• volumele “Chira Chiralina – antologie” şi “Panait Istrati – Itinerar brăilean”, semnate de Ioan Munteanu vor fi lansate vineri, de la ora 10,00 Vineri,...
• clubul brăilean trebuie să achite rapid suma de 30.700 lei jucătorilor Ştefan Leu şi Sorin Bogdan Olteanu, aşa cum prevede decizia Camerei de Soluţionare a...
• pe locul al doilea în concursul open al turneului internaţional organizat de clubul Micul Prinţ s-a clasat brăileanul Gabriel Voicu, şahist legitimat tot la Şah...
• este vorba despre un tânăr de 25 de ani, din Chiscani, care a luat-o pe fată în autoturismul său şi a abuzat de ea •...
• 24 de absolvenţi au reuşit anul acesta să fie onoraţi cu titlul de “şef de promoţie” • şi nu doar că au încheiat liceul cu...
• pasărea a fost găsită rătăcind într-o scară de bloc din Radu Negru • nu este rănită şi nici nu este suspectă de vreun virus, aşa...
• un alt focar a fost confirmat la Cuza Vodă • în total, numărul focarelor confirmate în judeţul Brăila a ajuns la 18, iar numărul porcilor...
• se apropie Zilele Brăilei, iar faleza Dunării va fi luată cu asalt de mii de oameni • în acest condiţii, specialiştii ne recomandă să ne...
• la iniţiativa Serviciului Rutier au fost instituite sensuri unice pe mai multe sectoare de drum, în special în zone unde sunt instituţii de învăţământ şi...
• un cititor al cotidianului nostru ne-a trimis la redacţie un filmuleţ din care reiese că o vânzătoare include în greutatea mărfii şi ligheanul cu care...