• acesta nu a nominalizat, în schimb, judeţele unde activează cei numiţi ilegal • şeful PSD la nivel naţional a afirmat că avizele din partea Agenţiei...
• europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a afirmat, recent, la Brăila că spitalul regional dintre judeţul nostru şi Galaţi s-ar putea realiza abia pe viitorul exerciţiu bugetar...
• reprezentanţii elevilor îşi doresc prin acest demers să aducă în atenţia aleşilor brăileni problemele pe care le întâmpină şcolarii navetişti • contactaţi de redactorii “Obiectiv”,...
• după un schimb de declaraţii publice între preşedintele CJ Brăila Francisk Chiriac şi deputaţii PNL Vasile Varga şi Florin Roman (iniţiatorul modificărilor legislaţiei privind emiterea...
• ancheta cotidianului „Obiectiv – Vocea Brăilei”, care a scos la iveală favoritisme la cea mai recentă ediţie a Galei olimpicilor, nu a stârnit la momentul...
• într-un comunicat de presă, Alexandru Dănăilă, liderul liberalilor brăileni, face publice toate schimbările legislative în beneficiul cetăţenilor, dar şi al mediului de afaceri, operate de...
* asta a precizat, vineri, coordonatorul Pro România Brăila, Cosmin Răzmeriţă, pe reţelele de socializare * acesta a postat imagini cu fostul deputat Silviu Dorin Petre,...
• deputatul PNL Brăila, Vasile Varga, a emis ieri un comunicat de presă după adoptarea în Parlament a moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban, prin intermediul...
• asta au declarat, ieri, senatorul PSD Ion Rotaru, dar şi colegii săi din Camera Deputaţilor Nicu Niţă şi Florin Mircea • mai mult, aceştia au...
• este vorba despre partidul înfiinţat de Ilan Laufer (ex-ministru al Mediului de Afaceri în Guvernul Mihai Tudose) şi Alexandru Coita, fost consilier al premierului Viorica...