• o brăileancă ne-a transmis un mesaj prin care şi-a exprimat revolta cu privire la comportamentul lucrătorilor firmei de transport “Aventin” Noi acuzaţii la adresa...
• este reacţia consilierului judeţean PND, Cătălin Iordache, după cazurile de tâlhărie petrecute, recent, în faţa Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci” • acesta susţine că mai...
* la data de 12 februarie, procurori DIICOT și ofițeri de poliție judiciară din cadrul IPJ Ilfov au efectuat 17 percheziții pe raza municipiului București și...
* polițiștii au fost chemați de către cadrul didactic * urmează să fie întocmit dosar penal pentru amenințare UPDATE: Direcția Generală de Asistență Socială și...
• după un schimb de declaraţii publice între preşedintele CJ Brăila Francisk Chiriac şi deputaţii PNL Vasile Varga şi Florin Roman (iniţiatorul modificărilor legislaţiei privind emiterea...
• finanţarea vine prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, iar beneficiar este Organizaţia Utilizatorilor de Apa pentru Irigaţii – Insula Mare a Brăilei • numai de...
• interviu cu Ion STERIAN, Director General TRANSGAZ SA • proiectele Transgaz conduc la consolidarea rolului României în sectorul gazier, ceea ce va însemna şi creşterea...
• inculpatul Ion A., condamnat de Judecătoria Făurei la 3 ani şi 3 luni închisoare pentru tentativă de viol, nu a obţinut câştig de cauză la...
• acesta este noul proiect gândit de Costel Pătrăşcan şi Dinu Olăraşu, ce va avea loc pe 6 martie la Teatrul “Maria Filotti” • biletele se...
• peste 500 de brăileni au primit până acum produse de igienă orală (periuţă, pastă de dinţi), produse de igienă corporală (săpun lichid, şampon copii şi...