Social
Cine nu își caută de muncă, nu mai beneficiază de ajutorul social
* beneficiarii de venit minim garantat care se angajează pentru o perioadă de cel puțin 2 ani vor beneficia încă 6 luni de venitul minim garantat * beneficiarii sunt obligați să se prezinte la AJOFM Brăila pentru a-și găsi un loc de muncă, în caz contrar nu vor mai primi ajutorul social
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila anunță persoanele beneficiare de ajutor social că pot beneficia în continuare de venitul minim garantat dacă se angajează pe o perioadă de cel puțin 2 ani. Concret, aceștia vor primi timp de șase luni sprijinul financiar acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în cuantumul stabilit anterior angajării și plătit de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Această măsură a fost adoptată luna trecută prin OUG nr. 101/2021, oferind astfel sprijin persoanelor care vor să iasă din starea de vulnerabilitate, prin angajare.
”Prin actul normativ se instituie obligativitatea prezentării persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, în vederea identificării unui loc de muncă conform pregătirii profesionale. Neprezentarea la agenția pentru ocuparea forței de muncă se va asimila refuzului unui loc de muncă și va conduce la încetarea ajutorului social și posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni. Astfel, serviciile de ocupare vor menține mai strâns legătura cu beneficiarii de ajutor social în vederea găsirii și aplicării măsurilor de stimulare a ocupării persoanelor aparținând acestei categorii cu acces mai dificil pe piața muncii, precum și cu unitățile administrativ-teritoriale (UAT) în a căror bază de date sunt aceste persoane”, transmite AJOFM Brăila printr-un comunicat de presă.
Instituția reamintește faptul că, potrivit Legii nr. 416/2001, persoanele apte de muncă ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activități, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidența agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, pentru încadrare în muncă, și nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de aceste agenții. Prin persoană aptă de muncă se înțelege persoana care îndeplinește următoarele condiții: are vârsta cuprinsă între 16 ani și vârsta standard de pensionare; nu urmează o formă de învățământ cursuri de zi prevăzută de lege; are starea de sănătate și capacitatea fizică și psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci.
Potrivit cel mai recent raport disponibil pe site-ul instituției Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Brăila, în mai 2021, în județul nostru existau 3.062 beneficiari de venit minim garantat. În municipiul Brăila figurau 131 beneficiari.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















