Local
Cazul animalelor otrăvite din Obor: Poliţiştii care au aruncat «pisica moartă» în curtea Poliţiei Locale, cercetaţi de şefi
• în urma mediatizării cazului animalelor otrăvite, IPJ Brăila s-a sesizat din oficiu şi a deschis dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenţie, fără drept • poliţiştii chemaţi, joi, în locul în care a fost împrăştiată otrava sunt acum cercetaţi, deoarece ar fi trebuit să întocmească dosar penal şi să facă verificări, nu să îndrume oamenii să apeleze la Poliţia Locală
Răsturnare de situaţie în cazul animalelor otrăvite cu Furadan, după cum susţin unii locatari, din cartierul Obor. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila s-au sesizat din oficiu, în urma apariţiei articolului în ziarul “Obiectiv-Vocea Brăilei”, şi au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept. Acum, aceştia efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat cu animalele moarte şi dacă a fost folosită, într-adevăr, otrava interzisă.
Mai mult, aşa cum v-am informat în ediţia de vineri a cotidianului, până miercuri nu se înregistrase nicio sesizare pe acest subiect la Poliţie. În cursul zilei de joi, o persoană a sunat la 112 pentru a anunţa cazul, deoarece s-ar fi împrăştiat, din nou, Furadan pe trotuar, aşa cum se aude pe o filmare care a ajuns la redacţie. Un echipaj de poliţie a venit la locul indicat şi, după ce au pus câteva întrebări, i-au spus femeii care i-a solicitat că nu e de competenţa lor cazul şi au îndrumat-o să apeleze la Poliţia Locală, potrivit filmării.
Imaginile postate pe site-ul cotidianului nostru au fost urmărite şi de şefii celor doi poliţişti veniţi la faţa locului. Aceştia dezaprobă modul în care şi-au făcut datoria subalternii. De la Biroul de Relaţii Publice ni s-a comunicat că au fost dispuse verificări. “Comanda IPJ Brăila a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de intervenţie al poliţiştilor, de către compartimentul Control Intern”, ne-a declarat subinsp. de poliţie Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al autorităţii publice.
Se pare că echipajul de poliţie venit la faţa locului ar fi trebuit să întocmească dosar penal şi să facă cercetări pentru a vedea dacă se confirmă sau infirmă cele sesizate, nu să arunce “pisica moartă” în curtea Poliţiei Locale, pe motiv că nu e de competenţa Poliţiei Naţionale acest caz al animalelor otrăvite.
Reamintim că unii locatari din cartierul Obor ne-au sesizat că persoane necunoscute au otrăvit pisici şi câini, folosind un cap de peşte umplut cu otravă ce pare a fi “Furadan”, o substanţă extrem de periculoasă care provoacă moartea indiferent de cantitatea administrată. Cei bănuiţi de către iubitorii de animale ar fi unii proprietari de maşini care s-ar fi arătat în repetate rânduri deranjaţi de faptul că pisicile şi câinii ar lăsa urme pe autoturisme. Totul ar fi început vineri, pe 15 februarie, iar în weekendul ce a urmat mai multe pisici au fost găsite moarte, însă până joi, 21 februarie, nimeni nu a sesizat organele competente.
Filmarea cu intervenţia poliţiştilor din cursul zilei de 21 februarie ne-a fost pusă la dispoziţie de Roxana Mimi, o ferventă luptătoare pentru protecţia animalelor.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















