situații locale, la cerere * de cealaltă parte, parlamentarii PSD nu sunt deloc încântați de lipsa de transparență * europarlamentarul Mihai Tudose chiar a avertizat că dacă nu sunt informați în plan local, oamenii nu vor înțelege gravitatea situației
”Embargo” pe informațiile județene sau realitate ”filtrată” la Centru privind pandemia de coronavirus. Cel puțin asta reiese dintr-un ordin primit, recent, de toate prefecturile din țară, de la Ministerul Afacerilor Interne, prin care li se interzice să comunice numărul pacienților confirmați cu COVID-19 din fiecare județ, precum și numărul de teste efectuate. Secretarul de stat, Gheorghe Sorescu, cel care semnează actul, le permite, în schimb, prefecților să comunice doar măsurile de prevenție și de ordine publică luate în lupta cu noul coronavirus. Explicația găsită de MAI: ”evitarea stigmatizării persoanelor dintr-o anumită localitate sau județ”.
Având în vedere faptul că informațiile despre acest ordin au scăpat pe rețelele de socializare, fiind preluate de mass-media la nivel național, redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au încercat să obțină o reacție de la prefectul Brăilei Cătălin Boboc.
Acesta ne-a declarat că s-au stabilit niște reguli de comunicare, deoarece se vrea transmiterea realității, dar a ținut să puncteze că nu se va opri comunicarea publică.
„Nici pe departe nu se va opri comunicarea publică. Cifrele sunt în dinamică, ele se transmit la București pentru centralizare, după care sunt comunicate public. Dacă se întârzie prin retransmiterea lor la nivelul fiecărui județ, datele nu mai sunt de actualitate. Vrem să transmitem realitatea”, a explicat Boboc.
PNL-iștii susțin că prefecții nu sunt îngrădiți să ofere informații la cerere
Având în vedere sensibilitatea acestui subiect, am încercat să luăm reacții de la liderii politici și parlamentarii brăileni, pentru a vedea cum cataloghează aceștia măsura, dar și pentru a explica logica din spatele acesteia. Primii întrebați au fost cei din tabăra liberalilor. Din păcate, președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, nu a putut fi contactat telefonic pentru a ne oferi un punct de vedere, chiar și așa, redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au stat de vorbă cu deputații Vasile Varga și Antoneta Ioniță în legătură cu acest subiect. Varga a dorit să se documenteze înainte de a face orice fel de comentariu. Astfel, atunci când a revenit cu telefonul, a precizat că s-a luat această decizie pentru a se centraliza toate situațiile din țară privind pandemia de coronavirus. Însă deputatul a dat asigurări că, deși prefecții au obligația de a transmite mai întâi toate informațiile către Centru, dacă sunt întrebați în plan local nu le este interzis să ofere date privind subiectul coronavirus în plan local, așa cum greșit s-a înțeles din acel document oficial.
”Grupul de informare strategică este cel care primește toate datele în timp real și în timp util de la Instituția Prefectului. Dar prefectului nu îi este îngrădit niciun fel de drept să dea orice fel de realție. Însă se pune problema că astăzi la ora 11:00 dă un număr, la 12:00 alt număr și tot așa. Și atunci, pentru ca să se cunoască la nivelul întregii țări situația reală, prefectul va comunica Grupului de Informare Strategică. Dar nu îi este interzis să transmită și în plan local. Dacă îl întrebați sigur că prefectul vă poate oferi situații concrete privind județul Brăila. Este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Tot timpul comunică și este în legătură directă cu premierul. Documentul la care faceți referire este strict legat de informarea acestui Grup Strategic”, a declarat Varga.
Antoneta Ioniță a precizat că nu a văzut adresa respectivă și ne-a solicitat să îi transmitem documentele înainte de a formula un punct de vedere. Ulterior aceasta a revenit cu următorul punct de vedere: ”Decizia ca situația evoluției îmbolnăvirilor cu coronavirus să fie doar atributul Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a apărut pe fondul unor chestiuni de ordin tehnic. Se știe că raportarea acestor cazuri se face în funcție de adresa din domiciliu, și nu de locul unde pacientul este tratat, se află în carantină sau autoizolare. În acest fel, un pacient din Brăila, spre exemplu, dar care este tratat la București, poate apărea atât în statisticile din Brăila, cât și în cele din Capitală. Luați în calcul faptul că sunt pacienți carantinați, veniți din zonele roșii, care nici măcar nu au ajuns în localitatea de domiciliu, au intrat direct în carantină, într-un alt județ. Tocmai pentru a evita aceste duble raportări și pentru a avea o situație clară și exactă a cazurilor s-a luat decizia ca centralizarea și furnizarea informațiilor să se facă doar la nivel național. Nimeni nu vrea și nu are interes să ascundă ceva, datele oficiale sunt publice, dar se evită dubla raportare sau confuziile legate de locul unde se află un pacient”.
PSD-iștii brăileni, revoltați de lipsa de transparență și de posibilele consecințe
O reacție foarte dură vizavi de această măsură a avut europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose. Acesta a catalogat ordinul drept o inepție și a subliniat că dacă oamenii nu vor fi informați cât mai exact despre situația din județele și orașele în care locuiesc, există riscul să nu asculte de recomandările autorităților, deoarece vor considera că lucrurile nu sunt chiar atât de grave și că nu îi afectează în mod direct.
”Este o inepție. Nu înțeleg deloc documentul acesta. Până la urmă, dacă spui că sunt, nu știu, 1.000 de cazuri în țară o să zică toată lumea: «Lasă că sunt în altă parte, nu sunt la noi aici la Brăila. Sunt departe. Noi putem să cântăm și să dansăm în jurul focului în continuare că nu sunt la noi»! Fiindcă, evident, toată lumea va spune că nu-s la noi, că sunt în altă parte. Așa au spus și cei din Italia acum o lună. Că nu-s la ei, sunt acolo într-un sătuc. Și, în fapt, cu cât comunicarea e mai bună, în timp real și cât mai corectă, cu atât lumea înțelege despre ce este vorba! Chestia asta: «Nu trebuie să știți voi, lasă că știm noi»! Mai ales că, să fim sinceri, există o lipsă totală de încredere – și câteodată justificată -, legat de tot ceea ce înseamnă autoritate. Ei, și pe fondul ăsta să vii și cu: «Băi, tu ne ascunzi ceva»! Bine nu are cum să facă”, a declarat Tudose.
Un punct de vedere similar a avut și senatorul Ion Rotaru, președintele PSD Brăila, care a precizat că este nevoie de transparență totală atunci când vine vorba despre un lucru atât de serios precum combaterea unei pandemii.
”Din punct de vedere al comunicării, cred că este foarte important ca oamenii să fie informați. Canalele de media am văzut că transmit permanent recomandări. Partea aceea care ține de comunicarea oficială e generată de o decizie pe care a luat-o acest Comitet pentru Situații Speciale de Urgență. Eu cred că e nevoie de transparență totală din această perspectivă, pentru că oamenii trebuie să fie informați. Practic, informația ne aduce la o determinare suplimentară și la un mod de comportament ca atare. Nu cred că a ține undeva sub cheie anumite informații este benefic și necesar. Sigur că e important ca partea asta care ține de comunicare să nu genereze panică și să ne ducă în altă zonă, dar informația trebuie să circule, să fie corectă și ea trebuie dată, dacă se poate, detaliat pe toate zonele țării, pe județe. Cu atât mai mult cu cât într-un anumit județ este o problemă care se amplifică. Atunci va exista și reacția oamenilor, poate mai aplicată și mai responsabilă de a respecta cu strictețe toate prevederile necesare pentru a se proteja. Cred că e nevoie de transparență totală și nu văd logica de a transmite doar pe un singur canal, atât timp cât oricum acele informații ajung la centru. E firesc și normal ca ele să fie diseminate în teritoriu de către autoritățile care sunt îndrituite să facă acest lucru. Și vorbim despre Prefecturi, nu despre zvonuri discutate pe la colț sau nu știu pe ce site-uri obscure”, a adăugat Rotaru.
Și președintele executiv al PSD Brăila, fostul primar Aurel Simionescu, a apreciat că populația ar trebui informată cât mai precis, pentru a înțelege să nu se expună inutil riscurilor.
”Am auzit știrea ca să spun așa și am auzit și comentariile legate de ea. De la nivel național ideea este că se dă o singură dată informarea, ca să nu dea toată lumea că uite, au mai venit încă 10, încă 15 care s-au infectat etc. De la nivel local povestea a pornit de la discuția legată de Constanța în mod deosebit, din câte am înțeles eu. Că se duc acolo cei care vin din Italia și în felul ăsta o să fie 500 în loc de 10. Nu știu acum dacă într-un fel sau altul faptul că noi știm dacă sunt mai mulți sau mai puțini într-un oraș este ceva semnificativ sau nu. Ideea este că dacă eu știu că la Brăila nu sunt, mă tot plimb pe stradă. Dacă știu că sunt, stau în casă. Adică se induce această chestiune. Oricum ar trebui să stăm cu toții în case, sau să fim cât mai puțin în mișcare, să spunem așa. Deci lucrurile pot fi luate și cu bine, și cu mai puțin bine. Nu mi se pare corect să spui la noi nu e nimic, lasă, ne vedem noi de ale noastre, ca de obicei. Dar nici să nu știi ce se întâmplă în jurul tău. Probabil că lucrurile ar trebui gestionate mai bine. Altfel, ca de fiecare data, o să apară discuții că se ascunde realitatea, că sunt mai mulți bolnavi, pentru că oamenii sunt tentați să o ducă în acest format”, a conchis Simionescu.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















