* mii de hectare au fost compromise deja pe raza județului nostru * Direcția Agricolă a centralizat raportări îngrijorătoare de la primării, iar în perioada următoare...
* medicul chirurg Octavian Georgescu a lansat, recent, o serie de acuzații dure pe rețelele de socializare, la adresa conducerii CJ Brăila și a asistentului coordonator...
* laboratoarele promise acum două săptămâni încă nu sunt gata * informațiile sunt contradictorii: surse din DSV susțin că laboratorul unde ar urma să se proceseze...
* sâmbătă dimineață, în Piața Microhală era aglomerație ca în perioada de dinaintea ordonanțelor militare, iar regulile de distanțare socială parcă nici nu existau * psihologii...
* cei care au fost taxați de oamenii legii pentru că nu au respectat regulile de deplasare și distanțare socială își pot achita amenzile prin intermediul...
* reprezentanții Consiliului Județean au emis, vineri, un comunicat de presă prin intermediul căruia au făcut publică situația, la zi, privind banii care s-au alocat...
* numai în perioada 30 martie- 3 aprilie, valoarea ajutorului financiar și materiale a depășit 3 milioane de lei Preoții și voluntarii din toată țara...
* cele două persoane fuseseră abandonate în Spitalul Județean de Urgență Brăila Acte de caritate și milostenie creștină săvârșite de preoții brăileni în Postul...
* în momentul de față, se irigă circa 1.000 ha pe zi, iar capacitatea de pompare a apei poate acoperi toată cererea, dă asigurări conducerea ANIF...
* de asemenea, Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina, ctitoria filantropului Nedelcu P. Chercea, a ajutat 20 de vârstnici rămași singuri, fără ajutor, cărora le-au fost oferite...