Adaugă ca sursă preferată în Google

• zidită de sultanul Soliman Magnificul, vechea Cetate a Brăilei avea cinci rânduri de fortificaţii şi peste 200 de guri de foc, atunci când a fost asediată pentru ultima dată, la 1828 • trei ani s-au străduit învingătorii să facă una cu pământul Cetatea Ibrailei, folosindu-se de 3.000 de salahori, spun documentele aflate în arhive • la rândul lor, turcii s-au răzbunat un secol mai târziu, demolând Monumentul din pădurea cu acelaşi nume
 
Zidită în timpul vremelnicei stăpâniri otomane, Cetatea Ibrailei – cea mai puternică fortificaţie ridicată de turci în Valahia – a fost făcută una cu pământul în urmă cu aproape două secole. A rămas doar hruba de pe Strada Cetăţii, vechea pulberărie, devenită ulterior temniţă şi, mai apoi, depozit pentru budanele de la Vinalcool. Legendele despre Cetatea Brăilei şi despre hrubele turceşti, auzite de la bunici şi istorisite “la gura sobei”, îi vor fascina deopotrivă pe fiii şi pe nepoţii noştri.
 
O cetate cum nu s-a mai văzut
 
Ctitorită de sultanul Soliman Magnificul, începând cu anii 1540-1541, când Brăila şi satele dimprejur au intrat sub stăpânire otomană, Cetatea Brăilei avea, potrivit izvoarelor de epocă, cinci rânduri de fortificaţii, care să-i permită să reziste la asedii. Nu-i de mirare că aici se adunau bogăţiile principatelor, înainte să plece la Stambul.
Cetatea era aşezată în nord-estul urbei, nucleul ei fiind amplasat în zona în care se află acum străzile Citadelei, Cazărmii, Militară şi B-dul Sulinei. În centru, avea o incintă pătrată, construită din piatră, cu patru bastioane semicirculare armate cu tunuri. Era ultimul punct de rezistenţă al garnizoanei şi păstra în interior pulberăria, depozitul de provizii, cazarma ienicerilor, moscheia şi trei fântâni care să le asigure apă apărătorilor.
Al doilea rând de fortificaţii era construit din bolovani de piatră aduşi din Dobrogea, în jurul căruia şerpuia un şanţ zidit cu lespezi. Întăritura dispunea de o singură poartă şi de o punte mobilă peste şanţ. A treia întăritură, de formă pentagonală, avea cinci bastioane cu câte zece tunuri fiecare, şanţ şi două porţi, iar cea de-a patra era constituită dintr-un parapet de pământ şi lemn, prelungit într-o latură până la Dunăre. Fortificaţia înconjura primele trei rânduri de ziduri.
Aflat în sudul cetăţii, oraşul propriu-zis era apărat de un val de pământ amplasat pe traseul actualului Buleverd Cuza şi de un şanţ adânc (pe care se află acum Strada Unirii). Uriaşa fortificaţie, a cincea, dispunea de şapte bastioane pe care turcii amplasaseră, numeroase tunuri. Străzile Bastionului şi Bateriei indică locul unor asemenea bastioane. Numeroasele tuneluri (hrube) căptuşite cu cărămidă porneau din citadela inexpugnabilă şi permiteau accesul la fortificaţiile exterioare, la Dunăre, dar şi în spatele armatelor invadatoare, care asediau Brăila. În timpul asediului de la 1828, cetatea avea peste 200 de guri de foc. 
Pe timp de pace, garnizoana Cetăţii Brăilei avea 1.500 de ieniceri şi 1.000 de spahii, însă în caz de asediu se ajungea la peste 8.000 de oşteni, la care se adăugau locuitorii urbei, turci, capabili să poarte arme şi să lupte cu “ghiaurii”. În secolul XVIII, spun cronicile, Brăila adăpostea peste 2.500 de case de orăşeni, reşedinţa nazârului (guvernatorul otoman), moschei, depozite de cereale şi mărfuri pentru export, precum şi biserica Mitropoliei Proilaviei. E bine de ştiut că turcii nu le-au interzis brăilenilor să se închine Lui Dumnezeu după legea străbună sau să facă negoţ cu ceilalţi creştini. Potrivit arhiviştilor brăileni, cetatea a fost capturată de şase ori în cele trei secole de existenţă, de regulă prin capitularea garnizoanei: la 1595, de către banul Mihalcea, brăilean de origine, precum şi în anii 1711, 1770, 1791, 1809 şi 1828. După ultimul asediu al Cetăţii Brăilei, în vara anului 1828, trupele ruseşti care au cucerit-o au decis s-o facă una cu pământul, pentru a nu intra din nou sub stăpânire otomană şi pentru a nu mai servi ca punct de rezistenţă.
“Din documentele de arhivă ale Brăilei reiese că au fost aduşi 3.000 de salahori (!) cu «lopeţi de săpat, cazmale de her şi topoară» care, până la 1831, au demolat fortificaţiile până la nivelul solului. A rămas neatinsă pulberăria cetăţii (de pe Strada Cetăţii nr. 43) – o încăpere subterană lungă de 54 de metri utilizată în sec. XIX ca temniţă, iar în veacul al XX-lea ca depozit de vinuri. Hrubele au fost, în mare parte, astupate cu dărâmăturile cetăţii, dar s-a păstrat «poterna», gura de tunel din partea estică a Grădinii Publice”, preciza, deunăzi, arhivistul Gheorghe Iavorschi.
Hrube au mai rămas şi în alte zone ale oraşului, între B-dul Cuza şi Dunăre.
În amintirea victoriei purtate la Brăila, oştile ruseşti au ridicat un Monument în pâlcul de pădure care-i poartă astăzi numele. În vârf, trona crucea înfiptă în semiluna turcească, iar Monumentul era străjuit de tunuri capturate de la otomani. Peste aproape un secol, la 1917, pe vremea ocupaţiei germano-bulgaro-turce, Monumentul a fost ras de pe faţa pământului. Se spune că aşa s-au răzbunat turcii pentru înfrângerea suferită la 1828 şi pentru dărâmarea Cetăţii Ibrailei.