• acesta este verdictul Curţii de Apel Galaţi din 7 noiembrie 2019, care consideră nefondată contestaţia depusă de fostul director executiv • decizia este definitivă ...
• festival internaţional organizat la Focşani, la care au participat sportivi din România, Republica Moldova şi Italia • Bianca Chirac, la U15, Andreea Marinescu şi Paul...
• pentru prima oară în istoria alegerilor, la Brăila, candidatul PSD a ieşit pe locul al doilea în primul tur de scrutin • ieri, Biroul Electoral...
• credincioşii din cartierul fondat de marele filantrop şi industriaş Nedelcu P. Chercea s-au închinat patronului spiritual • în mijlocul sfântului lăcaş, s-a aflat coliva de...
• aceştia au câştigat trei premii III şi 22 menţiuni Noi rezultate excelente ale elevilor brăileni la Concursul Interjudeţean de Matematică “Cristian S. Calude”, competiţie...
• iniţiatorul proiectului, profesorul de istorie Ionel Alexandru, fost senator şi consilier local, nu este deloc mulţumit de felul cum arată monumentul • acesta acuză faptul...
• este vorba despre parterul blocului U, situat pe Aleea Mecanizatorilor, acolo unde în trecut a funcţionat o grădiniţă • după ce autoritatea locală va obţine...
• Colegiul Medicilor Brăila s-a autosesizat şi va declanşa, astăzi, o anchetă disciplinară la unitatea spitalicească • este cel de-al patrulea control pe care-l declanşează o...
• la K1, brăilenii au obţinut 10 medalii de aur şi una de argint • Ştefănuţ Curte şi-a trecut în cont două locuri întâi La...
• la fel ca anii trecuţi, evenimentul a fost marcat printr-o serie de concursuri, expoziţii şi momente artistice Sărbătoare la Şcoala Gimnazială “Mihu Dragomir”! Vineri,...