Social Media

Social

Celia, Karym şi Cosy vin să cânte pentru Cristi

Timp de citire: 8 minute

• cei trei artişti vor fi prezenţi pe 15 decembrie, la Maddison Pub, la spectacolul caritabil “Împreună pentru Cristi” • alături de ei, pe scenă vor urca elevi talentaţi din Brăila şi dansatorii de la Lil Motion Dance School, finaliştii de la “Românii au talent” şi “Next Star” • preţul unui bilet este de 25 lei, iar banii vor fi redirecţionaţi pentru cauza lui Cristi
• va fi o sărbătoare a speranţei, o seară în care vom fi Secret Santa pentru Cristi • biletele pot fi achiziţionate de la organizatori sau de la redacţia “Obiectiv”
 
Celia, Karym şi Cosy, trei artişti care au cunoscut succesul pe plan naţional şi internaţional, sar în ajutorul lui Cristi. Cei trei vor fi prezenţi pe 15 decembrie, la Maddison Pub, şi vor susţine un concert caritabil în cadrul evenimentului “Împreună pentru Cristi”, organizat de un grup de elevi de la Liceul “Perpessicius”. Alături de ei, vor urca pe scenă elevi talentaţi din Brăila şi trupa de dans Lil Motion, finaliştii de la “Românii au talent” şi “Next Star”. Organizatorii spectacolului au pregătit şi o serie de surprize pentru cei care vor veni la concert: o tombolă cu premii. De asemenea, în cadrul evenimentului va avea loc şi o licitaţie de tablouri, caricaturi şi fotografii.
Va fi o sărbătoare a speranţei, o seară în care vom fi Secret Santa pentru Cristi şi îi vom arăta că împreună, uniţi, îl putem ajuta să treacă peste toate greutăţile.
Preţul unui bilet este de 25 lei, iar banii strânşi din vânzarea acestor vor fi redirecţionaţi pentru cauza lui Cristi. Biletele se pot achiziţiona lăsând un mesaj pe pagina de Facebook a evenimentului “Împreună pentru Cristi!”, iar un organizator vă va oferi toate detaliile, sau direct de la sediul redacţiei noastre, Str. Mihai Eminescu nr. 56.
 
Cosy, primul artist care a spus “DA!” invitaţiei noastre
Cosy, pe numele său real Cosmin Cosmescu, este primul artist brăilean care a răspuns invitaţiei de a cânta la spectacolul caritabil “Împreună pentru Cristi”, iar pe 15 decembrie va fi alături de noi la Maddison Pub.
Cosy şi-a început cariera muzicală în 2005, prima piesa fiind “Doar eu şi cu tine”. De-a lungul timpului, artistul a colaborat cu nume sonore din lumea hih-hopului precum Shoby (Codul Penal), Cabron, Sisu, Yoni aka Jon băiat bun, Vladone sau Bulgaru. Anul acesta a fost unul plin de colaborări pentru Cosy, lansând piese cu Mellina (“Trist, dar adevarat”), Killa Fonic (“Ai mei”), Alessia (“Hollywood”), Nosfe (“Suferi de tine”), Elena (“Parte din tine”). Cea mai recentă melodie lansată este “Plec eu”, alături de Mircea Eremia.
 
Celia şi Karym vor fi prezenţi pe 15 decembrie, la Maddison Pub
Karym a fost al doilea artist care s-a alăturat concertului caritabil pentru Cristi. “Sunt alături de Cristi în primul rând, iar în al doilea rând alături de părinţii lui care trec prin momente dramatice. Sunt şi eu părinte şi nici nu vreau să îmi imaginez durerea prin care trec atât ei, cât şi familia lor. Îi doresc lui Cristi şi familiei sale multă putere pentru a trece peste acest moment greu din viaţă”, a declarat artistul.
Pe numele său Mircea Cioclei, Karym s-a născut în Brăila şi este unul dintre cântăreţii români care se află în plină ascensiune. S-a apucat de muzică la 7 ani şi s-a făcut remarcat în 2014 cu single-ul “Dangerous”, lansat împreună cu proiectul muzical de succes Balkan Avenue din Grecia. Au urmat apoi piesele “Feel my love”, “So beautiful” şi “You”, care au ajuns în topurile din Franta, Grecia, Germania, Polonia şi Slovacia. În 2015, piesa “Feel my love” a reuşit să urce până pe locul 11 în clasamentul iTunes din Cehia şi pe locul 14 în Top 100 iTunes din Slovacia. În 2016 a lansat prima piesă în limba română “Nu vrei”, în colaborare cu Adrian Ţuţu. O altă colaborare de succes este cea cu Mellina pentru piesa “Anonim”, videoclipul adunând aproape 2 milioane de vizualizări pe Youtube.
Toamna aceasta, Karym a colaborat cu Celia pentru piesa “La două capete”, melodie ce are un superb videoclip. Artistul brăilean i-a povestit Celiei despre cazul lui Cristi, iar aceasta s-a alăturat imediat spectacolului şi va cânta pe 15 decembrie, la Brăila.
“Dragii mei, vineri, 15 decembrie, voi fi în Brăila în Maddison Pub. Îi aştept pe toţi prietenii mei din Brăila şi nu numai, să fie alături de Cristi, un băiat minunat care are mare nevoie de ajutorul nostru. Fondurile obţinute din vânzarea biletelor vor fi direcţionate către el. Vă pup şi abia aştept să ne întâlnim”, a scris Celia pe pagina ei de Facebook.
Celia este una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din România, piesele sale având succes atât în România, cât şi în străinătate. Cariera solo şi-a început-o în 2007, albumul de debut fiind compus de Costi Ioniţă. Cele mai de success piese de pe album au fost „Pot zbura”, „Trag aer în piept”, “Şoapte” şi „O mie de cuvinte”. În vara anului 2009 a lansat single-ul, „Povestea mea”. Piesa are şi o variantă în limba engleză – „My Story”, care s-a situat pe locul 73 in Top 89 Hit Selection în anul 2011, fiind una dintre cele mai difuzate piese din Statele Unite ale Americii.
În 2011 a lansat o serie de noi piese, toate compuse de Costi Ioniţă: “D-D-Down”, “Ladida”, “Dame” – în colaborare cu faimosul artist Shaggy şi “Is is love” cu Kaye Style, melodii ce s-au bucurat de un succes internaţional şi care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe Youtube.
 
Elevii brăileni, din nou alături de Cristi
Elevii talentaţi de la şcolile şi liceele din Brăila sunt şi de această dată alături de noi, iar pentru 15 decembrie v-au pregătit o serie de momente artistice. Vor urca pe scenă Laura Tudose şi Edi Alexandru (“Iorga”), Ioana Anca Iordache (“Bălcescu”), Cristian Vîrgolici şi Andi Gheorghiţă (“Murgoci”), Mădălin Badiu, Alexandru Toma, Elena Pitulice şi Vlad Gabriel Andrei (Liceul de Arte), Florin Rusu (“Ghica”), Ioana Diana Stancu (“Ed. Nicolau”), Andrada Robea (“Ana Aslan”), Maria Lavina Mihăilă (“Perpessicius”) şi Cristina Dragomir (“D. Cantemir”). Tinerii promit o seară specială, o seară în care îi vom arăta lui Cristi că împreună, uniţi, îl putem ajuta să treacă peste toate obstacolele.
 
Spectacol de zile mari cu Lil Motion
Lil Motion Dance School, finaliştii de la “Românii au talent” şi “Next Star”,  vine cu un spectacol de top. Dansatorii pregătiţi de coregrafa Liliana Stan sunt recunoscuţi pentru performanţele şi participările la competiţiile internaţionale de dans. Recent, aceştia au câştigat şapte premii la Bucharest Dance Festival 2017, cea mai mare competiţie internatională de dans a toamnei din România, la care au participat peste 2.000 de dansatori. În urma acestor rezultate, Lil Motion Dance School şi-a asigurat participarea la campionatul Mondial care va avea loc în 2018 la Montreal, în Canada. În 2016, dansatorii brăileni au participat la Campionatul mondial de Hip Hop din Las Vegas.
 
Continuă donaţiile pentru Cristi!
Donaţiile pentru Cristian Filip continuă să sosească la redacţia noastră. Suma de 200 euro a fost donată ieri de două surori din Brăila stabilite în Bucureşti, acestea dăruind bani la fiecare campanie pentru Cristi derulată de cotidianul nostru. Tot ieri, s-a mai primit o donaţie de 420 de lei, din partea unui grup care a dorit să rămână anonim. Donatorii i-au transmis multă sănătate adolescentului.
Mulţumim tuturor pentru gestul generos şi sperăm ca exemplul lor să fie urmat de cât mai mulţi oameni. Cu fiecare leu donat suntem mai aproape de obiectivul nostru: cei 10.500 de euro de care Cristi are nevoie pentru tratamentul imunocelular.
Haideţi să îl ajută! Vă invităm să dăruiţi orice sumă, cât de mică! Donaţii se pot face în conturile deschise pe numele Filip Nicolae, tatăl lui Cristian:
CONT LEI RO18CECEC001946229018440, deschis la CEC Bank
CONT EURO RO49RZBR0000060018226296 şi
CONT LEI RO74RZBR0000060015758942, deschise la Raiffaisen Bank.
Aşteptăm donaţiile voastre şi la redacţia cotidianului “Obiectiv – Vocea Brăilei” din strada Mihai Eminescu nr. 56, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00. Orice sumă contează!

Social

Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie

Publicat

în

Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie

Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care câștigă cel mult 4.000 de lei net pe lună, ar putea primi de la stat bani pentru chirie. Un proiect de lege depus în Parlament propune acordarea unui sprijin lunar de până la 600 de lei, în funcție de orașul în care se află locuința închiriată.

Pentru tinerii care locuiesc în Brăila, ajutorul propus ar putea ajunge la 400 de lei pe lună, dacă inițiativa legislativă va fi adoptată și va intra în vigoare.

Proiectul îi vizează pe tinerii angajați cu vârste între 18 și 29 de ani, care au un venit salarial net lunar de cel mult 4.000 de lei.

Până la 600 de lei pentru chirie

Valoarea sprijinului ar urma să fie stabilită în funcție de localitatea în care se află locuința închiriată.

Astfel, proiectul prevede:

  • 600 de lei pe lună pentru chiriașii din București și Cluj-Napoca;
  • 500 de lei pe lună pentru cei din Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea;
  • 400 de lei pe lună pentru locuințele din celelalte localități, categorie în care intră și municipiul Brăila.

Pentru a beneficia de acest sprijin, tinerii ar trebui să aibă un contract de închiriere încheiat pentru cel puțin șase luni și înregistrat conform prevederilor legale. De asemenea, beneficiarul ar trebui să aibă domiciliul sau reședința în locuința închiriată.

Ce alte condiții ar trebui îndeplinite

Potrivit proiectului, beneficiarii nu ar trebui să dețină o locuință în proprietate și nu ar putea locui într-o locuință socială, de serviciu sau destinată tinerilor.

De asemenea, locuința nu ar putea fi închiriată de la soț, soție sau de la rude, inclusiv rude prin alianță, până la gradul al IV-lea.

Inițiativa prevede și o reducere de 50% pentru transportul public local, metropolitan și integrat, precum și pentru abonamentele feroviare nominale de navetă. În anumite condiții, de aceste facilități ar putea beneficia și tinerii care lucrează part-time și urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate.

Măsurile ar putea fi acordate pentru o perioadă cumulată de cel mult 36 de luni.

Deocamdată, însă, este vorba doar despre un proiect de lege depus în Parlament. Tinerii nu pot solicita în prezent aceste ajutoare, deoarece inițiativa trebuie să parcurgă procedura parlamentară și să fie adoptată înainte de a putea intra în vigoare.

Citește articolul complet

Social

Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare

Publicat

în

Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare

Un proiect de lege depus în Parlament de patru parlamentari PNL propune majorarea stimulentului de inserție acordat părinților care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului. Dacă inițiativa va fi adoptată, aceștia ar putea primi un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului pe care ar fi încasat-o dacă rămâneau în concediu.

În prezent, părinții care revin la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească șase luni beneficiază de un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Cei care se întorc ulterior primesc 650 de lei, în condițiile în care indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei.

Inițiatorii proiectului consideră că diferența dintre cele două sume îi determină pe mulți părinți să amâne revenirea în activitate, chiar dacă și-ar dori să se întoarcă mai devreme la muncă.

Ce prevede proiectul de lege

Propunerea legislativă urmărește modificarea articolului 7 din OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Astfel, părinții care obțin venituri impozabile în perioada în care ar fi avut dreptul la concediul de creștere a copilului ar urma să primească un stimulent de inserție egal cu indemnizația lunară.

Proiectul mai prevede menținerea stimulentului de 650 de lei după împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități. Plata ar continua până când copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani în cazul celor cu dizabilități.

Inițiativa a fost depusă de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan, Robert Sighiartău și Ionel Bogdan.

Când ar putea intra în vigoare noile prevederi

Inițiatorii susțin că măsura ar putea încuraja revenirea părinților pe piața muncii și ar reduce perioada în care aceștia întrerup activitatea profesională pentru a-și crește copiii.

Potrivit comunicatului PNL, România se confruntă cu o scădere accentuată a natalității. În 2025 s-au născut 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent.

Proiectul prevede că noile reguli ar urma să se aplice începând cu anul următor publicării legii în Monitorul Oficial. Până atunci, părinții beneficiază de stimulentele stabilite de legislația actuală.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧