Social Media

Local

Clanul Şaim la închisoare

Timp de citire: 9 minute

• judecătorii Tribunalului Galaţi au dat sentinţa în cazul inculpaţilor Şaim Cezar-Marian, zis “Botu”, şi Balaşca Alexandru, zis “Ducu”, pentru infracţiunile de trafic de minori şi proxenetism • potrivit unor surse judiciare, cei doi traficanţi au primit câte 7 ani închisoare cu executare pentru fiecare infracţiune, în urma contopirii pedepselor rămânând cu pedeapsa de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani • pe lângă anii de detenţie, fiecare inculpat a fost pus la plata a 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat, fiind dispusă confiscarea unor importante sume de bani şi a 2 autoturisme • procurorii DIICOT au destructurat reţeaua infracţională în toamna anului trecut şi au stabilit în urma anchetei că fetele erau agăţate prin metoda “Loverboy” şi obligate apoi să îşi vândă trupul în zona Baldovineşti şi Şendreni
 
Traficanţii de minore Şaim şi Balaşca, săltaţi de DIICOT în toamna anului trecut, au fost trimişi la închisoare. Indivizii care făceau avere de pe urma tinerelor agăţate prin metoda “Loverboy” şi obligate apoi să îşi vândă trupul “la stradă” în zona localităţilor Baldovineşti şi Şendreni au primit pedepse usturătoare în primă instanţă. Sentinţa s-a dat recent de către Tribunalul Galaţi, însă inculpaţii au formulat apel în cauză, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel Galaţi. Aici se va decide condamnarea finală.
Inculpaţii Şaim Cezar-Marian, zis “Botu”, şi Balaşca Alexandru, zis “Ducu”, au fost condamnaţi la câte 7 ani închisoare pentru infracţiunile de trafic de minori şi proxenetism, după cum ne-au informat surse judiciare. Cei doi traficanţi au primit închisoare cu executare pentru fiecare infracţiune, în urma contopirii pedepselor rămânând cu pedeapsa de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare pentru fiecare inculpat. Pe lângă anii de detenţie, fiecare inculpat a fost pus la plata a 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat, fiind dispusă confiscarea unor importante sume de bani şi a două autoturisme. În plus, celor doi inculpaţi li s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei cu închisoarea.
 
Arestarea proxeneţilor
Planurile traficantului Şaim, cel care era şef de bandă, au fost date peste cap în noiembrie 2018, în urma unor descinderi de amploare ale poliţiştilor şi procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Galaţi. Mai exact, la data de 13 noiembrie, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Şaim Cezar Marian zis “Botu”, de 27 de ani, şi Balaşca Alexandru zis „Ducu” de 26 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori în formă continuată şi proxenetism. Anchetatorii au stabilit că, din luna mai 2017 şi până la momentul destructurării reţelei, inculpaţii Şaim Cezar-Marian şi Balaşca Alexandru au recrutat prin metoda “loverboy”, transportat, adăpostit şi primit 4 victime minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, pe care, prin constrângere şi chiar răpire în cazul uneia dintre ele, prin inducere în eroare, le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei. “Metoda de recrutare utilizată în speţă a fost «loverboy», metodă care constă în abordarea tinerelor minore de către traficanţi, iniţierea şi dezvoltarea unor relaţii afective care au ca principal scop determinarea unei dependenţe sentimentale a victimelor în raport de traficant”, explică procurorii DIICOT.
Activitatea infracţională a traficanţilor Şaim şi Balaşca s-a desfăşurat «la stradă» pe raza judeţelor Galaţi, Brăila, Constanţa şi uneori în diverse apartamente închiriate în regim hotelier, sumele de bani obţinute în această modalitate fiind însuşite şi folosite în totalitate de către inculpaţi şi familiile acestora, după cum au stabilit procurorii. Traficanţii sunt şi acum în spatele gratiilor, măsura arestului preventiv fiind prelungită lună de lună.
 
Cum s-a derulat întreaga afacere
După cum au stabilit anchetatorii, fetele agăţate de indivizii puşi pe făcut bani din munca lor erau cazate uneori chiar la domiciliul lui Şaim, într-o casă din Centrul Vechi al municipiului. Aici locuia întreaga familie, astfel că tinerele păcălite cu vorbe dulci erau efectiv la dispoziţia celor care le asigura cazarea. În rechizitoriul de trimitere în judecată se arată că procurorii au făcut interceptări şi au constatat cum proxeneţii puneau totul la cale, minorele fiind trimise să agaţe clienţi “la stradă” în zona localităţilor Baldovineşti şi Şendreni. Procurorii au arătat şi sumele care erau cerute contra partidelor de amor, acestea fiind impuse de proxeneţi. Tarifele erau de 50 lei/sex oral şi 70 lei/sex normal, evident sumele încasate ajungând la proxeneţi.
Fetele sărace obligate să se prostitueze, ele sperând că li se va schimba viaţa în bine, erau numite: “Murături”, “Infecţii”, “Gunoaie” ori “Giorsete”. Practic, inculpaţii aruncau vorbe grele în timpul convorbirilor telefonice la adresa fetelor care au făcut greşeala de a le da crezare atunci când le spuneau “vorbe dulci”.
Potrivit anchetatorilor, şeful proxenet era Şaim Cezar-Marian zis “Botu”, cel tăiat cu sabia de membrii clanului Băncuţă în faţa Serviciului de Evidenţă a Persoanelor, infractor urmărit şi de autorităţile din Germania pentru o tâlhărie.
Reţeaua de traficanţi de minore pusă pe picioare de Şaim încă din anul 2013, când fetele erau exploatate peste hotare, a fost destructurată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi, care au dispus apoi trimiterea în judecată a inculpaţilor Şaim şi Balaşca, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi la jumătatea lunii decembrie 2018.
În rechizitoriul procurorilor DIICOT se arăta cum s-a desfăşurat întreaga “afacere”, cum erau păcălite fetele şi cum le umpleau buzunarele de bani proxeneţilor. Erau urmărite, verificate cu atenţie şi nu li se permitea uneori nici măcar să mănânce, până nu îşi făceau treaba. În alte cazuri, arătau procurorii,  fetele au fost lăsate însărcinate de Şaim şi apoi copilul rămânea în grija acestuia, astfel mamele fiind convinse să facă bani din practicarea prostituţiei peste hotare, pentru a trimite banii necesari îngrijirii copilului.
După cum au mai stabilit procurorii, Şaim, Balaşca şi toţi fraţii primului inculpat, au suferit condamnări repetate, atât în ţară cât şi în străinătate, pentru comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni de violenţă, infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice. Ei sunt cunoscuţi şi drept consumatori de droguri, iar pe fondul consumului, inculpaţii şi apropiaţii lor deveneau violenţi. Cei doi inculpaţi şi membrii familiei lui Şaim locuiesc în acelaşi imobil din municipiul Brăila, din zona Centrului Vechi. “Acest lucru a facilitat desfăşurarea activităţii infracţionale şi înlocuirea rapidă a rolurilor în traficarea persoanelor minore şi majore, atunci când unul dintre autori nu şi-a mai putut aduce la îndeplinire atribuţiile, din motive obiective (încarcerări repetate în diferite centre de reţinere şi arestare sau în penitenciare, deplasări pe teritoriul altor state europene pentru săvârşirea de infracţiuni etc)”, au stabilit procurorii.
Potrivit anchetatorilor, ajutat de membrii familiei sale, inculpatul Şaim Cezar-Marian şi-a început activitatea de traficare a persoanelor majore încă din perioada anilor 2013 – 2014, atunci fiind semnalat prima dată pe teritoriul Belgiei – localitatea Brussels. Şaim primise importante sume de bani prin serviciul de transfer monetar internaţional.
Anchetatorii au stabilit că inculpaţii le tratau pe tinere într-un mod josnic, din comunicările telefonice purtate în special de inculpatul Şaim Cezar-Marian şi care au fost interceptate reieşind clar acest lucru. Pe raza judeţului Brăila, unde inculpaţii exploatau prin obligarea la practicarea prostituţiei în mod special victimele minore, inculpaţii îşi asumaseră rolul de “proprietari” ai zonei de racolare a clienţilor. Inculpatul Şaim Cezar-Marian îşi punea la punct “contracandidaţii” proxeneţi. Acest lucru reiese clar dintr-o discuţie purtată cu un bărbat rămas neidentificat, care îndrăznise să îi “acapareze” locul din zona Baldovineşti. Era o interceptare din octombrie 2018, când Şaim i-a cerut socoteală unui bărbat pentru că lăsase fete să agaţe clienţi în zona Baldovineşti, unde Şaim era oarecum “stăpân”. Bărbatul i-a explicat proxenetului Şaim că fetele erau într-o zonă mai îndepărtată. “Băi, ia fii atent unde le duci, ca să fie bine!”, a atras atenţia Şaim.
Potrivit anchetatorilor, pe mâna traficanţilor Şaim şi Balaşca ajungeau fete din familii sărace, care nu avea unde sta şi nu aveau posibilităţi materiale, astfel că acceptau “tratamentul” aplicat de proxeneţi. Pe tot parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, inculpaţii le supravegheau îndeaproape prin păstrarea actelor de identitate ale victimelor, pentru a le împiedica fuga sau depistarea de către lucrătorii de poliţie, prin încredinţarea unui telefon mobil alocat comunicării cu ei. Inculpaţii le ameninţau pe fete şi le avertizau că vor avea de suferit dacă vorbesc cu poliţiştii care le iau la întrebări.
În noiembrie 2018, Şaim Cezar Marian a fost încarcerat în baza unui mandat de arestare european, atribuţiile acestuia fiind preluate imediat de inculpatul Balaşca. Tinerele care au avut neşansa de a-i cunoaşte pe traficanţii Şaim şi Balaşca nu prea aveau şanse de scăpare. Au intrat însă pe fir anchetatorii, astfel că tinerele exploatate au putut să răsufle uşurate, cel puţin pentru o perioadă, adică cât timp inculpaţii se află în spatele gratiilor.
Mai departe însă, instanţa superioară este cea care va decide pedeapsa finală pentru brăilenii acuzaţi de proxenetism şi trafic de minori.
 
 

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧