Social
Cimitir pentru victimele de la colonia de muncă Salcia – IMB
* marți, 14 septembrie, la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a oficiat Parastasul pentru cei care au fost închiși, torturați și uciși la Salcia, în Insula Mare a Brăilei, pe vremea dictaturii comuniste * totodată, ierarhul a sfințit primele două cruci de piatră amplasate pe locul unde a fost cândva groapa comună de la Salcia * tot marți, ierarhul a oferit 50 de ghiozdane cu rechizite școlare pentru copilașii săraci din Agaua, Titcov și Frecăței
Vizită misionară și arhierești binecuvântări la Salcia, în Insula Mare a Brăilei, în marea sărbătoare creștină a Înălțării Sfintei Cruci.
„În după-amiaza zilei de 14 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a mers în Insula Mare a Brăilei pentru a binecuvânta primele două cruci amplasate pe groapa comună în care au fost înmormântați, fără cruce și fără preot, toți cei care au trăit calvarul regimului inuman de la Salcia. Cimitirul, care va avea 24 de cruci din piatră, se află lângă Troița memorial „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia”, inaugurată de ierarhul locului în luna iunie a acestui an, atunci când s-a luat hotărârea înființării unui cimitir pentru toți cei care au fost închiși și torturați, începând cu anul 1952, în lagărul (colonia de muncă) Salcia din Insula Mare a Brăilei și care au trecut la cele veșnice în condiții vitrege”, precizează purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur.
Potrivit sursei citate, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian în Insula Mare a Brăilei a reprezentat, și de această dată, un prinos de recunoștință pentru înaintașii care au suferit aici, la Salcia, în perioada comunistă. Totodată, prezența ierarhului Dunării de Jos a adus bucurie în sufletele a zeci de copii săraci, cărora Înaltpreasfinția Sa le-a oferit ghiozdane complet echipate cu rechizite, atât de necesare în noul an școlar.
În această deplasare pastoral-misionară, chiriarhul Dunării de Jos a fost însoțit de slujitori din administrația eparhială și de preotul paroh din localitatea Frecăței. ÎPS Arhiepiscop a săvârșit slujba Parastasului la Troița memorial și i-a pomenit pe cei trecuți la cele veșnice în perioada dictaturii comuniste, în prezența credincioșilor și a autorităților locale.
În contextul derulării, la început de an școlar, a programului eparhial de sprijinire a copiilor cu posibilități materiale reduse din fiecare parohie, intitulat „Hristos în școală” – prin care sunt ajutați, în total, 4.000 de copii nevoiași din județele Brăila și Galați – donația făcută în ziua Înălțării Sfintei Cruci, în Insula Mare a Brăilei, a fost una de suflet. Nu mai puțin de 50 de copii din localitățile Agaua, Titcov și Frecăței au primit din partea ierarhului tot atâtea ghiozdane pline cu rechizite școlare, spre bucuria celor mici.
„De ziua Înălțării Sfintei Cruci, mărturisitorii și bunii români din Insula Mare a Brăilei, îndeosebi în perimetrul Salcia, au primit, astăzi, primele cruci de piatră, care vor marca de acum înainte locul gropilor comune, după 70 de ani. Un cimitir memorial. Prin grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos și prin colaborarea cu Primăria Frecăței, sperăm, cât mai curând, să le așezăm la căpătâi cruci de piatră care să le amintească generațiilor care vor veni despre cei ce s-au ascuns în lumina Celui nepătruns cu sutele. Și generațiile de acum, punând aceste pietre de hotar pentru libertatea poporului nostru, vor fi ajutate să nu uite niciodată de jertfa lor, pentru binele generațiilor viitoare. Și, în același timp, să nu mai uităm niciodată de a-i pomeni, pentru a nu mai greși niciodată în legătură cu viața aproapelui nostru. Viața este darul Lui Dumnezeu! Să Îl lăsăm pe Dumnezeu, care ne-a dat viața, să ne-o ia când dorește El. Noi să rămânem în continuare frați. Un eveniment, așadar, mare, astăzi, în Insulă! Arhiepiscopul, însoțit de consilieri parohiali, a predat lecția demnității mărturisitorilor de acum 70 de ani, copiilor de la școală și părinților lor. În încheiere, prin grija Parohiei Sfinții Trei Ierarhi din Galați și îndeosebi a Părintelui Ionel Rotaru, copiii au primit ghiozdane echipate pentru școală. Sperăm că lecția despre cinstirea martirilor de la Salcia să le fie în viață un far luminos și frumos. Aceasta am făcut noi astăzi!”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















