Social Media

Administrație

Chiscaniul acceptă să se asocieze cu Brăila și cu Consiliul Județean, pentru dezvoltarea Stațiunii Lacul Sărat

Timp de citire: 5 minute

* noii consilieri locali au votat pentru înființarea asociaței, iar lucrurile au șansa să intre pe un făgaș normal * pentru vara anului viitor sunt promise primele investiții
 
În sfârșit, se prefigurează vremuri mai bune pentru Stațiunea Lacu Sărat! Asocierea celor trei entități care ar putea administra mai eficient stațiunea – municipiul Brăila, comuna Chiscani și Consiliul Județean Brăila – a intrat pe ultima sută de metri, după ce, în luna noiembrie, înființarea asociației a fost aprobată prin vot și de Consiliul Local Chiscani. După cum se știe, Consiliul Local Municipal Brăila și Consiliul Județean  aprobaseră în urmă cu câțiva ani acest lucru, însă Chiscaniul s-a opus. După alegerile din toamna acestui an, se pare că noii aleși ai Chiscaniului au venit cu o altă viziune. Cert este că, la ora actuală, după cum ne-a informat primarul Brăilei, Marian Dragomir, urmează ca și în ședințele CLM și CJ de la începutul acestei săptămâni să se mai voteze câteva mici modificări în statutul asociației, pentru ca procedura birocratică pentru înființarea propriu-zisă a acesteia să poată începe efectiv.  ”Trebuie modificate trei articole din hotărârea inițială, pe care noi am votat-o în urmă cu 4 ani, și anume că dacă se retrage unul dintre cei membri ai asociației, asociația se desființează, că deciziile în asociație se iau în unanimitate și că în titulatura asociației se va utiliza denumirea Lacul Sărat, în loc de Lacu Sărat. După aprobarea acestor modificări, vom începe efectiv demersurile pentru înființarea asociației, pentru numirea unui președinte, a unui director și a doi angajați”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir.
Procedurile birocratice pentru înființarea asociației vor dura câteva săptămâni, poate chiar câteva luni, însă cei responsabili pentru mersul lucrurilor par hotărâți să nu mai piardă timpul și să se apuce efectiv de treabă cât mai repede posibil. ”În perioada dintre Crăciun și Revelion o să vizităm stațiunea, eu, președintele Consiliului Județean și primarul Chiscaniului, pentru a stabili o listă de priorități. În primă fază, ne vom axa, probabil, pe alei, pe străzi, pe spațiile verzi din stațiune. Va trebui să avem o discuție cu Agenția pentru Resurse Minerale, să vedem exact ce porțiuni de plajă sunt în administrarea noastră și ce porțiuni sunt în administrarea entităților private din stațiune. Trebuie studiate ghidurile pentru accesarea de fonduri europene, așa încât în vara acestui an să putem demara efectiv investițiile pe care ni le propunem”, ne-a mai spus primarul Marian Dragomir. Acesta se declară optimist în ceea ce privește colaborarea cu societățile comerciale care își desfășoară activitatea în stațiune, în condițiile în care, recent, a fost înființată și o Asociație a Investitorilor Privați care are ca scop dezvoltarea stațiunii Lacul Sărat.
După cum se știe, municipiul Brăila și comuna Chiscani au revendicat dreptul de administrare a stațiunii, iar litigiul a făcut obiectul unui proces juridic care a durat mai mult de 10 ani. Chestiunea a fost tranșată în urmă cu patru ani, când instanța i-a dat dreptate comunei Chiscani. Primăria Brăila și Consiliul Județean au propus atunci înființarea unei asociații, pentru administrarea mai eficientă a stațiunii, însă Chiscaniul a refuzat. Mai exact, Consiliul Local Chiscani, din legislatura 2016 – 2020, a refuzat să voteze pentru o astfel de asociere. Din câte se pare, consilierii care și-au preluat mandatul după alegerile din luna septembrie a acestui an au venit cu altă abordare, astfel că lucrurile se îndreaptă spre un nou făgaș. Mărul discordiei l-a constituit dintotdeauna dreptul de colectare a taxelor și impozitelor din stațiune, pe care și-l revendică atât Chiscaniul cât și Brăila. Chestiunea încă nu este tranșată definitiv, fiind în continuare un proces pe rol pe această temă. ”Problema colectării taxelor va fi stabilită în instanță. Asta nu va afecta cu nimic înființarea asociației, al cărei scop este dezvoltarea stațiunii”, ne-a declarat edilul-șef al Brăilei.
Din 2016 și până în prezent, Primăria Chiscani a încercat să facă de una singură câteva schimbări în stațiune, însă în afară de o ecologizare a spațiilor verzi și înlocuirea stâlpilor de iluminat din stațiune, alte investiții majore nu prea a reușit în cei patru ani. O mare reușită a Primăriei Chiscani este totuși faptul că, în urma demersurilor întreprinse la Guvern, Lacul Sărat a fost declarată, în primăvara acestui an, stațiune de interes național, fapt ce poate ajuta la accesarea de fonduri pentru modernizare.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧