• de Ziua Mondială a Educației, Muzeul Brăilei „Carol I” le oferă tuturor brăilenilor posibilitatea de a vizita, gratuit, expozițiile deschise la toate secțiile • oaspeții...
• cu câteva zile înainte de a câștiga meciul cu „Valur” din Islanda, cu scorul de 30-14, dar și de a se califica în turul al...
• un autotren cu remorcă a intrat în gardul unei gospodării, în localitatea Valea Cânepii • la Ianca o ambulanță SMURD a intervenit la un accident...
• ultima etapă de dezinsecție avio din acest an, efectuată de SUPAGL Brăila, are drept scop împiedicarea răspândirii virusului West Nile, care a făcut, deja, victime...
• la turneul de șah rapid organizat de cluburile Orizont 64 și Micul Prinț au participat 40 de jucători • finanțarea a fost asigurată de către...
• duminică, Formația Penitenciarului Brăila a pregătit și susținut spectacole de muzică ușoară și populară, dedicate zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, la Căminul de persoane Vârstnice...
* astăzi, un echipaj de jandarmerie a intervenit pentru stoparea unui conflict fizic între doi elevi ai unui liceu din municipiul Brăila Elevi...
• Radu Ioan Stoian, elev în clasa a X-a la Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” a luat medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie și...
• a fost declarația consilierului Ionel Ivan în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Chiscani • de altfel, consilierii locali ai comunei Chiscani, fie de la...
• unii operatori economici din Brăila care au stații GPL sau afaceri în domenii conexe, continuă să încalce legea deși au mai fost amendați și avertizați...