Social Media

Sănătate

CJ Brăila continuă să caute medici pentru Spitalul Județean și pune la bătaie locuințe noi

Timp de citire: 3 minute

* membrii Consiliului Județean Brăila au aprobat, recent, o nouă listă a solicitanților pentru închirierea de locuințe în blocul ANL de pe șoseaua Buzăului nr. 15A, destinat medicilor * este vorba despre un specialist în Medicină Legală * președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a vorbit despre necesitatea angajării de medici pe anumite secții în cadrul SJU și cum oferta privind apartamentele ar putea ajuta la rezolvarea problemei
 
Consilierii județeni au aprobat încă o solicitare pentru închirierea unui apartament în blocul de pe Șos. Buzăului, nr. 15A, din Brăila, destinat medicilor și personalului medical. Este vorba despre un specialist în Medicină Legală, care a obținut un punctaj de 110 în urma verificării comisiei care se ocupă de procesul de selecție al doritorilor care fac cerere pentru un asemenea apartament.
După cum reiese din referatul de aprobare al proiectului votat de CJ Brăila în ședința ordinară din luna ianuarie, imobilul din șoseaua Buzăului nr. 15A a fost inclus în subprogramul guvernamental de finanțare de locuințe construite din fondurile Agenției Naționale pentru Locuințe destinate închirierii pentru tinerii specialiști din domeniul sănătății.
Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” și întrebat câți medici au venit până acum să se angajeze la Spitalul Județean de Urgență și au primit un astfel de apartament, președintele CJ, Francisk Chiriac, a precizat că s-au închiriat 14 din cele 31 de apartamente disponibile. Acesta a adăugat că există deja planuri pentru realizarea a încă unui astfel de bloc în apropiere, care de asemenea va deservi medicii doritori să se mute în Brăila și să lucreze la SJU.
”Până acum, 14 din cele 31 de apartamente au fost date. Ne dorim să le dăm pe toate și să atragem cât mai mulți medici. Am zis că acesta este un avantaj pentru noi, că avem locuințe de serviciu, pentru a atrage cât mai mulți medici tineri în Brăila. Ca plan de viitor, noi mai avem un teren acolo și suntem dispuși, tot printr-un proiect cu ANL, să mai construim încă 16 apartamente”, a declarat Chiriac.
Potrivit acestuia, medicii care aleg să locuiască într-un asemenea bloc, plătesc o chirie modică, stabilită în baza unei formule de calcul, agreată și de ANL. Chiriac a dorit să sublinieze cu această ocazie și segmentele unde SJU Brăila ar avea mare nevoie de medici noi.
”Îi așteptăm pe toți, cu mare drag. Au mai venit medici tineri între timp. Ne-a mai venit un medic diabetolog, dar este brăilean și locuiește în locuința proprie. Dar acelora care sunt din alte localități și nu au o locuință, noi le putem oferi această posibilitate din partea Consiliului Județean, pentru că semnează un contract pe o perioadă nedeterminată cu Spitalul Județean de Urgență Brăila. Sunt secții deficitare în întreaga țară, însă nouă ne trebuie medici la UPU, unde de ani de zile avem acea nemulțumire. Deci da, cu cât sunt mai mulți medici la UPU, cu atât lucrurile se vor aranja și acolo. Mai avem nevoie de medici interniști, de cardiologi, de radiologi. O să avem nevoie și de pediatri. Noi încercăm să schimbăm generațiile de medici, fără a crea, să spun așa, vreun disconfort la nivelul pacienților”, a conchis sursa citată.

Sănătate

Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității

• diabetul și obezitatea devin două dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea publică, iar medicii atrag atenția că prevenția nu mai poate fi amânată • cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, Revista Repere Medicale aduce în prim-plan această realitate printr-o amplă campanie de informare și testare gratuită, desfășurată la Galați, Brăila și Ianca, cu implicarea medicului diabetolog Dr. Cristina Chiriță-Voineag, doctor în Științe Medicale

Publicat

în

Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității

Un test de glicemie poate dura doar câteva minute, însă informația pe care o oferă poate reprezenta începutul unui drum important către un diagnostic precoce și o viață mai sănătoasă. Pornind de la această realitate, Revista Repere Medicale organizează, cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, o amplă campanie de informare, educație pentru sănătate și testare gratuită, care va aduce prevenția mai aproape de comunitățile din Galați, Brăila și Ianca.

Un rol important în această campanie îl are dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar și doctor în Științe Medicale, care se implică frecvent în acțiuni de informare, educație pentru sănătate și prevenție, considerând că astfel de inițiative sunt esențiale pentru conștientizarea riscurilor asociate diabetului și obezității.

Prin participarea activă la întâlnirile cu publicul, medicul trage un semnal de alarmă asupra consecințelor unui stil de viață nesănătos și insistă asupra importanței depistării precoce a factorilor de risc, a controalelor medicale periodice și a adoptării unor obiceiuri sănătoase, subliniind că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția bolii, nu după instalarea acesteia.

Marcarea Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, nu înseamnă doar o serie de evenimente dedicate unei afecțiuni cronice, ci reprezintă un prilej de a readuce în atenția publică o problemă medicală cu implicații profunde asupra sănătății individuale și colective. Diabetul zaharat continuă să fie una dintre marile provocări ale medicinei contemporane, iar asocierea tot mai frecventă cu obezitatea, sedentarismul și dezechilibrele metabolice impune o abordare complexă, în care prevenția și educația medicală trebuie să ocupe un loc central.

În spatele unui diagnostic de diabet se află, de multe ori, ani întregi în care factorii de risc au fost ignorați, controalele medicale au fost amânate, iar semnalele transmise de organism nu au primit atenția necesară. Tocmai de aceea, campaniile de screening și informare au o importanță deosebită: îi ajută pe oameni să-și cunoască starea de sănătate, să înțeleagă riscurile și să solicite ajutor medical înainte ca eventualele dezechilibre să evolueze către complicații.

Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, implicare activă în promovarea prevenției

Unul dintre momentele importante ale campaniei va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Brăila Mall, unde brăilenii vor putea beneficia de testare gratuită a glicemiei și informații medicale de specialitate, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar, doctor în Științe Medicale și șef de lucrări la disciplina Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.

Prezența medicului într-o astfel de campanie depășește cadrul unei simple acțiuni de testare. Este vorba despre o întâlnire directă între specialist și comunitate, într-un spațiu accesibil, în care oamenii pot primi informații medicale corecte, pot înțelege mai bine factorii care le influențează sănătatea și pot afla ce pași trebuie să urmeze atunci când rezultatele testărilor indică posibile probleme. Experiența clinică și activitatea universitară îi permit medicului să abordeze prevenția dintr-o perspectivă complexă, care îmbină practica medicală, cercetarea și educația. În cazul diabetului zaharat, această abordare este cu atât mai importantă cu cât boala nu trebuie privită exclusiv prin prisma valorilor glicemiei, ci în contextul întregului profil metabolic al pacientului. Un aspect asupra căruia specialistul atrage atenția în mod deosebit este legătura dintre obezitate și diabetul zaharat de tip II.

Excesul ponderal, în special acumularea grăsimii la nivel abdominal, favorizează apariția rezistenței la insulină, mecanism care poate conduce, în timp, la creșterea glicemiei și la instalarea diabetului. De aceea, evaluarea unei persoane nu trebuie să se oprească la o singură valoare. Glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și trigliceridele sunt indicatori care trebuie urmăriți împreună, deoarece dezechilibrele lor pot indica un risc metabolic și cardiovascular crescut. Pentru Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, asemenea acțiuni reprezintă și o oportunitate de a transmite un mesaj esențial: prevenția nu începe în cabinetul medicului, atunci când boala este deja instalată, ci în viața de zi cu zi, prin alegeri alimentare corecte, mișcare, monitorizare medicală și informare.

Diabetul și obezitatea, două probleme care nu mai pot fi privite separat

Tema centrală a campaniei  a fost dezvoltată și în cadrul conferinței ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, organizată de Revista Repere Medicale în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați. Evenimentul și-a propus să aducă împreună profesioniști din domeniul medical pentru o dezbatere asupra relației dintre diabetul zaharat și obezitate, două afecțiuni strâns legate, care contribuie semnificativ la creșterea riscului de boli cardiovasculare și a altor complicații cronice. Obezitatea nu reprezintă doar o problemă de ordin estetic sau o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Este o afecțiune complexă, cu mecanisme metabolice și hormonale, care poate influența funcționarea întregului organism.

În special obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip II. În acest context, controlul greutății corporale devine o componentă importantă a prevenției. O alimentație echilibrată, reducerea consumului de produse ultraprocesate, limitarea zaharurilor, activitatea fizică regulată și respectarea controalelor medicale pot contribui la reducerea riscului metabolic. Mai mult, depistarea precoce a prediabetului oferă posibilitatea intervenției înainte de instalarea diabetului zaharat de tip II. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicii insistă asupra evaluărilor periodice, în special în cazul persoanelor supraponderale, sedentare sau cu antecedente familiale de diabet.

De ce este important să ne testăm glicemia?

Unul dintre mesajele centrale ale campaniei este că diabetul poate evolua mult timp fără manifestări evidente. Setea excesivă, urinările frecvente, oboseala persistentă, vederea încețoșată sau scăderea inexplicabilă în greutate pot reprezenta semnale ale unei probleme metabolice, însă absența simptomelor nu exclude existența bolii. Testarea glicemiei este un prim pas în evaluarea riscului, însă o valoare obținută în cadrul unei acțiuni de screening nu reprezintă, singură, un diagnostic de diabet.

Rezultatele care ridică suspiciuni trebuie urmate de consult medical și investigații de laborator recomandate de specialist, precum glicemia à jeun (sau pe nemâncate) și hemoglobina glicată (HbA1c). Tocmai această diferență dintre screening și diagnostic trebuie înțeleasă de populație. O testare gratuită poate atrage atenția asupra unei posibile probleme, dar confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei medicale aparțin medicului. Prin participarea specialiștilor, campania își propune să transforme simpla testare într-un demers real de educație pentru sănătate.

Testări gratuite în Galați, Brăila și Ianca

Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului se vor desfășura în mai multe locații, astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de evaluarea gratuită a glicemiei și de informații despre prevenirea diabetului zaharat. Programul campaniei este următorul:

– 12 noiembrie 2026 | Grădina Botanică din Galați | ora 09:00 – Conferința ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, dedicată profesioniștilor din domeniul medical.

– 14 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – Testarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.

– 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – Testare gratuită și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.

– 15 noiembrie 2026 |Selgros Galați | 10:00–13:00 – Continuarea acțiunii de screening, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.

– 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – Determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.

Participarea este o ocazie pentru cetățeni de a acorda câteva minute propriei sănătăți, de a-și verifica glicemia și de a afla care sunt factorii ce pot favoriza apariția diabetului.

Citește articolul complet

Sănătate

O nouă materie ar putea deveni obligatorie în școli. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete

Publicat

în

O nouă materie ar putea deveni obligatorie în toate școlile din România. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete

Educația pentru sănătate ar putea deveni materie obligatorie în școlile din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pregătește, împreună cu Ministerul Educației, introducerea unor module dedicate acestui domeniu.

Acestea ar urma să fie adaptate în funcție de vârsta elevilor și să includă teme precum alimentația, prevenția bolilor, vaccinarea, sportul și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ministrul susține că disciplina trebuie să fie obligatorie, deoarece varianta opțională riscă să nu fie aplicată în școli.

Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI – Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN. Alexandru Rogobete a explicat că prevenirea problemelor de sănătate trebuie să înceapă încă din copilărie și că școala are un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase.

Ministrul Sănătății vrea ca educația pentru sănătate să fie obligatorie

Alexandru Rogobete a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației despre introducerea acestei componente în programa școlară și că există deschidere pentru proiect.

Oficialul consideră că educația pentru sănătate nu ar trebui să rămână o disciplină opțională, deoarece experiențele anterioare arată că o astfel de abordare nu garantează desfășurarea efectivă a cursurilor.

„Educația în școli va fi o materie obligatorie. Va fi obligatorie, pentru că, dacă rămâne opțională, nu se va face. Am avut experiența asta în trecut și cred că trebuie să depășim această barieră”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Acesta a explicat că demersul trebuie să aibă o abordare mai amplă, care să nu se limiteze la informațiile medicale.

„Cred că în această situație, pentru această componentă, este nevoie de o abordare 360 de grade, pentru că aici nu discutăm doar despre medicină, discutăm și despre educație pentru sănătate. Și aș începe cu acest aspect”, a afirmat Alexandru Rogobete.

Ce vor învăța elevii la noua materie

Potrivit ministrului, modulele de educație pentru sănătate ar urma să fie organizate în funcție de grupele de vârstă, astfel încât informațiile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor.

Printre subiectele care ar putea fi abordate se numără alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, activitatea fizică și adoptarea unui stil de viață sănătos.

„Mă bucur că avem un ministru al Educației deschis la această propunere. Am avut discuții prealabile deja cu dumnealui și pregătim pentru anul viitor un modul de educație pentru sănătate în școli, structurat pe grupe de vârstă, care să includă, pe lângă zonele specifice, și această componentă, de exemplu, alimentația”, a declarat ministrul.

Alexandru Rogobete a insistat și asupra importanței explicării unor noțiuni medicale de bază încă din primii ani de școală.

„Cred că este important să le explicăm copiilor, în funcție de vârstă, cât de importante sunt screeningul și prevenția, vaccinarea, care este tot o componentă a prevenției, sportul și stilul de viață”, a mai spus acesta.

Obezitatea, una dintre problemele majore de sănătate publică

Ministrul Sănătății a făcut anunțul în contextul discuțiilor despre obezitate, o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane.

Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, aproximativ șapte din zece persoane din România sunt supraponderale, iar aproape patru din zece adulți suferă de obezitate. Boala este asociată cu peste 200 de complicații și generează costuri importante pentru sistemul medical.

În acest context, autoritățile consideră că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția problemelor de sănătate, iar educația copiilor privind alimentația și mișcarea poate contribui la formarea unor comportamente sănătoase.

Deocamdată, introducerea disciplinei obligatorii nu este o măsură adoptată. Ministerele urmează să stabilească forma concretă a modulelor și modalitatea în care acestea vor fi incluse în programa școlară.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧