Cultură
COMORI BLESTEMATE
• de două sute de ani, brăilenii caută comorile îngropate de turci în hrube sau în râpe • în noaptea Sfântului Gheorghe, spun bătrânii, comorile ies la iveală sub forma unor vâlvătăi • oameni de vază sau plugari, înaintaşii noştri au scormonit după comori, ba au cerut şi sprijinul Ocârmuirii • dovezi despre căutătorii de comori sunt păstrate în arhive • oştenii lui Mihai Viteazul au luat ca pradă de război de la Brăila un milion de bani de aur • în urmă cu şapte ani, comoara găsită în peretele casei lui Ralea, de pe Calea Călăraşilor, a ţinut prima pagină a ziarelor
După trei secole de ocupaţie turcească, brăilenii au pornit în căutarea comorilor pe care vechii stăpâni le ascunseseră în pământ, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Unii, se spune, le-au descoperit şi s-au procopsit pentru toată viaţa, alţii au sfârşit rău, din pricina blestemelor. Cum a fost cazul celei mai mari comori descoperite vreodată în România, Cloşca cu puii de aur. Despre povestea focului ce iese din pământ în noaptea Sfântului Gheorghe şi despre brăilenii care au găsit comori, ori au nădăjduit că le vor găsi răscolind vechile hrube, citiţi, în exclusivitate, în rândurile care urmează.
Florescu şi comoara de pe Vadul Cazărmii. Comoara de la Tichileşti
5 martie 1873, Brăila. E ziua în care era înregistrată cererea lui Gh. Florescu către primărie, pentru obţinerea permisiunii de a săpa într-un loc unde credea că se află îngropată o comoară. Redăm mai jos textul neobişnuitei cereri: “D-le Primar, viu a vă aduce la cunoştinţă: ducându-mă joi seara la spitalul ţivil, la bătaia zarurilor, şi am zăbovit înăuntru ca la jumătate de oră şi ieşind din acel spital mi s-a arătat în Vadul Cazărmii, pe mal, o FLACĂRĂ şi, ducându-mă la acea flacără, am stat lângă dânsa ca 10 minute, până s-a potolit; aşa, d-le Primar, viu la dvs. a-mi cere voie a săpa şi să-mi daţi un om al dvs. spre pază până voi săpa, dacă găsesc ceva, vă rog respectuos. Cu respect, Gh. Florescu”.
În fostele sate ale judeţului, care au făcut odinioară parte din raia, credinţa că în noaptea Sfântului Gheorghe ies comorile la iveală din pământ, sub forma unor vâlvătăi, este cu atât mai mare. La Tichileşti, de pildă, pe vremea dictaturii comuniste, Grigore S. solicita autorităţilor un buldozer, ca să sape “La Cruce”, acolo unde văzuse “flăcări albăstrui, de juma’ de metru” ieşind din pământ. Omul se întorcea noaptea, cu bicicleta, de la schimbul II (lucra la CCH – Combinatul de Celuloză şi Hârtie). La intrare în sat, pe partea stângă, se afla, cândva, o cruce mare de piatră. Acolo a văzut Grigore “limbi de foc” ieşind din pământ, în noaptea Sfântului Gheorghe, şi a tras o sperietură zdravănă. A doua zi, a mers la primărie şi a cerut un buldozer, ca să sape după comoară, însă autorităţile nu l-au luat în serios, ba au şi râs de el, iar comoara a rămas pe veci ascunsă. Nea Grigore o să se prăpădească, pentru că este bătrân, ducând cu el în mormânt, secretul comorii îngropate “La Cruce”. Precizăm că, în aceeaşi zonă, s-au descoperit mai multe morminte sarmatice, pline cu relicve, studiate de regretatul dr. Nicolae Harţuche, de la Muzeul Brăilei.
Tot la Tichileşti, dar în partea de sud a localităţii, pe terasa Dunării, există vadul “La Comoară”. Bătrânii spun că denumirea nu este una întâmplătoare; acolo ar fi o comoară de pe vremea turcilor, ba unii chiar au căutat-o ani la rând, însă nu au reuşit să o descopere nici până în ziua de astăzi.
Sunt ani buni de când am avut privilegiul să ţin în mână vârfuri de săgeţi din bronz, despre care proprietarul afirma că provin dintr-un mormânt descoperit întâmplător de un sătean din Tichileşti în “lutărie” (locul unde tichileştenii săpau ca să ia lut pentru confecţionarea chirpicilor). Acesta a mai spus că, în mormânt, găsiseră un schelet uman cu coif, arme şi podoabe (!), exprimându-şi, totodată, regretul că pusese mâna doar pe câteva săgeţi, în timp ce alţii reuşiseră să capete coiful şi celelalte relicve mult mai valoroase.
În urmă cu câţiva ani, un cunoscut bijutier – descendent al unei vechi familii brăilene – afirma că, după ’89, s-a trezit cu un bărbat în prăvălie, necunoscutul oferindu-i spre vânzare, nici mai mult nici mai puţin decât o găleată cu bani de aur! “Am rămas mut când a intrat în atelier cu găleata pe care abia o căra şi pe care aşezase un ziar, ca să nu se vadă conţinutul. Era pe fugă. Mi-a spus că vrea să vândă aurul acela, pentru că avea nevoie de bani, dar, drept să vă spun, mi-a fost frică să accept. Abia căzuse Ceauşescu şi, pe bună dreptate, nu ştia nimeni ce va fi, dacă nu cumva se întoarce comunismul şi îi bagă la puşcărie pe cei care deţin aur. Şi apoi, ştie toată lumea: comorile-s blestemate! Am refuzat şi omul a plecat – parcă-l văd şi acum – cu găleata plină cu monezi de aur, şi dus a fost. Acum parcă îmi pare rău că nu am acceptat propunerea, dar nu mai pot întoarce timpul înapoi”, a spus bijutierul.
Potrivit filatelistului Ion Ivan, în secolul XIX, cunoscutul farmacist C. Hepites ar fi descoperit o comoară într-o secţiune a hrubelor oraşului, alături de alte bunuri ascunse din cine ştie ce secol. Informaţia i-a fost transmisă de regretatul Dan Marinescu, farmacist şi colecţionar brăilean. Acesta a indicat chiar şi hruba în care ar fi descoperit vestitul Hepites comoara.
Alţii spun că, aşijderea, industriaşul filantrop Nedelcu P. Chercea ar fi descoperit o comoară de pe vremea turcilor şi că, ştiind despre blestem, s-a hotărât să facă milostenie şi să doneze mare parte din avere, ceea ce s-a şi întâmplat.
Mărturiile arhivelor
Goana după aur şi după comorile îngropate de turci – despre care povestesc bătrânii – e dovedită mai abitir de documentele oficiale deţinute de SJAN (Serviciul Judeţean Brăila al Arhivelor Naţionale). Atât de multe sunt relatările despre aurul îngropat, încât ne-ar trebui de două ori mai mult spaţiu editorial, doar ca să le enumerăm. Sunt acte scrise de mână în vechiul alfabet chirilic; în ele e cuprinsă, parcă, o altă lume, aceea a comorilor ascunse în pământ. Iar brăilenii care le-au redactat cu mai bine de un secol şi jumătate în urmă – oameni de vază, comercianţi sau simpli cetăţeni – credeau cu tărie în existenţa lor.
În anul 1833, Ocârmuirea Judeţului Brăila (Prefectura) înregistra cu foarte mare seriozitate cererea polcovnicului Paraschiva de a i se permite să facă săpături pe drumul Focşanilor, unde presupunea că ar fi fost îngropată o comoară. Polcovnicul era cel mai înalt grad din nou-înfiinţata “gardă naţională” (corespunzător gradului de colonel). Ocârmuirea relata şi despre cercetarea unor persoane prinse cu “monedă calpă” (falsă) şi a corăbiei lui Gheorghe Conduri, care ar fi adus astfel de monezi “ascunse în pepeni şi în butoaiele de untdelemn” (!).
Tot în 1833, autorităţile erau înştiinţate în legătură cu “găsirea unui borcan (vas de lut – n.r.) cu bani, îngropat în şanţul de la magazia fânului din satul Chichineţu”. Chichineţu există şi astăzi, dar despre comoara găsită acum 176 de ani nu se mai ştie nimic.
În anul următor, era înregistrat raportul Poliţiei însoţit de cererea lui Constantin Cojocaru sin (fiul lui) Oprea, “pentru a i se da voie a săpa într-un loc la via sa de la Baldovineşti, unde bănuieşte a fi o comoară”.
Că autorităţile luau în serios aceste cereri, o dovedeşte Raportul Subcârmuirii Plasei Bălţi, de la 1834, cu privire la orânduirea unui om al Ocârmuirii “pentru a merge cu Trifu, cu Stroe şi cu tovarăşii lor din Ciocile, pentru a săpa în câteva locuri din judeţele Brăila, Buzău şi Râmnic, unde bănuiesc a fi îngropate comori”. De data aceasta, nu mai era vorba de una singură, ci de mai multe presupuse comori, îngropate pe teritoriul a trei judeţe! Arhivele vorbesc, de asemenea, de Voicilă Căruţaşu, care, la 1835, ar fi găsit o comoară”la drumul de peste deal de la Odaia Paşii”.
Expresia “tichie de mărgăritar” se regăseşte, de asemenea, în vechiul nostru Ibrail. În anul 1835, Poliţia îl cerceta pe un soldat care, stând în gazdă la Sultana Telelioaica, furase de la aceasta “un ceas cu rubine, brăţări de aur, tichie cu mărgăritare” (perle) şi alte podoabe.
Un an mai târziu, în 1836, Ocârmuirea solicita Departamentului Pricinilor din Lăuntru al Ţării Româneşti reglementarea căutării comorilor îngropate, “pentru a micşora numărul de persoane care îşi părăsesc ocupaţiile pentru a face săpături” (!). Dar reglementările, în loc să-i potolească, mai mult i-a aţâţat pe căutătorii de comori. În 1837, de exemplu, Dumitrache Diamandidi înainta jalbă Ocârmuirii pentru a i se permite să caute “o comoară îngropată aproape de poarta mică a oraşului”.
Un milion de bani aur din cetatea Brăilei. Comoara din perete
Parcurgând rândurile de mai sus, am fi tentaţi să credem că povestea comorilor îngropate de turci, ascunse în hrube ori în vadurile din cuprinsul fostei raiale a Brăilei e doar legendă. Tot aşa, am putea crede că zecile de solicitări înaintate autorităţilor încă de acum două sute de ani au fost lipsite de temei.
Şi totuşi, există documente care atestă fără dubii că, la Brăila, erau comori uriaşe pe care turcii le adunau din ţările Române, ca să le trimită la Stambul. În aprilie 1595, banul Mihalcea, brăilean de origine, ataca cetatea Brăilei şi obţinea capitularea garnizoanei, care suferise grele pierderi. În retragere, turcii au reuşit să scoată mare parte din bogăţiile adunate aici, pe Dunăre, la Ghecet (au ascuns lingouri de aur în pâini şi le-au pus în bărcile cu care traversau fluviul!) dar, chiar şi aşa, spun cronicile, oştenii lui Mihalcea au găsit aici “un milion de bani de aur şi provizii în mare cantitate”. La acea vreme, cetatea putea adăposti în jur de 8.000 de militari turci şi zeci de tunuri.
Şi pentru ca tabloul să fie complet, amintim că, în vara lui 2012, muncitorii firmei de construcţii “Maxi Construct Romena” SRL, patronată de italianul Vichi Massimiliano, au găsit în peretele casei vechi de un secol şi jumătate, de pe Calea Călăraşilor nr. 1, nu mai puţin de 200 de monede de aur, ascunse într-un săculeţ textil. Clădirea care a aparţinut, cândva, familiei unui medic evreu din Brăila, se afla în proprietatea notarului Dan Ralea, care a negat însă că ar fi fost vorba de o comoară. La acea vreme, omul de afaceri italian declara: “Le-am spus (muncitorilor care au găsit comoara – n.r.) să-l cheme pe proprietar, să-i dea monedele, pentru ca el să le poată preda autorităţilor, conform legii. Ei au făcut aşa cum le-am spus, numai că, după o lună de zile, am constatat că proprietarul nu a predat nimic. L-am întrebat şi a spus că nu are de ce să predea ceva pentru că ceea ce s-a găsit este al lui. Când am văzut că nu vrea să facă ce trebuie am făcut eu reclamaţie la Direcţia pentru Cultură, luni, 6 august 2012, iar marţi, am fost şi la poliţie, cu aceeaşi declaraţie (…) În Italia, cel care găseşte un bun de patrimoniu primeşte de la stat 10% din valoare. Ceea ce au găsit muncitorii mei este foarte valoros. O singură monedă de aur ar putea valora pe piaţa neagră şi 100.000 de euro. De aceea, am decis să fac totul public, pentru că am văzut că autorităţile lasă totul baltă”. Vichi Massimiliano a mai spus că, din descrierile muncitorilor, era vorba de monede de aur cu un cal pe o parte şi cu cap de bărbat pe cealaltă parte.
Proprietarul clădirii a negat că ar fi fost vorba de o comoară, afirmând că monedele găsite erau lipsite de valoare. Ulterior, s-a dovedit faptul că au fost predate 57 de monede fără valoare (unele fiind emise după 1990!). Cu alte cuvinte, fuseseră predate alte monezi decât cele găsite în peretele casei.
Pe 27 august 2012, cotidianul nostru titra pe prima pagină: “Comoara lui Ralea există!” după ce un coleg luase legătura cu fosta proprietară a casei, Veronica Esrig, atunci în vârstă de 79 de ani, grav bolnavă. Aceasta a afirmat că părinţii ei au zidit acolo monedele de aur şi că ştia de existenţa lor. A renunţat însă la comoară, de teamă: “Mi-era teamă exact de ceea ce s-a întâmplat acum. Ştiam că va găsi monedele, dar nu mi-am făcut probleme. Acei bani îi consider ca şi când nu ar mai fi ai mei”.
Să fi fost teama de blestemul comorilor îngropate sau de închisorile comuniste, unde ajungeau cei prinşi că deţin aur?
Au trecut şapte ani de atunci şi nimeni nu a mai auzit nimic de “comoara din perete”. Peste alţi ani, probabil, va deveni legendă.
Cultură
Clădirile trecutului și poveștile neștiute din spatele lor, explorate în acest weekend la Brăila
• ce viitor ar putea avea Cinema Central și cum pot fi readuse în viața comunității clădirile care au definit Brăila modernă? • acestea sunt câteva dintre întrebările la care vor încerca să răspundă arhitecți, cercetători și oameni de cultură, în cadrul evenimentului ”Zilele MuzA la Brăila”, programat pe 14 și 15 noiembrie
Brăilenii sunt invitați, pe 14 și 15 noiembrie, să redescopere o parte mai puțin explorată a istoriei orașului: arhitectura publică ridicată în perioada anilor ’60–’80. Prin evenimentul ”Zilele MuzA la Brăila. Conversații despre celălalt oraș”, Muzeul de Arhitectură din România propune tururi ghidate, întâlniri și dezbateri despre clădiri care au marcat dezvoltarea orașului și care, chiar dacă fac parte din peisajul cotidian, nu sunt întotdeauna privite ca elemente de patrimoniu.
Ce se va întâmpla cu Cinema Central? Ce valoare au astăzi Sala Polivalentă și Casa Tineretului? Cum pot fi readuse aceste clădiri în viața comunității, fără ca elementele care le definesc să fie pierdute? Sunt câteva dintre întrebările la care organizatorii și invitații evenimentului vor încerca să găsească răspunsuri.
Tururi prin oraș și întâlniri în care se va vorbi despre arhitectura Brăilei
Evenimentele se desfășoară pe parcursul a două zile și continuă demersul expoziției ”Arhitectura celuilalt oraș”, deschisă în octombrie la Cinema Central. Prima întâlnire este programată sâmbătă, 14 noiembrie, când participanții vor putea descoperi, în cadrul unui tur ghidat, clădirile publice construite în perioada socialistă și poveștile din spatele lor. Traseul va porni chiar din expoziție și va continua pe străzile orașului.
Duminică, 15 noiembrie, discuțiile se mută la Teatrul ”Maria Filotti”, unde arhitecți, cercetători, specialiști în patrimoniu și reprezentanți ai administrației publice vor dezbate posibilitățile de valorificare a acestor construcții.
Un subiect important va fi viitorul fostului Cinema Central, clădire aflată în administrarea Primăriei Brăila. Municipalitatea are în vedere transformarea cinematografului într-un spațiu cultural destinat spectacolelor și evenimentelor.
Programul evenimentelor din 14 și 15 noiembrie
Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 14:00 și 17:00, este programat un tur ghidat al expoziției, urmat de o plimbare prin oraș, alături de Mihaela Camelia Roșu și Cristian Bădescu. Întâlnirea va avea loc la Cinema Central, de unde participanții vor porni într-un traseu dedicat arhitecturii publice din anii ’60–’80.
Vor fi prezentate clădiri, povești și transformări care au influențat viața comunității brăilene. Mihaela Camelia Roșu este profesoară de geografie, ghid local certificat și fondatoarea proiectului Walk This Way, Brăila, inițiativă lansată în 2018 din pasiunea pentru patrimoniul și istoria orașului.
Duminică, 15 noiembrie, între orele 11:00 și 13:30, la Sala Studio a Teatrului „Maria Filotti”, va avea loc dezbaterea ”După fantezia modernizării. Ce viitor are «celălalt oraș» al Brăilei?”. Organizatorii recomandă participanților să ajungă începând cu ora 10:30.
Șase invitați din domeniile arhitecturii, cercetării, patrimoniului, managementului cultural și administrației publice vor analiza ce se poate face cu aceste clădiri, cum pot fi adaptate nevoilor actuale și ce rol ar putea avea în viața orașului în următorii ani.
Dezbaterea va fi structurată în trei secțiuni, moderate de Ilinca Păun-Constantinescu, arhitectă, curatoare și coordonatoarea programului MuzA, și Cristian Bădescu, arhitect și co-curator al expoziției ”Arhitectura celuilalt oraș”.
Patrimoniul unei perioade controversate
Prima discuție, intitulată ”Cum recunoaștem valoarea unei moșteniri incomode?”, îi aduce împreună pe arhitecta și cercetătoarea Irina Tulbure-Moldovan, conferențiară la UAUIM București, și pe arhitectul Alex Răuță, cercetător și președinte DOCOMOMO România. Cei doi vor aborda dificultatea de a privi arhitectura perioadei socialiste dincolo de contextul politic în care a fost realizată. Discuția va pune accent pe valoarea arhitecturală și istorică a acestor construcții, dar și pe importanța documentării și protejării lor.
Cum pot redeveni clădirile culturale locuri vii?
A doua secțiune, ”Cum putem construi un program public în aceste clădiri?”, îi reunește pe Monica Sebestyen, arhitectă, manager cultural și directoarea Cinema ARTA din Cluj-Napoca, și pe Radu Nichifor, regizor și manager al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila. Dialogul va porni de la experiența readucerii în circuitul cultural a unor spații existente și va încerca să răspundă unor întrebări concrete: cum poate fi construit un program cultural atractiv, cum poate fi apropiat publicul de aceste locuri și ce funcție ar putea avea Cinema Central în peisajul cultural actual al Brăilei?
Transformarea fără pierderea valorii arhitecturale
Ultima secțiune, ”Cum transformăm fără să pierdem?”, îi aduce în dialog pe Corina Anghelescu, arhitect-șef al Municipiului Brăila, și pe Șerban Țigănaș, arhitect, profesor și decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca. Discuția va aborda provocările practice ale intervențiilor asupra clădirilor existente: regimul proprietății, legislația, nevoile actuale ale comunității și calitatea proiectelor de arhitectură. Pornind de la situația Cinema Central, invitații vor analiza cum pot fi adaptate aceste spații la cerințele prezentului, păstrându-le în același timp identitatea și valoarea. La final, publicul va putea interveni în discuție și va avea ocazia să își exprime opiniile despre viitorul cinematografului și al celorlalte clădiri publice importante ale Brăilei.
”Arhitectura celuilalt oraș”, expoziția care poate fi vizitată până pe 14 decembrie
Evenimentul din noiembrie continuă povestea expoziției ”Arhitectura celuilalt oraș”, deschisă pe 3 octombrie la Cinema Central și curatoriată de arhitecții Cristian Ștefănescu și Cristian Bădescu. Expoziția propune o incursiune în arhitectura civică a perioadei de modernizare socialistă și aduce în atenție 11 clădiri reprezentative pentru dezvoltarea Brăilei.
Printre acestea se numără Cinema Central, Primăria, Hotelul Traian și punctele termice CET din cartierul Hipodrom. Prin machete, fotografii de arhivă, imagini actuale și desene, vizitatorii pot descoperi modul în care aceste construcții au contribuit la schimbarea orașului. Ridicate într-o perioadă marcată de industrializare și extindere urbană, ele au oferit noi spații pentru cultură, administrație, sport, comerț și petrecerea timpului liber. Unele și-au păstrat funcțiunea inițială, altele au fost transformate sau au pierdut rolul pentru care au fost construite. Cu toate acestea, continuă să fie repere importante în peisajul urban.
Demersul expozițional își propune să depășească asocierea automată a acestor clădiri cu perioada politică în care au apărut și să aducă în atenție calitățile lor arhitecturale, precum și locul pe care îl ocupă în istoria orașului. Expoziția poate fi vizitată până pe 14 decembrie 2026, în foaierul Cinema Central, situat pe Calea Galați nr. 8. Programul de vizitare este următorul: Vineri: 15:00–19:00; Sâmbătă și duminică: 11:00–17:00.
Cinema Central este a treia clădire pe care MuzA o redeschide temporar publicului în acest an, după Palatul Creditului Funciar Rural din București și Hotelul Ștefănescu din Băile Govora.
Brăila, ultima oprire din primul an al muzeului călător MuzA
Brăila reprezintă a treia și ultima oprire din primul an al proiectului MuzA – Muzeul de Arhitectură din România, dedicat temei curatoriale ”Fantezia”. Aceasta este prima dintre cele patru teme concepute de Ilinca Pop-Gălățianu și Tudor Elian și explorează felul în care a fost imaginat orașul modern în perioada anilor ’60–’80, sub influența ideii de progres și modernizare. Lansat în 2026, MuzA este un muzeu itinerant care își propune să aducă arhitectura mai aproape de public și să deschidă conversații despre relația dintre oameni și spațiile în care trăiesc.
În următorii patru ani, proiectul va ajunge în alte 11 locuri din România, de la orașe mari la comunități mai mici. Fiecare oprire presupune cercetarea arhitecturii locale, organizarea unei expoziții și desfășurarea unui program public dedicat comunității.
MuzA – Muzeul de Arhitectură din România este un proiect strategic al Ordinului Arhitecților din România, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Proiectul este finanțat prin Timbrul Arhitecturii și implementat în perioada 2026–2029 de Asociația IDEILAGRAM. Participarea la evenimentele din 14 și 15 noiembrie este gratuită, în limita locurilor disponibile. Mai multe informații despre proiect și evenimente pot fi găsite pe pagina de Facebook și Instagram MuzA, precum și pe site-ul oficial www.muzeuldearhitectura.ro.
Cultură
„Atât de familiar”, povestea a două femei adoptate din același orfelinat din Brăila la începutul anilor ’90, proiecție specială la Palatul Lyra, cu intrare liberă
• sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 18:00, „Atât de familiar” va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, cu intrare liberă, în prezența regizoarei Rachel Tâpârjan și a producătoarei Elena Martin (Manifest Film) • proiecția va fi urmată de o discuție cu publicul despre realizarea filmului și despre căutările care le-au adus pe cele două protagoniste înapoi la Brăila • ceea ce începe ca o încercare de a găsi familia biologică se transformă într-o poveste despre secrete de familie, relații între mame și fiice și traume transmise între generații
Două femei adoptate din același orfelinat din Brăila, la începutul anilor ’90, se reîntâlnesc cu trecutul lor în România, într-o căutare care le va schimba felul în care își privesc propriile familii. Ceea ce începe ca o încercare de a găsi familia biologică se transformă într-o poveste despre secrete de familie, relații între mame și fiice și traume transmise între generații.
Filmat pe parcursul a șase ani, documentarul «Atât de familiar» (Something Familiar), regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan și produs de Manifest Film, va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, pe 14 noiembrie, de la ora 18:00, cu intrare liberă, în prezența regizoarei și a producătoarei Elena Martin.
Facebook event: https://fb.me/e/50YckOdxn
Filmul a avut premiera internațională în cadrul CPH:DOX 2026, unul dintre festivalurile de referință ale cinemaului documentar contemporan, și este nominalizat la trei categorii ale British Independent Film Awards 2026. Recent, regizoarea Rachel Tâpârjan a primit BFI & CHANEL Filmmaker Award pentru viziunea sa cinematografică îndrăzneață, premiu care i-a fost înmânat de actrița Gwendoline Christie.
Dincolo de adopție, o poveste despre familie și identitate
Rachel a crescut în Marea Britanie, iar Mihaela în Canada, la mii de kilometri distanță una de cealaltă. La peste trei decenii de la adopție, Mihaela îi cere ajutorul pentru a-și găsi mama biologică. Rachel acceptă să o însoțească în România și să-i filmeze căutările, fără să bănuiască faptul că această experiență o va aduce față în față cu propria istorie de familie.
Brăila, orașul din care au fost adoptate cele două protagoniste, devine un loc esențial al acestei căutări. Pentru a reconstitui istorii de familie vechi de peste trei decenii, echipa a cercetat documente de adopție și a căutat rude, cu ajutorul localnicilor și al autorităților. Descoperirile făcute de-a lungul anilor au schimbat inclusiv direcția documentarului.
„Atât de familiar” este însă departe de a fi un documentar convențional despre adopțiile internaționale din România anilor ’90. Îmbinând investigația, arhivele personale, secvențele de ficțiune și improvizația, Rachel Tâpârjan construiește un film profund personal, în care adevărurile dureroase coexistă cu umorul, imaginația și speranța.
Una dintre cele mai surprinzătoare alegeri ale regizoarei este de a invita mai multe actrițe, printre care Ozana Oancea, Dana Voicu și Oana Jindiceanu, să interpreteze rolul mamei sale biologice. Rachel le întâlnește pentru prima dată în fața camerei și poartă cu ele, fără un scenariu prestabilit, conversațiile pe care nu le-a putut avea cu propria mamă.
„Creativitatea e o formă de joacă, iar joaca e triumful suprem asupra traumei”, spune regizoarea Rachel Tâpârjan, care este doctor în asistență socială și cadru universitar la Teesside University, în Marea Britanie.
Proiecție specială cu intrare liberă la Palatul Lyra din Brăila, în prezența regizoarei
Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 18:00, „Atât de familiar” va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, cu intrare liberă, în prezența regizoarei Rachel Tâpârjan și a producătoarei Elena Martin (Manifest Film). Proiecția va fi urmată de o discuție cu publicul despre realizarea filmului și despre căutările care le-au adus pe cele două protagoniste înapoi la Brăila.
Filmul intră în cinematografele din România pe 13 noiembrie, distribuit de Filmways.
Programul proiecțiilor „Atât de familiar”: https://manifestfilm.ro/atat-de-familiar/
„Atât de familiar” (Something Familiar, România–Marea Britanie, 2026, 89 min.) este produs de Manifest Film (România), prin Monica Lăzurean-Gorgan și Elena Martin, în coproducție cu My Accomplice din Regatul Unit, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), în colaborare cu Televiziunea Română.
Proiectul a fost susținut de BFI & Doc Society (prin BFI Doc Society Fund, sub îndrumarea lui Luke W. Moody si Sandra Whipham), Creative Europe MEDIA, CIRCLE Women Doc Accelerator și Chicken & Egg Films.
Manifest Film este o casa de producție de film cu multiple selecții și premii naționale și internaționale (Sundance, Berlin, Toronto, CPH, IDFA etc.).
Mai multe noutăți despre film:
https://www.facebook.com/ManifestFilm.RO
https://www.instagram.com/manifestfilm.ro
Parteneri media: Radio România Cultural, Cărturești, Adevărul de Weekend, Cinefan, Films in Frame, IQads, Like5, LiterNet, Pagina de Psihologie, Revista FILM, Urban, Zile și Nopți, F-SIDES, FILIA.
CELE MAI CITITE
