Social Media

Social

CLM Brăila, ajutor financiar de 10.000 lei pentru Ana Maria Ciutacu

Timp de citire: 3 minute

• ajutorul de urgenţă a fost aprobat în ultima şedinţă din 2018
 
Consiliul Local Municipal Brăila este alături de Ana Maria Ciutacu, adolescenta de la Liceul de Arte care se luptă cu cancerul. În ultima şedinţa ordinară CLM de anul trecut, la iniţiativa viceprimarului Doiniţa Ciocan, pe ordinea de zi a fost introdus un proiect de hotărâre suplimentar privind alocarea unui ajutor de urgenţă pentru eleva aflată într-o situaţie deosebită, de natură medicală. Astfel, în unanimitate de voturi, s-a aprobat acordarea unui ajutor de urgenţă în cuantum de 10.000 lei, prin virament bancar, sumă ce va fi folosită pentru acoperirea chetuielilor necesare pentru tratament, analize, investigaţii medicale sau decontarea transportului către unităţile spitaliceşti. Acordarea ajutorului s-a realizat, prin dispoziţia primarului, din bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Brăila.
Conform prevederilor art. 28 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 416/2001 privind
venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, “primarii pot acorda ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, precum şi pentru alte situaţii deosebite, stabilite prin hotarare a consiliului local; fondurile necesare pentru plata ajutorului de urgenţă se suportă din bugetul local”.
Reamintim că în luna noiembrie 2018, tot la iniţiativa viceprimarului Doiniţa Ciocan, consilierii locali municipali au mai adoptat în unanimitate un proiect de hotătâre prin care au oferit un ajutor financiar altor doi copii brăileni greu încercaţi. Vorbim de suma de 20.000 lei care a ajuns la Bogdan Ioan Popa şi Maria Andreea Vâlcu, câte 10.000 lei pentru fiecare caz. Banii le sunt de mare folos micuţilor care în prezent se află la tratamente în străinătate. De altfel, din postările pe reţelele de socializare făcute de părinţii copiilor, starea de sănătate a  lui Bogdi, dar şi a Măriucăi se îmbunătăţeşte.
 
Două noi donaţii şi la redacţie
Sfârşitul anului 2018 a adus două noi donaţii şi la redacţie pentru Ana Maria Ciutacu. Prima donaţie, în valoare de 100 lei, a venit din partea doamnei Stănescu, care i-a transmis adolescentei “multă sănătate, iar tratamentul să fie o reuşită”. A doua donaţie, anonimă, a venit din partea unei foste profesoare a Anei. Aceasta i-a dăruit suma de 200 lei, donaţia fiind însoţită de mesajul: “Să o ajute Dumnezeu să învingă boala!”.
Le mulţumim din suflet celor două donatoare pentru gestul frumos şi le mulţumim miilor de oameni care s-au alăturat acestei campanii. Mulţumită sumelor dăruite de voi, de la începutul campaniei de strângere de fonduri pentru Ana Maria Ciutacu, numai din donaţiile făcute direct la sediul redacţiei noastre, s-au adunat peste 21.500 lei. La această sumă se adaugă donaţiile venite din partea Liceului de Arte “Hariclea Darclee” (10.500 lei), Lil Motion Dance School (aproape 2.000 lei) şi Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci” (7.300 lei), plus donaţiile făcute pe Facebook (peste 15.500 lire).
Şi în 2019 vă îndemnăm să fiţi UNIVERSUL Anei şi să îi oferiţi praful de stele cu care să-şi îndeplinească dorinţa, aceea de a se face bine. Orice sprijin, oricât de mic, e important pentru Ana.
Rămâneţi îngerii ei şi daţi-i puterea pe care atât de mult şi-o doreşte!

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧