* aceştia se bucură că, în sfârşit, după ani de zile de insistenţe, a fost asfaltată curtea bisericii de lângă Stadionul Progresul * şi alte lucrări...
* acesta a fost inaugurat, vineri, după o investiţie de peste 124.000 lei * înainte de reabilitare, spaţiul respectiv a fost vandalizat de nenumărate ori până...
* zilele trecute, magistraţii Tribunalului Brăila au dispus prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de Husein Daniel Gabriel, zis “Dasaev” * pe durata măsurii...
• şoferii nu se pot bucura de covorul asfaltic turnat recent, din cauza unei spărturi de mari dimensiuni apărute în dreptul liniei de tramvai • Primăria...
• Mario Răzvan Canevici şi Cătălin Vrăbiuţă, ambii elevi în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci”, au creat o cască din piese de...
• au fost deja instalate profilele metalice pe care vor fi montate panourile • angajaţii Direcţiei Serviciilor Publice aşteaptă acum finalizarea lucrărilor de asfaltare a străzii...
• în cele 6 săptămâni, la Biblioteca Judeţeană s-au realizat 60 de ateliere în cadrul Şcolii de vară dunărene, 90% din acestea având tematică pescărească şi...
• sportivul brăilean a suferit un accident în Polonia, lovindu-se la umăr • deşi avea nevoie de operaţie, medicii polonezi nu au făcut intervenţia • Comănescu...
• ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, dar şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, au vizitat, recent, şantierul podului suspendat peste Dunăre pe malul din Tulcea • la...
• Geta Şerbănescu va participa la lucrările congresului de la Bucureşti din partea Muzeului Brăilei “Carol I” şi a Editurii “Istros” Peste 400 de specialişti...