Social Media

Administrație

Caz strigător la cer. Expropriere după 9 ani

Timp de citire: 10 minute

• un caz revoltător se află în atenţia Tribunalului Brăila • magistraţii trebuie să descâlcească iţele unei afaceri încurcate • legile încălecate unele peste altele constituie principala cauză care poate conduce la încălcări flagrante ale unor drepturi constituţionale • Florinel Cărbunaru, un brăilean de bună credinţă, s-a trezit victima unor maşinaţiuni suspecte care l-au târât la judecată • alături de Cărbunaru, este implicată în procese şi Primăria Brăilei, după 19 ani de la apariţia Legii 10/2001 • la mijloc este un teren din port, pentru care moştenitorii n-au depus nici măcar un act de proprietate
 
Se întâmplă în Brăila! După 30 de ani de la căderea comunismului şi după 9 ani de când a devenit proprietar de drept asupra unei clădiri, Florinel Cărbunaru, un brăilean de bună credinţă, care trăieşte dintr-o mică afacere bazată pe meseria lui de bază – tâmplăria – şi care a muncit şi prin străinătate, se trezeşte cu sabia exproprierii deasupra capului. Cum s-a ajuns aici? Ei bine, mai mulţi factori au concurat la conturarea acestei situaţii revoltătoare, care dacă nu va fi îndreptată de Tribunalul Brăila este un caz ce se pretează pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mai exact, ăsta este rezultatul când legile se încalecă unele peste altele! Facem precizarea, încă de la bun început, că acest articol este rodul unor discuţii cu judecători pensionari, cu avocaţi specializaţi în drept administrativ şi civil, dar şi cu persoane care în trecut au ocupat funcţii importante în administraţia publică locală, după ce le-am prezentat documentele. Care sunt legile “încălecate” unele peste altele: 1. legile reparatorii (restituirea imobilelor confiscate în mod abuziv de regimul comunist) a căror aplicare trebuia să se termine demult 2. legile insolvenţei care obligă lichidatorii să vândă activele agenţilor economici aflaţi în faliment cât mai repede pentru a îndestula creditorii (de multe ori chiar Statul) 3. legile care obligă Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) să-şi ia bani din exploatare (concesionare) a terenurilor aflate în administrare. La aceste 3 puncte adăugaţi faptul că a devenit lichidator cine a vrut şi cine n-a vrut, deşi este nevoie de cunoştinţe juridice mai mult decât solide pentru a gestiona activele unor societăţi comerciale, unele aflate sub ameninţarea revendicării de către foştii proprietari. În plus, accesul la nişte informaţii cu privire la dosare de restituire, de care s-au folosit şi încă se folosesc nişte băieţi deştepţi reuniţi sub forma unor grupări extrem de eficiente (case de avocatură, experţi ş.a.m.d.) în aflarea, preluarea şi rezolvarea unor litigii de pe urma cărora, doar DNA-ul ar putea afla adevăraţii beneficiari finali.
 
O notificare şi 14 ani de tăcere
 
În 8 noiembrie 2001 este depusă la Primăria Brăilei o Notificare de către d.na Weisman Aliza, prin procurator Verona Dan Gheorghe Maria, în baza Legii 10/2001, şi astfel se deschide dosarul nr.1232/2001, cu privire la restituirea mai multor imobile (terenuri), printre care Productelor, nr.29. În fapt, Weisman Aliza este moştenitoarea lui Abramovici David, ale cărui proprietăţi au fost naţionalizate prin Decretul din anii 50. Mai exact, Productelor nr.29 este enumerat în dreptul lui Abramovici David, “proprietăţile fiind menţionate fără a exista referire la suprafeţe de teren ci doar precizarea de “apartament”, fără a exista o altă descriere a proprietăţilor, schiţă, vecinătăţi etc”, după cum se precizează într-o adresă oficială a Primăriei Brăila, ca răspuns la o adresă tot oficială trimisă de ziarul “Obiectiv – Vocea Brăilei”. Iată de ce, pe bună dreptate, notificatoarei i s-a pus în vedere în mod oficial de către funcţionarii Primăriei să depună la dosarul de restituire documente de identificare ale imobilului – Productelor 29 –  inclusiv actul de proprietate. “Pretenţiile notificatorilor nu sunt susţinute nici până la această dată de prezentarea actului de proprietate asupra imobilului”, se afirmă în adresa nr. M737/02.03.2020 a Primăriei Brăila, trimisă ziarului nostru. Ei bine, Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei a transmis mai multe solicitări de completare a dosarului cu înscrisurile necesare soluţionării notificării, după cum urmează: în data de 25.01.2002, 12.06.2006, 12.11.2007 şi 02.07.2014, în condiţiile în care vorbim de gestionarea unui număr de 4.000 de dosare de restituire. Ce răspuns s-a primit? ZERO. Mai mult, în ultima adresă, cea cu nr. 28353/02.07.2014, notificatorilor li s-a transmis “că pentru a putea continua procedura de identificare a proprietăţii notificate era nevoie inclusiv de un raport de expertiză”, iar “la nivelul Primăriei nu au existat şi nu există nici în prezent experţi acreditaţi sau atestaţi pentru a putea continua procedura de identificare”. Ce răspuns s-a primit? TOT ZERO!
În aceste condiţii, în baza Legii nr. 165/2013, prin Decizia Primarului nr.735/13.02.2015, s-a respins notificarea şi s-a închis dosarul de restituire. “Cu privire la analiza şi gestionarea dosarului constituit în baza legii nr.10/2001 pentru acest teren şi pentru restul proprietăţilor “apartamente” prevăzute la poziţia nr.11 din Decretul de naţionalizare nr.92/1950 nu au fost depuse documente necesare soluţionării de către municipiul Brăila a notificărilor de restituire în natură sau măsuri compensatorii nici după expirarea termenului de 120 de zile impus de prevederile Legii nr.165/2013”, se mai arată în adresa Primăriei. Culmea, deşi surse autorizate ne-au declarat că în termen de 30 de zile trebuia atacată Decizia Primarului, abia peste mai bine de un an “răsare” dosarul nr.1077/113/2016, prin care noii moştenitori – nepoţii primei notificatoare – prin Casa de avocatură Iordan şi Asociaţii, atacă respingerea notificării. În acest dosar apare şi expertul Jianu, care dă verdictul cu privire la Productelor, nr. 29 şi Str. Mercur nr. 37A, ca fiind unul şi acelaşi imobil.
Numai că situaţia juridică a  terenului s-a schimbat între timp şi în “peisaj” a apărut un cumpărător şi un concesionar de bună credinţă. În mod surprinzător, la un moment dat acest dosar se suspendă şi apare pe rolul instanţei dosarul nr. 3916/196/2018, prin care aceeaşi Casă de avocatură cere constatarea nulităţii absolute a Contractului de concesiune încheiat cu Florinel Cărbunaru, în baza art.21, alin 5 din Legea nr.10/2001.
 
Cum poate fi călcat în picioare dreptul de proprietate
 
Foarte important de precizat este că terenul de pe str. Mercur, nr.37 este atestat la domeniul privat al municipiului Brăila astfel: str.Mercur nr.37 A, lot 1 (300mp) şi Mercur nr.37A lot 2, în suprafaţă de 209 mp.  Pe acest ultim teren, niciun centimetru în plus, niciun centimetru în minus, este amplasată o clădire care a aparţinut la un moment dat firmei Dekoram Group SRL. Această firmă a ajuns în procedură de faliment conform Legii 85/2006, iar lichidatorul judiciar “Dan Vasilica” a organizat licitaţie publică conform Hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din data de 20.07.2010 pentru “vânzarea imobilului din str. Mercur nr.37, construcţia C3 din Raportul de evaluare cu o suprafaţă de 209 mp, la sol, neamenajată şi nefolosită”. Licitaţia nu a fost contestată de nimeni, deşi s-a făcut publicitate de vânzare chiar în ziarul Obiectiv, clădirea a fost adjudecată de Florinel Cărbunaru, “fără teren, terenul fiind proprietatea UAT Brăila şi urmează a fi concesionat”, după cum se specifică în procesul verbal de licitaţie din 3 iunie 2011. După această achiziţie, Cărbunaru a solicitat concesionarea terenului de sub clădirea cumpărată, iar prin HCLM Brăila nr.212/26.06.2013 a fost aprobată concesionarea prin încredinţare directă a celor  209 mp. Foarte important! Dreptul de proprietate asupra clădirii cumpărate de la lichidatorul Dan Vasilica a fost înscris în Cartea funciară încă din luna noiembrie 2011, fiind opozabil tuturor. NIMENI n-a atacat vreme de 3 ani înscrierea în cartea Funciară. Drept urmare, conform Deciziei nr.1822/11iunie 2014, Secţia I a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi art. 860, pct.2 Noul Cod de Procedură Civilă, cererea de evicţiune se prescrie în 3 ani. Pe înţelesul tuturor, dreptul de proprietate asupra clădirii din str. Mercur nr.37 A lot 2, NU MAI POATE FI ATACAT DE NIMENI, NICIODATĂ. Aceste amănunte legale extrem de importante ne-au fost furnizate de avocaţi cu multă experienţă în domeniu. Aşadar, terenul în suprafaţă de 209 mp NU ESTE LIBER DE SARCINI! Cum ar putea fi retrocedat?
 
Tribunalul Brăila are ultimul cuvânt
 
Revenind, în dosarul nr. 3916/196/2018 nepoţii moştenitoarei lui Abramovici David, cel care a fost nedreptăţit de regimul comunist prin confiscarea unor imobile, cer prin Casa de avocatură Iordan anularea contractului de concesiune nr. 1582/19.03.2015. De menţionat că dreptul de concesiune rezultat este, de asemenea, înregistrat în Cartea Funciară, încă din 25.03.2015. Motivul? “Sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea(….)grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate potrivit prevederilor prezentei legi”, conform art. 21, alin 5 din Legea nr.10/2001.
Trist este că, la Judecătorie, acest articol a fost înghiţit pe nemestecate şi a rezultat Hotărârea instanţei din 9 mai/2019 care a anulat Contractul de concesiune asupra terenului pe care este amplasată o clădire al cărei proprietar nu se mai poate schimba. Ce-ar trebui să facă Florinel Cărbunaru pentru “repunerea părţilor în situaţia anterioară”? Să-şi ia clădirea în spate şi să plece cu ea?
Cum era de aşteptat, atât Cărbunaru cât şi Primăria au făcut apel şi instanţa superioară a  dat câştig de cauză apelanţilor pe motive de competenţă materială (Judecătoria nu avea dreptul să judece cauza, pe înţelesul tuturor) trimiţând cauza spre judecare în primă instanţă Tribunalului Brăila, Secţia I civilă. Şi totuşi în Decizia nr.19/2020 într-un paragraf se menţionează că “instanţa a reţinut că motivul de nulitate trebuie să fi existat în momentul încheierii actului a cărui anulare se cere”.
Pe scurt: Notificarea este depusă pe 8 noiembrie 2001; 14 ani, deşi Primăria a trimis 4 adrese prin care solicita lămuriri pentru identificarea terenurilor, plus acte de proprietate, notificatorii n-am mai dat niciun semn; în 13.02. 2015, în baza legii 165/2013, Dispoziţia Primarului nr. 735 respinge notificarea nr.1622/08.11.2001; Dispoziţia Primarului NU este atacată; contractul de concesiune este încheiat pe data de 19.03.2015. Concluzia? La momentul încheierii Contractului de concesiune NU A EXISTAT NICIUN MOTIV DE NULITATE.
Mâine, 4 martie 2020, începe rejudecarea acestui dosar care în primă instanţă a însemnat, fără ocolişuri, exproprierea unui cumpărător de bună credinţă, a unui concesionar de bună credinţă, după 9 ani de folosinţă a imobilului de pe str. Mercur, reabilitat, bineînţeles, de acelaşi Florinel Cărbunaru. Întrebare? Cum este posibil într-un stat european, cu o Constituţie care garantează dreptul de proprietate, un cetăţean de bună credinţă să se trezească, după 9 ani, într-o asemenea situaţie?

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧